Bucovina Profundă

30 Martie 2014

29 martie: pomenirea cuviosului Nicolae Steinhardt, marturisitorul (1912-1989)

Filed under: sfintii inchisorilor,Steinhardt — Mircea Puşcaşu @ 00:49

29 martie: pomenirea cuviosului

Nicolae Steinhardt, marturisitorul

(1912-1989)

Monahul Nicolae (Nicu-Aurelian) Steinhardt este un mare scriitor, critic literar, eseist şi publicist, filosof şi în primul rând un autentic creştin de origine evreu. Născut la 12 iulie 1912 în comuna Pantelimon, lângă Bucureşti. Tatăl său, evreu, inginerul şi arhitectul Oscar Steinhardt, a participat activ la primul război mondial în armata română, fiind rănit la Mărăşti şi decorat cu „Virtutea militară”. Între anii 1919-1929 urmează şcoala primară şi liceul „Spiru-Haret” unde îl are coleg pe Constantin Noica. După anul 1929 frecventează cenaclul literar „Sburătorul” al lui Eugen Lovinescu, descoperindu-se în el germenii viitorului literat. Îşi ia licenţa în Drept şi Litere la Bucureşti, 1934 şi tot în acelaşi an publică primul volum: „În genul… tinerilor”. Doctoratul îl susţine în 1936 la Bucureşti în drept constituţional, iar apoi călătoreşte în Elveţia, Viena, Paris şi Londra.
În 1939 revine în ţară şi lucrează ca redactor la „Revista Fundaţiilor Regale” de unde este înlăturat în anul 1940. În 1944 revine la aceeaşi revistă unde depune o intensă activitate publicistică şi critică, remarcat de toţi literaţii vremii. Între 1948-1959 a suferit multe privaţiuni alături de pleiada intelectualităţii interbelice şi în cele din urmă este anchetat în procesul lui Constantin Noica pentru că nu a depus mărturie împotriva acestuia. Este condamnat la 12 ani muncă silnică pentru „crimă de uneltire contra ordinii sociale” (ian. 1959).
La 15 martie 1960 este botezat creştin-ortodox în închisoarea din Jilava de ieromonahul Mina Dobzeu, în camera 18. Trece prin închisoare cu multă credinţă în Dumnezeu şi curaj. Este supus regimului dur de la Jilava, Gherla şi Aiud, până în 1964. mai târziu îşi va scrie memoriile în manuscris sub titlul: Jurnalul fericirii, confiscat apoi de securitate.
După eliberare începe o intensă activitate de traducător. Publică mai multe volume, printre care: „Între viaţă şi cărţi”, 1976; „Incertitudini literare”, 1980; „Geo Bogza – Un poet al efectelor, exaltării, grandiosului, solemnităţii, exuberanţei şi patetismului”, 1982; „Critică la persoana întâi”, 1983; „Escale în timp şi spaţiu”, 1987; „Prin alţii spre sine”, 1988.
În 1980 este primit în mănăstirea Rohia din Maramureş, de către episcopul Iustinian Chira şi stareţul Serafim Man. Călugărit la 16 august 1980 cu binecuvântarea arhiepiscopului Clujului, Teofil Herineanu, fără aprobarea Departamentului Cultelor (deci „ilegal”!). La mănăstire are ascultarea de bibliotecar, citirea la strană, iar în paralel îşi intensifică activitatea literară. Trece la cele veşnice la 29 martie 1989 în spitalul din Baia Mare. Înmormântarea sa a fost riguros supravegheată de securitate.
Cea mai importantă parte a operei nu a putut fi publicată în timpul vieţii datorită regimului, însă a apărut în anii care au urmat: „Jurnalul fericirii” (1991), „Monologul polifonic” (1991), „Dăruind vei dobândi” (1992), „N. Steinhardt. Monahul de la Rohia răspunde la 365 de întrebări incomode adresate de Zaharia Sângeorzan” (1992 şi 1998), „Primejdia mărturisirii” (1993), „Drumul către iubire” (1999).
Lucrarea cea mai importantă este „Jurnalul fericirii”, care înfăţişează panorama unor întâmplări ce depăşesc atmosfera detenţiei, coborând până la amintiri din viaţă, impresii, o viaţă frumoasă dincolo de închisorile gândului. Ideea principală este că întâlnirea cu Hristos constituie esenţa vieţii, mijlocul de salvare al sufletului. Părintele Nicolae scrie că la Judecata de Apoi Iisus cumpăneşte faptele şi nu gândurile sau intenţiile goale. Nu fapta în sine contează ci sufletul pe care îl investeşti, valoarea unui act stă în starea sufletească care ne îndeamnă la o faptă bună. Mărturisea că e 100% evreu şi 1000% român. Zicea că în creştinism 2 plus 2 fac 5. Când a ieşit din închisoare în închisoarea mare care era România, a realizat ca mulţi alţii că în închisoare a fost cel mai aproape de Dumnezeu.

Autobiografie

Din porunca ÎPS Sale Arhiepiscopului Teofil Herineanu şi după îndemnul Părintelui Arhimandrit Serafim Man, duhovnicul meu, schiţez această scurtă autobiografie spre a fi păstrată în arhiva Mănăstirii Rohia.
Sunt născut în anul 1912 într-o margine de Bucureşti, unde tatăl meu, inginer, conducea o fabrică de mobile şi cherestea (comuna suburbană Pantelimon). Din copilărie m-au atras clopotele şi obiceiurile creştineşti. Părinţii mei erau în bune relaţii cu preotul Mărculescu de la Biserica locală, Capra, unde am mers şi eu. Clasele primare le-am urmat (more…)

Un sit web WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: