Simpozion teologic – 1700 de ani de crestinism licit (313, edictul de la Milan)

14 mai – Praznicul Sfinţilor Închisorilor

(Al doilea hram al Mănăstirii Petru Vodă)

14 Mai – Pomenirea Sfinţilor Închisorilor

Sinaxar, Slujba, Acatistul, Icoana

Veniţi, iubitorilor de mucenici, să cinstim florile cele înţelegătoare ale credinţei, mărgăritarele Domnului, pe sfinţii români ai temniţelor comuniste, pe cei ce şi după moarte sunt prigoniţi şi defăimaţi. Amintirea voastră şi acum îi arde pe conducătorii din umbră ai acestei lumi şi pe slugile lor prealaşe, vădindu-le întunericul faptelor. Pentru aceea până în sfârşit vă vor acoperi cu minciuni şi uitare, dar Dumnezeu mai strălucit vă va descoperi.

În această lună, în ziua a paisprezecea, pomenirea sfinţilor mucenici ce au pătimit în temniţele comuniste din România.

Aceşti sfinţi mucenici s-au săvârşit în temniţele comuniste din România între anii 1945-1964, fiind chinuiţi în multe feluri: cu foame, cu frig, cu bătăi, cu teroare continuă, cu insulte şi umiliri nenumărate şi cu multe alte chinuri scornite de diavol şi slugile lui pentru a le înfrânge credinţa şi a-i compromite. Unii de pe urma grelelor pătimiri s-au îmbolnăvit, îndoindu-li-se chinurile deoarece asistenţa medicală era condiţionată de compromitere.

Virgiliu Gheorghe si Parintele Valica la Festivalul Cuvantului la Suceava

Sala mică a Casei de Cultură Suceava găzduieşte, începând de astăzi, Festivalul Cuvântului, manifestare organizată de Primărie, în colaborare cu Asociaţia „Timp Pentru Unu” şi în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ), Biblioteca Universităţii „Ştefan cel Mare”, Bucovina Profundă  şi Asociaţia „Familia Ortodoxă”.
În prima zi a festivalului, îmâine, la ora 17:00, vor evolua, în deschiderea manifestării, Ansamblul folcloric „Muguraşul”, urmat de expunerile invitaţilor: „Cuvântul în administraţie – primarul Sucevei Ion Lungu, „Cuvântul în educaţie – inspector şcolar general Gheorghe Lazăr, „Cuvântul în presă” – redactorul şef al cotidianului Monitorul de Suceava – Tiberiu Avram. În programul primei zile sunt cuprinse „Cuvântul generaţiilor”, Sesiunea de comunicări „Cuvântul”, Cuvântul în arta plastică – coordonator inspector Loredana Mihaela Ceică, profesor Bogdan Luparu. Seara se va încheia cu un recital folk susţinut de Cornel Angelescu.
În cea de-a doua azi a festivalului, joi, tot de la ora 17:00, în sala mică a Casei de Cultură Suceava sunt programate alte expuneri care au ca temă: Rolul cuvântului în existenţa omului – biofizician, cercetător dr. Virgiliu Gheorghe şi invitaţii săi, expoziţie de fotografie – Victor T. Rusu şi „Cântecul cuvintelor” – lector univ. dr. Carmen Agoutin. În a treia zi de festival, organizatorii au pregătit dezbateri: „Soluţii pentru câteva probleme (controversate) de limba română (vorbită) – prof. univ. dr. Corneliu Dimitriu, „Cuvântul care zideşte” – preot prof. univ. dr. Mihai Valică, Cuvinte pentru toate zilele – filolog, editor Alexandru Ciolan, „Copilul şi cartea” – Ancuţa Radu, „Cuvinte din ţara soarelui – răsare” – Ana Maria Fujii, „Cântări ale Învierii” – Corul de copii „SYN Bucovina”

Profetismul lui Ioan Ianolide: document pentru o lume nouă

Profetismul lui Ioan Ianolide:

document pentru o lume nouă

Faptul că scrierile lui Ioan Ianolide îşi asumă şi un caracter profetic reiese limpede atât din cartea “Deţinutul profet”, dar şi din titlul celei de-a doua părţi a volumului “Întoarcerea la Hristos”, anume “Document pentru o lume nouă”. Din prefaţa acestei cărţi am putut afla care a fost soarta manuscriselor lui Ianolide, redactate în condiţii dramatice, ele fiind stilizate şi prelucrate pentru tipar (conform rugăminţii autorului) la mănăstirea Diaconeşti. Cu siguranţă că în cursul acestui proces s-au operat şi unele selecţii din vastul material conţinut în manuscrisele originale.

Cine a citit cartea “Mărturisirea unui creştin – părintele Marcu de la Sihăstria” de monahul Filoteu Bălan poate face o comparaţie. Anume, începând cu p.137 aici sunt citate fără omisiuni câteva fragmente din acel “Document pentru o lume nouă”, în care Ioan Ioanlide relatează o întâlnire cu părintele Cleopa. Pasajele scoase în evidenţă în textul care urmează sunt cele care lipsesc din cartea “Întoarcerea la Hristos”, fiind prezente doar în cea mai sus amintită. Restul textului este comun celor două versiuni, el putând fi citit începând cu pagina 344 a mult mai cunoscutei cărţi “Întoarcerea la Hristos”.

*

Ioan Ianolide – Document pentru o lume nouă

Au trecut câţiva ani. Mă dusesem în creierii munţilor la un schit, să consult un vestit duhovnic şi aspru ascet. M-a impresionat puterea cu care vorbea cât şi vastele sale cunoştinţe teologice şi mistice. Se plimba cu uşurinţă prin toţi Sfinţii Părinţi şi-i tâlcuia atât de personal încât părea că de la sine vorbeşte. Se situa la înălţimi greu de urmărit, vorbind despre comuniunea cu Dumnezeu. L-am ascultat câteva zile şi apoi l-am întrebat despre libertate, comuniune şi comunitate, despre unitate, solidaritate şi har şi despre Ierusalimul cel ceresc, Împărăţia lui Dumnezeu şi mesianism. Ascetul s-a uitat la mine şi mi-a spus:

–În tinereţe am crezut că pe Hristos Îl pot afla în rugăciune, în aspre nevoinţe şi singurătate, azi am înţeles că El este în lume, în fapte şi în “nebunia” credinţei. Nu trăim vremuri de contemplare, ci de acţiune, deşi fără Harul primit prin comuniunea cu Dumnezeu nici mărturisirea Lui în lume nu va fi puternică. Există un aspect tehnico-economic al lumii moderne care a cucerit masele populare, dar le-a şi obosit şi acum oamenii revin spre peşteri şi pustii în căutarea rugătorilor celor sfinţi. Dar mai este şi un aspect satanic-ateu, care se propagă cu putere mare şi a pustiit sufletele, ori aceasta cere o ripostă a Duhului Sfânt. Este vremea marilor mărturisitori. Trebuie să ştim ce vrea Dumnezeu cu noi, căci oamenii

„Educaţie sexuală” sau sexualizare şi pervertire a copiilor ? MEMORIU adresat ministrului Educaţiei

„Educaţie sexuală” sau

sexualizare şi pervertire a copiilor ?

MEMORIU adresat ministrului Educaţiei

| culturavietii.ro

Cine face educație sexuală cu copiii voștri? Homosexualii, feministele radicale și clinicile de avorturi. Adică cei care nu pot avea copii, cei care nu vor să aibă copii și cei care își clădesc prosperitatea și averile pe sângele copiilor nenăscuți uciși. Părinți, sunteți mulțumiți și liniștiți cu o asemenea perspectivă?

Sexualitatea este cea mai mare forță a lumii contemporane. Cine stăpânește sexualitatea, stăpânește societatea. Iar cea mai bună metodă pentru a impune o viziune  nefirească, înrobitoare și perfidă, în mințile copiilor unde omniprezenta pornografie nu poate pătrunde din cauza vigilenței părinților, este introducerea depravării sexuale direct în școală. Aceasta este miza celor care încearcă acum să inventeze o așa-zisă „educație sexuală” ca materie obligatorie. Este vorba despre aceleași grupuri de interese, reprezentate public prin „organizații ale societății civile” secular-ateiste, care încearcă din răsputeri de-finanțarea cultelor, eliminarea orei de educație religioasă, eliminarea simbolurilor religioase din școli, marginalizarea actului de credință și transformarea creștinilor într-o specie de ciudați – tolerată, dar lipsită de orice influență într-un spațiu public complet ocupat de ei – adică de oameni care nu reprezintă, de fapt, nici populația și nici interesele reale ale acesteia.

În ultimele zile am publicat câteva materiale referitoare la originile marxiste ale doctrinei „revoluției sexuale” (Revoluția sexuală și terorismul cultural) și la scandalul provocat în alte țări de „educația sexuală” inoculată copiilor și adolescenților prin ore obligatorii în școlile publice (Croația: Educația sexuală are ca scop „să facă tânăra generaţie dependentă de sex şi de pornografie”).

Facem astăzi public Memoriul adresat ministrului Educației de peste 50 de ONG-uri creștine care sunt implicate în apărarea drepturilor familiei și copilului, referitor la educația sexuală – pornind de la nefastul proiect, lansat recent la Palatul Parlamentului, „Sexul vs. barza” și încheind cu viziunea și propunerile proprii pentru modul în care problemele legate de viața intimă ar trebui să fie abordate (sau să nu fie abordate) în școală.

Descărcați memoriul în format pdf de aici, dați-l și altora și cereți părinților să fie vigilenți la ce li se predă copiilor lor în școli.

[Nota Bene: În urmă cu 2500 de ani, generalul chinez Sun Tzu își propunea să răspundă celei mai mari provocări militare a tuturor timpurilor: cum să învingă într-un război fără a fi nevoit să poarte, de fapt, vreun război deschis, cu arme. El a mizat pe demoralizarea adversarului, pe demotivarea acestuia prin batjocorirea simbolurilor identitare, pe negarea valorilor, pe corupție, pe infiltrarea de trădători și pe inducerea imoralității sexuale în rândurile adversarului. Astfel, îi spunea el suveranului său, veți putea cuceri cu pierderi minime un teritoriu aproape intact, numai bun de jefuit.

Cu siguranță nu suntem singurii care întrezărim, în situația jalnică a României de azi (depopulată, sărăcită, îmbătrânită, jefuită de bogățiile naturale, dez-industrializată, îndatorată și complet dependentă de străini până și pentru asigurarea celor necesare traiului de zi cu zi) aplicarea cu succes a acestei „rețete” diabolice. Toate acestea n-ar fi fost posibile dacă societatea nu ar fi fost destructurată prin lovirea, în ultimele 7 decenii, a însăși temeliei ei: familia, credința religioasă și proprietatea.]

______________________________________________________________________________________________

miercuri, 8 mai 2013

CĂTRE MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE

DOMNULUI MINISTRU, REMUS PRICOPIE

 

MEMORIU

privind „EDUCAȚIA SEXUALĂ” ÎN ȘCOLILE ROMÂNEȘTI

I. Proiectul „Sexul vs. Barza” – model nefast de abordare a sexualității, în contextul posibilei introduceri a educației pentru sănătate ca materie obligatorie în școli

II. Experiența Marii Britanii în domeniul „educației sexuale” și eșecul acesteia

III. Rolul părinților în „educația sexuală”

IV. Poziția și propunerile organizațiilor non-guvernamentale creștine față de „educația sexuală” în școlile publice din România. Concluzii și propuneri de subiecte pentru dezbaterea publică

I. Proiectul „Sexul vs. Barza” – model nefast de abordare a sexualității, în contextul posibilei introduceri a educației pentru sănătate ca materie obligatorie în școli

Domnule Ministru,

Organizațiile semnatare au luat act de lansarea proiectului „SEXUL vs BARZA”, autointitulat „prima platformă de educaţie sexuală în format video pentru adolescenţi” din România. Proiectul a fost lansat pe 23 aprilie la Palatul Parlamentului [1].

Analizând materialele – puse la dispoziția liberă a copiilor prin

Hristos a inviat!

RADU GYR – Poezii – selecţii

RADU GYR 

Poezii

-selecţii-

 

DENIE

Si primavara parca era alta,
curgea si luna altfel pe zaplaz . . .
Pe-atunci nu ne cioplise-n stânci cu dalta
mesterul timp, nici frunte, nici obraz.

N-aveam taiate-n cremene nici fata,
nici lacrima, nici frunza cu cununi.
Mai mirosea a zmeura si viata
si inimile noastre a capsuni.

Pe-atunci purta si vântul flori în chica
si cântecul pe frunte, prour nou,
si-n fiecare cuib de rândunica
pui de heruvi tâsneau din orice ou.

Cazând din cer ori coborând din luna,
ne asteptau caisii în pridvor ;
mergeam cu ei la denii, împreuna,
si ne-nchinam ca ramurile lor.

Iisus venea cu roua în potire,
priveam adânc în ochii Lui adânci,
si înviam în orice rastignire,
când surâdeam pe crucile de-atunci . . .

 

SCRISOAREA TATII

Fiule, fiule, lunga e calea . . .
Ca-n basm pân-la tine sunt mari si tari,
trenuri, paduri, jandarmi si ocari,
si stele ce nu ne stiu jalea.

Dorul de tine mi-e asa, ca o furca
proptita cu dintii în beregata.
Din fundul Aiudului, ochii tai urca
pe cer, ca doi luceferi de piatra.

Manânc : esti în lingura mea. Fac un pas :
schioapeti alaturi în fiare.
Aprind o vapaie la iconostas :
cad lacrimile tale din lumânare.

Prin somn, vine lantul tau, blestematul,
cu mari zornaieli sa ma scoale.
- Lantule, lantule, lasa-mi baiatul,
Fereca-mi mie gleznele goale.

Cum sa-ti stramut în carnea mea chinul ?
Cum sa-ti beau, fiule, osânda toata ?
Plecat peste neagra-i fântâna sarata,
seca-i-as, goli-i-as veninul . . .

Uneori, noaptea, maica-ta vine,
cu pasi de iarba din tintirim :
- Ia-ti plânsul, batrânule, si haide cu mine,
temnita-n lacrimi adânci s-o topim . . .

 

Cantec de leagan
Dormi copilul mamii, nani, nani,
a plecat si ultimul lastun.
Ruginira plopii si tufanii
si din temnita ce-i surpa anii
nu s-a mai întors taticul bun.

Dormi copilul mamii, toamna plange
dezgolindu-si umarul ranit.
Cade frunza, cade si se frange,
orice frunza-i lacrima de sange
si taticul nu a mai venit.

Nani, nani, maini de crin plapande,
La ferestra pasari plang si ploi.
Lupii beznelor ranjesc la pande,
Tara-i toata temnite flamande
si taticu-i dus de langa noi.

Nani, nani, tata nu mai vine,

Radu Gyr – Studentimea si idealul spiritual – conferintă din 9 iunie 1935

Radu Gyr

Studentimea

si idealul spiritual

Conferintă tinută în cadrul ciclului cu acelasi nume organizat de Cercul Studentesc Doljan

Craiova, 9 iunie 1935

(Sursa: Radu Gyr, Studentimea si idealul spiritual, BIBLIOTECA ACADEMIEI ROMÂNE, 1935 – Tipografia „I.N.Copuzeanu”, strada Izvor, nr.9)

Bucuriei mele de a fi fost poftit de către tineretul intelectual al Craiovei să cuvântez despre aspiratiile si idealul studentimii de azi, ca unul al cărui suflet simte o solidaritate deplină cu întreaga dinamică a viselor tinerilor cărturari de pe băncile universitătii , acestei prime bucurii i se alătură, desigur, bucuria de a conferentia în orasul în care am copilărit cu toată limpezimea anilor mei de-atunci, am scolărit si, mai târziu, am vibrat cu toate frământatele lăute ale adolescentei mele.

Au fost ani, aici, în inima Olteniei, peste care am trecut, cu azururile zărilor boltite pe suflet : ani, în a căror lumină m-am îmbăiat ca-n apele de miere ale Amaradiei si pe care n-am să-i pot uita niciodată.

Îngăduiti-mi , deci, ca aceste dintâi cuvinte ale mele să fie, în acelasi timp, un salut adus tineretului cărturăresc de care mă stiu legat cu veriga de foc a aceluiasi ideal si un omagiu închinat orasului unde mi-am plâns lacrimile primelor deceptii si unde mi-a înseninat obrajii surâsul bucuriilor priore.

Căci dacă, uneori, rigiditatea fără nici o rază de comprehensiune pentru sufletului copilului, a unui director de liceu bolnăvicios , a înveninat ultimii ani de scoală ai liceanului care am fost, am întâlnit, în schimb, sfatul de dascăl luminat, dragostea sfântă pentru artă, îndemnul si încurajarea profesorului meu iubit, C. D. Fortunescu, în casa deschisă ca un zâmbet, a poetei Elena Farango, unde amfitrioana, cu marea ei aristocratie sufletească, a asternut catifele peste începuturile mele literare, apoi întreg sirul de prietenii, dragi mie si azi, primele avânturi literare – si lângă acest entuziasm cu aripi al adolescentei mele-, prietenia lilială si ochii tristi de tânăr voevod bolnav ai scumpului meu Milcu, poetul cu inimă de crin si cu zăpezile topite într-un mormânt, pe care amintirile – brătări la gleznele mortii – mi-or arde, totdeauna, vâlvătăile lor de topaz, în acele ore mătăsoase si pure ale reculegerii depline.

29 aprilie: pomenirea Marturisitorului Radu Gyr – Apostol şi poet al temniţelor

29 aprilie: pomenirea Marturisitorului Radu Gyr

Apostol şi poet al temniţelor:

RADU GYR

(1905-1975)

 Radu Demetrescu-Gyr, fiul cunoscutului actor craiovean Ştefan (Coco) Dumitrescu, s-a născut la 2 martie 1905 la Câmpulung-Muscel. Tatăl său se născuse la Braşov. A absolvit ca premiant Conservatorul din Bucureşti. Ştefan Demetrescu a început să joace teatru de timpuriu. La vârsta de 16 ani intră în trupa unui vestit actor. Pleacă la Paris cu o bursă, unde studiază arta dramatică. Înapoiat în ţară (1898) este angajat la Teatrul Naţional din Bucureşti. În legătură cu venirea sa la Craiova, aceasta s-a produs în anul 1908 sau 1910.

Mama sa se numea Eugenia Gherghel şi îşi avea originea după tată în Botoşani. Bunica ei după tată, Mina Von Gelch, era de origine germană. Astfel, Eugenia Gherghel, mama poetului Radu Gyr, a căpătat de la părinţi o frumoasă cultură clasică germană, dar şi o solidă cultură şi educaţie muzicală, mama fiind pianistă. La absolvirea claselor primare tânărul Radu vorbea binişor această limbă. Un alt personaj miraculos în viaţa tânărului a fost poeta Elena Farago, casa ei fiind un centru de întâlniri culturale. (amănunte la George Popescu, în Permanenţe, aug. 2005)

Radu a debutat la 14 ani, cu poemul dramatic În munţi, publicat în revista Liceului Carol I din Craiova, al cărui elev a fost. Devine student la Litere şi Filosofie în Bucureşti, debutează editorial în 1924 cu volumul Linişti de schituri, cu un ton elegiac. A fost de mai multe ori laureat (1926, 1927, 1928 şi 1939) al Societăţii Scriitorilor Români, Institutului pentru Literatură şi al Academiei Române. Doctor în litere, a fost conferenţiar la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti. A colaborat la revistele Universul literar, Gândirea, Gând Românesc, Sfarmă-Piatră, Decembrie, Vremea, Revista Mea, Revista Dobrogeană ş.a., precum şi la ziarele: Cuvântul, Buna Vestire, Cuvântul Studenţesc unde a publicat numeroase articole, studii literare şi poezii.

Membru de seamă al Mişcării Legionare, comandant legionar şi şef al regiunii Oltenia. Cunoscându-l pe Corneliu Codreanu, de care a rămas fascinat, Gyr i-a înţeles sporul nou pe care-l aducea în viaţa politică românească, punând problema transformării interioare a omului, a prefacerii sufleteşti – lucrul cel mai greu de realizat – şi încercând în mijlocul societăţii româneşti ajunsă într-o stare avansată de descompunere morală, să aşeze la loc de cinste virtutea şi credinţa. El a compus nemuritorul cântec „Sfântă tinereţe legionară, / Cu piept călit de fier şi sufletul de crin, / Iureş ne-nfrânat de primăvară, / Cu fruntea ca un iezer carpatin…”. De asemenea, este autorul versurilor cântecelor Imnul Moţa-Marin (scris după moartea celor doi în Spania), Imnul Muncitorilor etc.

În 1940, pe timpul guvernării legionare, a fost numit director general al teatrelor. În această calitate ia iniţiativa înfiinţării Teatrului Evreiesc (dovadă că legionarii n-au fost antisemiţi!). Va suferi însă ani lungi şi grei de închisoare sub cele trei regimuri dictatoriale: al lui Carol II (lagărele Tismana şi Miercurea Ciuc), Antonescu (lagărul Târgu Jiu) şi sub comunişti. După „rebeliunea” din ianuarie 1941 putea să emigreze, dar a optat pentru rămânerea în ţară, suportând astfel un proces împreună cu alţi 86 de intelectuali, condamnat la 12 ani închisoare corecţională pentru delictul de incitare „la rebeliune”.

Eliberat de Antonescu la 7 august 1941, este trimis spre „reabilitare” în batalioanele de la Sărata, ce luptau în prima linie a frontului,  de fapt batalioane de exterminare a legionarilor. În acelaşi timp, printr-un ordin expres, Antonescu o eliberează din închisoare pe evreica Ana Pauker, o bolşevică ce a cerut guvernului ca 600.000 de români deţinuţi să fie trimişi în Siberia. Grav rănit în luptele de la Vîgoda-Vinogradar, se întoarce acasă printre puţinii supravieţuitori.

A fost însoţit acasă de un soldat ca escortă, căruia regimul criminal Antonescu i-a dat ordin să prindă ocazia că vrea să „fugă” şi să-l împuşte pe la spate. Tânărul soldat însă,

Irina Nastasiu – De ce avem nevoie de educație religioasă în școli?

De ce avem nevoie de educație religioasă în școli?

Irina Nastasiu

| doxologia.ro

Dezbaterile din ultima vreme pe marginea scoaterii religiei din curricula şcolară ridică mari semne de întrebare asupra direcţiei în care se îndreaptă învăţământul nostru, dar şi societatea românească, în ansamblul ei. Dacă prezenţa icoanelor în şcoli este catalogată de reprezentanţii asociaţiilor secularist-ateiste drept “o discriminare în spaţiul public”, iată că aceleaşi voci, dublate de punctele de vedere ale unor politicieni, fac astăzi presiuni, mai mult ca oricând, pentru ca religia să fie materie opţională, fără a se mai regăsi în trunchiul comun. De asemenea, aceleaşi voci susţin tăierea finanţării Bisericii de la stat, în baza argumentului privind laicitatea statului român.

După 45 de ani în care Biserica a fost supusă terorii ideologice, iată că societatea românească, majoritar creştin-ortodoxă, se confruntă cu un nou val de ateism, promovat prin intermediul campaniilor mediatice instrumentate de organizaţii care au un vădit caracter anti-naţional. O lupta acerbă se duce împotriva fiinţei şi tradiţiilor poporului român, pe frontul familiei ortodoxe, al inocenţei copiilor noştri, al conştiinţei noastre naţionale şi religioase.

Ce presupune, de fapt, scoaterea religiei din şcoli, în contextul actual, în care decadenţa e pe ordinea de zi? Care vor fi consecinţele acestei decizii?

O persoană cu

Conferinta la Suceava: Pr.prof.dr. Mihai VALICA – Libertatea hristică si dictatura mondială. Energii dumnezeieşti necreate la Sfântul Grigorie Palama

Conferinta la Suceava:

Pr.prof.dr. Mihai VALICA

Libertatea hristică si dictatura mondială

Energii dumnezeieşti necreate la Sfântul Grigorie Palama

llll

Pr. prof. dr. Mihai Valică: CIP-ul între ghioagă duhovnicească și ghioagă politică

Pr. prof. dr. Mihai Valică

CIP-ul între ghioagă duhovnicească și ghioagă politică

 Drept la replică la articolul CIP-ul tehnologic şi cip-ciripul teologic de Eugen Tănăsescu, precum și la discuția televizată cu domnia sa (vezi NTVonline).

Ambele intervenții mi-au lăsat un gust amar și mi-au stârnit o oarecare milă față de superficialitatea unor preoți, care își dau cu părerea fără să cunoască problema pusă la nivel global, precum și substraturile politice ale acestei acțiuni numită tehnologia RFID.

Este trist să vezi cum un preot, teologul de serviciu și de de-servicii, ironizează o problemă de bioetică actuală, de foarte mare importanță, pentru care Germania a preferat să plătească penalități în valoare de 45 000 de euro pe zi și chiar de 300 000 euro pe zi, în cazul legii Big Brother, în urma infringimentului impus de Comisia Europeană, decât să experimenteze cip-urile și legea Big Brother pe proprii ei cetățeni.

În universitățile din Germania se studiază temeinic impactul tehnologiei RFID și se arată efectele ei grave asupra libertății omului. Ca unul care am studiat tematica și la Freiburg și la Göttingen două semestre, îmi permit să supun atenției părintelui Tănăsescu doar cîteva aspecte.

În timp ce în lumea informată din Vest profesorii Universităților dar și Bisericile pun în dezbatere academică, eclesială, politică, socială și bioetică problema CIP-urilor prin cursuri, seminarii, conferinte  etc., la noi cei responsabili eclesial,

Conferinta de la Piatra Neamt: Romania – Exercitiu de libertate

ApLR a organizat în data de 11 aprilie 2013 la Piatra Neamț o conferință care sperăm că a pus în lumină, încă o dată, riscurile și pericolele la care este expusă populația prin introducerea dispozitivelor electronice de stocare a datelor personale  în actele de identitate(cardul electronic de identitate), în actele medicale (card electronic de sănătate, rețeta electronică, dosarul electronic), în cartelele de acces în diverse instituții(de ex. unităţile de învăţământ din România) sau în  locuri publice (piețe agro-alimentare).

Conferinta  Romania – Exercitiu de libertate

Generic, prezentare si desfasurator

Fragmente din conferinta:

O opinie incomoda despre cardul de sanatate

Cineva spunea “Daţi-mi controlul asupra monedei naţionale şi mi-e indiferent cine face legile!“

Extrapoland  aceasta formulare la viata noastra cotidiana , am putea spune ca , cei care  detin informatia  referitoare la starea  de sanatate a unui popor, aceia  pot  controla , in bine sau in rau , viata fiecaruia dintre noi.

Introducerea cardului national de sanatate se amana pentru al saptelea an consecutiv. Acest lucru reliefeaza framantari care au avut loc in sistemul de sanatate, care au mai amanat putin monitorizarea noastra  biologica la scara nationala.

Conform normelor din  HG 900/2012 ,cardul de sanatate ar fi trebuit sa fie in buzunarele romanilor la 1 ianuarie 2013,cu recomandari si detalii de folosire, dar  acest lucru s-a amanat din nou,probabil pana in 2014.

Incercand sa ne familiarizam  putin cu terminologia folosita, cuvantul „biometrie „ ne sugereaza folosirea unei nanotehnologii avansate, care furnizeaza  niste dispozitive mici,atasabile unei cartele de material plastic, prin intermediul carora suntem conectati la un sistem central de supraveghere, despre care nu prea stim nimic, dar  in legatura cu care ni se dau asigurari ca ar fi „ de incredere”. Vorbim ,deci, de documente de identificare a fiecaruia dintre noi,care sunt asemanatoare   cartilor de identitate, sau cu permisele auto,  dar, care, pe langa datele personale de identificare (numele, prenumele, precum şi codul numeric personal), inmagazineaza informatii legate de starea de sanatate   a romanilor,detaliata in privinta :  diagnosticelor medicale cu risc vital şi a bolilor cronice, grupelor a sanguine şi a  Rh-ului, dar si date referitoare la   acceptul  exprimat, în timpul vieţii, pentru prelevarea de organe, ţesuturi şi celule, după deces (termenul “deces”, insuficient detaliat, nu precizeaza unde s-ar incadra, in aceasta ecuatie ”moartea clinica”).

Mihai-Silviu CHIRILĂ: Va primi Dumnezeu cetăţenia statului român? Sau despre cum nu poate statul român să rămână ceea ce nu este

Va primi Dumnezeu

cetăţenia statului român?

Sau despre cum nu poate statul român să rămână ceea ce nu este

 de  Mihai-Silviu CHIRILĂ

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a avut de curând o luare de poziţie publică de-a dreptul remarcabilă. Sinodul mitropolitan, întrunit la Iaşi, a decis să iniţieze “unele acţiuni de sensibilizare a oficialităţilor, în sensul introducerii sau revizuirii, în viitoarea Constituţie a României, a unor articole care să facă referire la numele lui Dumnezeu sau care să sublinieze rolul familiei în societate, importanţa tradiţiei creştine a poporului român, evidenţierea rolului pe care Biserica Ortodoxă Română l-a avut şi îl are în istoria ţării, a necesităţii predării religiei în şcoală, precum şi importanţa susţinerii românilor aflaţi în afara graniţelor ţării”[1].

Această decizie este o încercare de a acoperi uriaşul decalaj existent între un stat croit după “moda franţozească” şi etosul creştin al acestui popor, care se declară în majoritate covârşitoare ortodox şi după asaltul materialist ateist din secolul al XIX-lea, şi după asaltul criminal al comunismului, şi după asaltul devastator al hedonismului mancurt, adus pe aceste meleaguri de căderea comunismului.

Imediat ce documentul a ajuns pe masa parlamentarilor, preşedintele Senatului a făcut precizarea că introducerea în Constituţie a numelui lui Dumnezeu ar fi “destul de discutabilă” şi a asigurat că statul român va rămâne laic.

Probabil că propunerea mitropoliei moldave nu a fost suficient de clară, pentru că altfel nu se poate înţelege legătura dintre introducerea numelui divin în Constituţie şi dispariţia statului “laic”. Cu siguranţă mitropolia de la Iaşi îşi doreşte o menţiune generală cu privire la Dumnezeu şi tradiţiile creştine ale poporului român, nu cere ca Dumnezeu să fie introdus în carta drepturilor poporului român ca pretendent la vreo funcţie în stat. De altminteri, aşa cum foarte corect a indicat domnul deputat Eugen Nicolicea, numele lui Dumnezeu este, stricto sensu, deja în Constituţie, unde, la articolul 82, jurământul preşedintelui şi al demnitarilor se încheie cu formula “Aşa să îmi ajute Dumnezeu!”, fără ca acest lucru să pericliteze statul “laic”[2]. Poziţia remarcabil de onestă şi de bun-simţ în favoarea rolului Bisericii Ortodoxe în societatea română, pe care a avut-o domnul deputat Nicolicea, deschide o discuţie colaterală referitoare la faptul că singura menţiune a lui Dumnezeu în actuala Constituţie este făcută într-un context aflat la limita prevederilor canonice şi a învăţăturilor evanghelice ale Bisericii, în sensul că este încununarea unui jurământ (ce e drept, de credinţă către patrie). Ştim că Hristos a fost foarte explicit în Predica de pe Munte, când a spus: “Eu însă vă spun vouă: Să nu vă juraţi nicidecum nici pe cer, fiindcă este tronul lui Dumnezeu. Nici pe pământ, fiindcă este aşternul picioarelor Lui, nici pe Ierusalim, fiindcă este cetatea marelui împărat, nici pe capul tău să nu te juri, fiindcă nu poţi să faci un fir de păr alb sau negru. Ci cuvântul vostru să fie: ceea ce este da, da, iar ceea ce este nu, nu; iar ce este mai mult decât acestea este de la cel rău” (Mt. 5, 35-37, sublinierea noastră). Această prevedere radicală a evangheliei împlineşte o interdicţie veterotestamentară: “Să nu vă juraţi strâmb pe numele lui Dumnezeu, pentru că nu va lăsa Dumnezeul tău nepedepsit pe cel ce ia numele Său în deşert” (Lev. 19, 11; Deut. 5,11). Teologia morală a admis aceste juruinţe cerute de stat în timp, ele fiind necesare atât datorită slăbirii credinţei şi onestităţii celor care le făceau, cât şi slăbirii credinţei celor ce le primeau. Acestea fiind spuse, putem crede că Mitropolia Moldovei ştia de această menţiune a lui Dumnezeu în Constituţie, dar şi-a dorit ca numele divin să fie legat de alte articole constituţionale, care să pună în valoare credinţa creştină a poporului român şi tradiţia izvorâtă din aceasta.

Statul laic versus statul inclusiv

Problema laicităţii statului român este foarte complicată, pentru că statul român nu se defineşte expresis verbis ca un stat laic. În dispoziţiile generale ale Constituţiei aflăm că statul român este un stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil (art. 1), apoi că este un stat de drept, democratic şi social (art. 2). Acestea sunt toate atributele fundamentale cu care se autodefineşte statul român. Nicăieri nu este prevăzut că statul român este un “stat laic”, aşa cum se spune de exemplu în articolele de început ale Constituţiilor franceză sau turcă.
Prin urmare, putem spune că statul român este laic doar în măsura în care este condus de laici, adică nu este condus de clerici (şi unii, şi alţii membri ai Bisericii Ortodoxe sau ai celorlalte culte recunoscute). Statul român este laic pentru că nu este condus direct de Dumnezeu, ca în Israelul antic din vremea Judecătorilor, sau de cineva proclamat înlocuitor al Său pe pământ, precum conducătorii statului Vatican, sau ai Iranului, sau cel al Tibetului. Raportul dintre statul român şi culte religioase este reglementat în Constituţie astfel: cultele religioase sunt libere şi se organizează conform statului propriu, conform legii (art. 29 alin. 3). Peste două paragrafe, acelaşi articol spune: cultele religioase sunt autonome faţă de stat şi se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenţei religioase în armată, în spitale, în penitenciare în azile şi în orfelinate (art. 29 alin. 5). Autonomia este o definiţie a cultelor în raport cu statul, pe când expresia se bucură de sprijinul acestuia reprezintă o definire a statului în raport cu cultele.
Cu alte cuvinte, avem un stat care recunoaşte o autonomie cultelor, dar şi obligaţia sa de a le sprijini, pentru că membrii acelor culte sunt în acelaşi timp şi cetăţenii statului. În plus, statul se asigură că între culte se desfăşoară relaţii sănătoase, fără ură sau brutale lupte religioase (art. 29 alin. 4). Nu este un stat unit cu Biserica (nici nu ar fi benefic pentru Biserică să fie unit cu toate ticăloşiile şi mizeriile pe care le săvârşeşte un stat în general), dar nu este nici “divorţat” de aceasta, cum e cazul unor state cu adevărat laice. E un stat care colaborează normal şi constructiv cu cea mai importantă instituţie de pe teritoriul său, singura care nu este instituţie a sa. Această exclude atât separaţii radicale, cât şi un control brutal al statului asupra activităţii cultelor. Pentru comparaţie trebuie să explicăm ce înseamnă în Franţa sau în Turcia de exemplu statul laic.

Laicitatea înseamnă dizolvarea Bisericii într-o “adunare cultuală”

La data de 12 iulie 1790 în Franţa s-a dat o Constituţie civilă a clerului, prin care clerul mirean francez a fost reorganizat, prin suprimarea a numeroase dioceze şi parohii, prin angajarea preoţilor ca slujbaşi ai statului, “cetăţean-funcţionar ales”, cum se numeau, prin ruperea legăturilor cu papalitatea, în afara celor legate de doctrină, şi supunerea Bisericii franceze catolice faţă de guvernul francez. În anul 1791, episcopii şi preoţii francezi au fost siliţi să depună un jurământ de fidelitate faţă de stat, prin care recunoşteau constituţia civilă a clerului. Majoritatea au refuzat, devenind “clerul refractar”

2 Aprilie 2013: A plecat in ceata dreptilor Nicolae Roşca ! Se adună Legiunea in Ceruri !

2 Aprilie 2013: A plecat in ceata dreptilor Nicolae Roşca !

Se adună Legiunea in Ceruri !

Nicolae Roşca

(1921-2013)

Pe data de 2 aprilie 2013 a trecut la Domnul cel care a fost Nicolae Roşca, secretar al Senatului Mişcării Legionare. În urma unei suferinţe suportată cu demnitate şi credinţă, s-a stins şi ultima pâlpâire a unei vieţi închinate în întregime idealului legionar. După o datorie faţă de neam şi Dumnezeu împlinită cu prisosinţă, vreme de ani îndelungaţi, Nicolae Roşca a plecat pe urmele celorlalţi români dintr-o generaţie de legendă, cum nu a mai fost alta în istoria neamului românesc: Căpitanul, Moţa şi Marin, Comandantul şi toţi ceilalţi martiri şi eroi legionari. Cu siguranţă că bucuria acestor suflete, care se regăsesc acum în ceruri, este nemăsurată …Chiar dacă în asemenea clipe suntem răvăşiţi de tristeţea despărţirii de un om pe care, sfidând imposibilul, am fi dorit să-l avem de-a pururi alături de noi, trebuie să putem vedea şi lumina de dincolo de întuneric. Legionarii din vechea gardă se reîntâlnesc în ceruri, cu sentimentul datoriei împlinite, întărindu-ne nouă, celor rămaşi, conştiinţa unei imense datorii morale faţă de lupta şi jertfa lor. Căci aceasta este temelia renaşterii neamului românesc la adevărata sa demnitate şi menire în lume. Pilda faptelor acestor oameni de excepţie va rămâne veşnic un reper de nezdruncinat pentru românii de azi şi de mâine. Odată cu plecarea dintre noi a lui Nicolae Roşca ne vom reaminti mereu de ceea ce îl caracteriza ca persoană: demnitatea, luciditatea, eleganţa, optimismul tonic, gluma fină şi simţul umorului, fără însă a luneca măcar o clipă în frivol. Căci problemele majore ale neamului şi ale Legiunii erau tratate în permanenţă cu sobrietate şi într-un spirit de seriozitate maximă, fără nicio concesie faţă de orice aspect nelalocul lui. A fost un om fără compromisuri, dar care ştia să răspândească în jur seninătate şi bună dispoziţie. O înmănunchere de însuşiri rare, care l-au făcut să fie respectat, ascultat şi iubit de cei din jur. Amintirea sa va rămâne de-a pururi vie în sufletele noastre. Nicolae Roşca: prezent!

Reperele unei vieţi închinate Legiunii

Într-una din serile „madrilene” dinaintea comemorării martirilor Moţa şi Marin, Nicolae Roşca ne-a relatat, în stilul său captivant şi inconfundabil, câteva din bornele esenţiale ale traseului său prin această lume. S-a născut la Constanţa pe 9 ianuarie 1921. Face parte din Mişcarea Legionară încă din anul 1934, când intră în aşa-zisa „Frăţie Mică”, sub îndrumarea lui Ion Caratănase, viitorul decemvir. În acea

10 minute cu Nichita Hristea Stanescu

plus Adam Puslojic, Srba Ignjatovic, Sorin Dumitrescu

Cititi si :

Rugăciunea lui Nichita Stănescu

Nichita Stănescu

Rugăciunea

Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi ochiul
şi întoarce-mă cu faţa
spre invizibilul răsărit din lucruri.

Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi inima
şi toarnă-mi aburul sufletului,
printre degetele tale.

Iartă-mă şi ajută-mă
şi ridică de pe mine
trupul cel nou care-mi apasă
şi-mi striveşte trupul cel vechi.

Iartă-mă şi ajută-mă
şi ridică de pe mine
îngerul negru
care mi-a îndurerat caracterul.

 

 

Cititi si :

NICHITA STANESCU in amintirea lui SORIN DUMITRESCU

31 martie. Nichita Stanescu ar fi implinit 80 de ani

NICHITA STANESCU in amintirea lui SORIN DUMITRESCU

Cititi si :

MARŞUL PENTRU VIAŢĂ – Suceava, 2013

Petiție pentru Viaţă

 Adresată de cetățenii din localitățile României, organizatori și participanți la Marșul pentru Viață, autorităților:

Plângerea lui Adam – fragment din Sfântul Siluan Athonitul

Plângerea lui Adam 

fragment din Sfântul Siluan Athonitul

Adam, parintele intregii lumi, a cunoscut in rai dulceata iubirii lui Dumnezeu si de aceea, atunci cand pentru pacat a fost izgonit din rai si a pierdut iubirea lui Dumnezeu, a suferit amarnic si cu geamat mare suspina in toata pustia. Sufletul lui era chinuit de un gand: “Am intristat pe Dumnezeu pe Care Il iubesc“. Nu-i parea rau atat de rai si de frumusetea lui, cat de faptul de a fi pierdut iubirea lui Dumnezeu, care in fiece clipa si nesaturat atrage sufletul spre Dumnezeu.

Asa tot sufletul care a cunoscut pe Dumnezeu prin Duhul Sfant, dar mai apoi a pierdut harul, face experienta chinului lui Adam. Sufletul e bolnav si ii pare tare rau atunci cand intristeaza pe Domnul Cel Preaiubit.

Adam tanjea pe pamant si suspina cu amar, si pamantul nu-i mai era drag. Suspina dupa Dumnezeu si graia:

“Sufletul meu tanjeste dupa Domnul si Il caut cu lacrimi. Cum sa nu-L caut? Cand eram cu El, sufletul meu era vesel si linistit, si vrajmasul n-avea intrare la mine; dar acum duhul cel rau a pus stapanire pe mine, si el tulbura si chinuie sufletul meu, de aceea sufletul meu tanjeste dupa Domnul pana la moarte; duhul meu se avanta spre Dumnezeu si nimic de pe pamant nu ma poate veseli, si sufletul meu nu vrea sa se mangaie cu nimic, ci vrea sa vada din nou pe Domnul si sa se sature de El. Nu-L pot uita nici macar pentru un singur minut si sufletul meu se chinuie dupa El, si de multimea intristarii plang cu suspine:

Miluieste-ma, Dumnezeule, pe mine zidirea ta cea cazuta!“

Asa hohotea Adam si lacrimile lui curgeau de pe fata lui pe piept si pe pamant, si toata pustia rasuna de gemetele lui; dobitoacele si pasarile taceau lovite de durere si plangeau, iar Adam hohotea, caci pentru pacatul sau toate au pierdut pacea si iubirea.

Mare a fost intristarea lui Adam dupa izgonirea din rai, dar cand a vazut pe fiul sau, Abel, omorat de fratele sau, Cain, intristarea lui s-a facut si mai mare, si cu sufletul chinuit de durere hohotea si gandea: “Noroade vor iesi si se vor inmulti din mine si toate vor suferi si vor trai in dusmanie si oamenii se vor ucide unii pe altii”. Si aceasta intristare a lui era mare, ca marea, si o poate intelege numai cel al carui suflet a cunoscut pe Domnul si stie cat de mult El ne iubeste.

Si eu am pierdut harul si strig impreuna cu Adam:
“Milostiv fii mie, Doamne! Da-mi duh de smerenie si iubire.”
O, iubirea Domnului! Cine te-a cunoscut te cauta neincetat, ziua si noaptea, si striga

PROTEST IMPOTRIVA ABUZURILOR STATULUI PRIN IMPLEMENTAREA DOCUMENTELOR ELECTRONICE PERSONALE

PROTEST IMPOTRIVA ABUZURILOR STATULUI

PRIN IMPLEMENTAREA DOCUMENTELOR ELECTRONICE PERSONALE

ApLR - COMUNICAT DE PRESA:

Asociația pentru Libertatea Românilor a inițiat în luna ianuarie mai multe acțiuni de cercetare a impactului introducerii actelor electronice asupra vieții private și libertății de conștiință a cetățenilor României. Aceste acţiuni au loc în condițiile în care implementarea sistemelor electronice sau biometrice ocupă un loc din ce în ce mai important pe agenda instituțiilor statului.

Implementarea sistemelor electroince se referă la :

a) introducerea actelor de identitate electronice prevăzută

R O M Â N I , VI SE PREGĂTEŞTE C E V A ! APĂRAŢI-VĂ LIBERTATEA ŞI DEMNITATEA!

R O M Â N I ,

VI SE PREGĂTEŞTE

C E V A !

 APĂRAŢI-VĂ LIBERTATEA ŞI DEMNITATEA!

VENITI ALATURI DE ApLR LA:

PROTEST IMPOTRIVA ABUZURILOR STATULUI PRIN IMPLEMENTAREA DOCUMENTELOR ELECTRONICE PERSONALE

 

Știați că  începând cu acest an, în România, a început introducerea masivă a documentelor personale electronice: buletin de identitate electronic, permis de conducere electronic, card de sănătate  electronic, rețeta electronică, etc.?

Știați că implementarea documentelor personale electronice este doar o etapă în procesul de implantare a dispozitivelor electronice tip R.F.I.D. cu dimensiuni de câțiva milimetri direct în corpul uman, prin injectare sub piele, fenomen care deja se petrece în SUA şi alte ţări?  În SUA, dispozitivul electronic implantabil pentru oameni produs de  VeriChip Corporation a primit aprobările preliminare de la Food and Drug Administration (FDA) încă din 2002, și a fost  aprobat în 2004.

Știați că  dispozitive electronice implantabile,  aprope similare celor destinate oamenilor, au cauzat cancer la 10% din animalele de laborator pe care au fost testate [1.] ?

Știați că aceste documente, sunt foarte nesigure existând posibilitatea de a fi citite modificate și copiate (clonate) cu ușurință de către persoane neautorizate (hackeri, teroriști etc.) care pot fura identitatea unei persoane şi pot săvârși infracțiuni în numele acelei persoanei care ulterior va suferi rigorile legii pentru fapte pe care nu le-a săvârșit?

Știați că  din cauza vulnerabilității sistemului informatic în Anglia s-au pierdut datele a 93% din asigurații sistemului de sănătate?

Știați că  între 500.000 și 1.000.000 din cele 6,5 milioane de pașapoarte biometrice ce se află în circulație în Franța sunt false [2.] ?

Știați că informația stocată în

SFINTII INCHISORILOR – Canonizarea, un subiect tabu? – IN PREMIERA – partea a II-a

SFINTII INCHISORILOR

Canonizarea, un subiect tabu?

Carmen Avram -IN PREMIERA

partea a II-a, 10 martie 2013

Oseminte din care ţâşneşte mir, mesaje de dincolo de viaţă, trupuri neputrezite, dezgropate după două decenii şi minuni făcute după moarte. Printre preoţii

28 februarie: Cuviosul Mărturisitor Marcu Dumitrescu, monahul (1910-1999)

28 februarie:

Cuviosul Mărturisitor

Marcu Dumitrescu, monahul

(1910-1999)

Părintele Marcu a venit pe lume la 12 septembrie 1910, în satul Hătcărău, jud. Prahova, fiind unul din cei 13 copii ai familiei Dumitru. Părinţii se numeau Stere şi Ana. Din botez a primit numele Constantin, iar în viaţa monahală – după ce a stat în puşcăriile a trei regimuri politice mai mult de 20 de ani – a fost călugărit la 62 ani sub numele de Marcu. Întreaga viaţă i-a fost un şir neîncetat de suferinţe şi nevoinţe.

Tatăl său a plecat pe front în primul război mondial şi a murit pe câmpul de luptă lăsând-o acasă pe Ana, văduvă la 38 de ani, cu 13 copii. Tânărul Constantin a făcut şcoala de croitorie în satul Broaştele, între Câmpina şi Telega. Pleacă apoi la Ploieşti să se înscrie la şcoala de comerţ. În anul 1936 citind cartea lui Corneliu Codreanu „Pentru legionari”, a intrat şi el în Mişcare.

Povesteşte părintele despre chinurile răbdate din partea regimului Carol:

„Alt caz în care eram la un pas de moarte şi am scăpat: mi-a venit ordin de mobilizare (în noiembrie 1939). M-am prezentat la Regimentul 1 transmisiuni – Bucureşti, am intrat într-un batalion de transmisiuni şi am fost trimis cu batalionul la Focşani, de unde am şi fost arestat, după două săptămâni. Am fost adus la Bucureşti, la anchetă. Aici, printre multele mijloace de tortură s-a folosit următorul: mă întindeau pe o masă mai lungă şi mai lată, unul mă ţinea de cap, doi de mâini, doi băteau cu două cauciucuri foarte grele pe tot corpul, şi doi cu două răngi de fier peste tălpile încălţate. Dar nici nu am răsuflat, nici nu m-am văitat în vreun chip, încât cei ce mă băteau au crezut că am murit. Şi ca să-mi revin, mă luau de păr şi mă băgau într-un lighean cu apă şi mă dădeau cu capul de pereţi. Tot ca să-mi revin… Sistemul ăsta l-au folosit două-trei zile. Văzând că rezist, mă chinuiau într-un demisol al Siguranţei: au scos paturile de scândură care erau acolo şi a rămas un fel de gunoi de sub priciuri. M-au legat de mâini şi de picioare cu lanţuri, cu mâinile la spate şi mi-au băgat o putină cu murdării pentru necesităţi. Dar cum puteam s-o folosesc când eram legat de mâini şi de picioare? Şi aşa m-au ţinut câteva zile legat”.

Pentru că nu vorbea, a fost bătut fără număr: „Am numărat până la 200, după care am pierdut numărătoarea. Însă n-am scos nici un geamăt. Dar, spre diferenţă de Părintele Dimitrie Bejan, care era preot şi pe care îl acoperea Darul, nesimţind nici o durere de la lovituri, eu le-am simţit pe toate până în vârful creierului. N-am scos însă nici un cuvânt, având, şi atunci, şi după aceea, marea grijă să nu pârăsc pe cineva. De aceasta mi-a fost cel mai frică: să nu scap un cuvânt despre cineva. Atât de mult m-au bătut, că, deşi fiecare dintre ei băuse câte o sticlă de votcă înainte de a mă tortura, au obosit, căzând neputincioşi. Darul lui Dumnezeu m-a ţinut. De atunci am primit porecla de «Fachirul»”.

Un chin groaznic a fost acesta: văzând că nu spune nimic, au luat un cuţit cu vârful foarte ascuţit şi, ţinându-l de lamă, au început să-l străpungă peste tot, pe abdomen, pe torace, pe mâini, pe picioare cu vârful cuţitului, dar n-a scos nici un cuvânt.

Scăpând de torturi şi-a revenit încât se mirau toţi. Aceasta era puterea rugăciunii, ajutorul lui Hristos Care era cu el.

A doua arestare a suferit-o la Chişinău, tot pentru apartenenţă la Mişcarea Legionară şi puţin a lipsit să nu fie executat după cedarea Basarabiei, 1940. După lovitura de stat a lui Antonescu în ianuarie 1941, când legionarii au fost înlăturaţi şi arestaţi în masă, Constantin Dumitru a fost închis din nou, ca ajutor al şefului de judeţ Prahova.

„Fiind eu la Prefectura Ploieşti, eram între cei care luptau împotriva prefectului lui Antonescu. Am fost rănit în luptele ce s-au dat acolo de mai multe gloanţe: două în spate şi unul în cap, care a ajuns la creierul mic, şi altul în mâna stângă… La spital s-a constatat că situaţia era aşa de gravă cu glonţul care m-a lovit în cap (urcase din spate prin gât şi a ajuns la limită, aproape de creierul mic) încât medicii, consultându-se, au hotărât să nu intervină pentru a nu atinge creierul şi a nu muri pe loc. Cu timpul, glonţul a fost înconjurat de o pieliţă şi nu s-a mai deplasat, nu a mai atins creierul şi aşa am scăpat mai târziu. La Aiud, în ultimii ani de puşcărie, în vremea reeducării, trecând prin înfometările acelea mari, s-a consumat tot muşchiul din jurul glonţului, iar el s-a lăsat singur în jos, şi atunci l-a scos doctorul închisorii. Am fugit din spital aşa cum eram, imediat după operaţie, şi m-am ascuns la consulatul german din Ploieşti. După aceea am plecat la Bucureşti, împreună cu altcineva, îmbrăcaţi militar. Am stat ascunşi în Bucureşti în 1941, 1942 şi o bună parte din 1943”.

În 1943 a fost arestat din nou pentru că Siguranţa aflase că este omul de legătură între vârfurile Mişcării rămase în libertate şi unele organizaţii clandestine. A fost condamnat la 10 ani închisoare. Trece pe la Galda, Ciugurdel şi ajunge la Aiud. Aici s-a întâlnit cu aşa-numitul „grup al misticilor”, între care s-a numărat şi el, care aveau un program de rugăciune după tipicul monahal.

În 1951 trebuia să fie eliberat, pentru că în iunie 1946 i se redusese pedeapsa, iar în ianuarie 1951 îi expirase termenul. Dar în loc să fie eliberat, a fost trimis cu domiciliu obligatoriu la barajul de la Bicaz, până în 1954. La Bicaz a făcut mari osteneli fizice. Trebuiau

28 februarie: pomenirea marturisitorului Atanasie Ştefănescu (1919-2008)

28 februarie: pomenirea marturisitorului

 Atanasie Ştefănescu 

(1919-2008)

 

Oltean dârz din regiunea Corabiei, Alexandru (Sandu) Ştefănescu s-a născut în 1919 la Orlea (Oroles-Vulturul), judeţul Romanaţi, urmează liceul în oraşul Corabia şi este eliminat pentru organizarea unui grup FDC. Face parte dintr-o familie de legionari, tatăl său a fost aghiotantul Generalului Cantacuzino. Din 1937 este secretarul şefului de judeţ Alexandru Cristian Tell. Participă la tabăra de la Uria, având peste 100 ore de muncă la şantierul sediului din Gutenberg. La propunerea şefului de judeţ i se acordă gradul de legionar. După asasinarea lui Corneliu Codreanu este însărcinat să refacă legătura cu capitala. Urmărit în Bucureşti, se refugiază la Iaşi unde este arestat şi condamnat la 2 ani şi 6 luni. Este mutat la închisoarea pentru disciplinari Chişinău şi eliberat o dată cu cedarea Basarabiei. Participă la acţiunea de la 3-6 septembrie 1940, de răsturnare a regelui Carol II, în grupul de bucovineni. Trimis în judeţul Romanaţi, este numit şef de sector.

Este persecutat de colonelul Rioşanu, care se implică direct în ancheta din 1941, anul rearestării sale, fiind condamnat la 15 ani muncă silnică. Pedeapsa o execută la Aiud, fiind printre primii „beneficiari”. Datorită refuzului de desolidarizare de Mişcarea Legionară şi de Horia Sima, este dus la Zarcă unde stă până la venirea ruşilor. La Aiud a stat cu dr. Uţă şi cu Constantin Dumitrescu (viitorul monah Marcu de la Sihăstria) din grupul „misticilor”. În 1948 este eliberat, prin rejudecarea procesului. După eliberare, revine la Aiud şi se ocupă de memoriile generalului Petrovicescu. Ajută şi familia Coco Dumitrescu, tatăl lui Radu Gyr, soţia şi fiica lui. Rearestat în 1952 şi dus la Canal, lucrează pe şantier cu inginerul Nicola, şeful lui din judeţ. A trecut prin 6 lagăre. La Poarta Albă participă la greva-cursă întinsă de securişti pentru a-i selecţiona pe cei în stare de acţiune şi este condamnat din nou la 20 ani muncă silnică. În 1956 ia parte la Aiud la celebra grevă. În momentul reînceperii reeducării din Aiud, este trimis la Zarcă. În 1964 este eliberat cu ultimul lot. Până în 1989 mai este arestat de două ori şi

28 februarie: pomenirea mucenicului Cornel Niţă (1927-1950), care in temnita Pitestiului in cumplite chinuri s-a savarsit

28 februarie:

pomenirea mucenicului

Cornel Niţă

(1927-1950)

“Sfinte  Corneliu Niţă, ne rugăm ţie să ne ierţi pentru indiferenţă, uitare şi necredinţă! “

Născut la 31 mai 1927, student la politehnica din Iaşi. Arestat ca legionar în toamna anului 1948 (fiind fugar), a fost dus la securitatea Bacău de unde, după grele anchete, a ieşit cu trupul şubrezit şi timpanul spart de anchetatorul evreu Avram Mahalu. Transportat la închisoarea Suceava până în ianuarie 1950, când a fost transferat la Piteşti. Aici ajunge în camera 4 spital, „atelierul de tortură şi schingiuiri”, unde la 24 feb. 1950 este torturat de însuşi diavolul întrupat Ţurcanu, de la ora 19 până la ora 22 – fără întrerupere. La ora 22, Corneliu Niţă era mort, cu măruntaiele zdrobite. Când l-au dezlegat şi coborât pe duşumea, era o masă de carne care nu mai avea nici sânge deoarece se scursese în timpul schingiuirilor.

„Ai iubit pe Hristos şi neamul tău şi ai murit în duhul morţilor noştri nepervertit şi nebiruit. Ai fost îngropat la Piteşti, fără lumânare şi fără prohod.

Acad. Sorin Dumitrescu: Cine ne vrea etrusci?

Cine ne vrea etrusci?

Acad.Prof.Univ.Dr.

Sorin Dumitrescu

Fundaţia Anastasia

Muzeul Ţăranului Român profanat de homosexuali ! Care este motivul pentru care M.Ţ.R e ţinta mişcării gay ? Nimeni nu-şi  aduce aminte ca M.Ţ.R să fi organizat o segregaţie sexuală, să fi interzis vreunuia din membrii declaraţi ai orientării gay să-i viziteze sălile şi să-i asculte discursul muzeal . Nu există şi n-a existat vreodată o interdicţie marcată oficial printr-o plăcuţă sau afiş public, care să fi blocat vreunui gay intrarea în spaţiul muzeal.

N-a existat nici o măsură a conducerilor instituţiei M.Ţ.R, care să oblige vreun homosexual minoritar să se legitimeze, să prezinte documente care să-i dee în vileag orientarea sau să cumpere biletul de intrare mai scump !

Pe suprafaţa, interioară sau exterioară, a zidurilor M.Ţ.R n-au existat şi nici nu vor exista vreodată ziceri ancestrale ale Ţăranului Român care, în numele Tradiţiei, să fi înfierat această desfrânare / orientare iar instituţia M.Ţ.R n-a avut niciodată printre preocupări să opună public persoana duhovnicească a Ţăranului Român, persoanelor a căror ,,trup s-a abătut de la calea sa pe pământ’’. (Facerea / 6,12). Şi atunci, de ce a ţinut morţiş acest grup de băştinaşi şi băştinaşe gay să vină tocmai aici, într-un loc incompatibil cu orientarea lor, să violeze arhetipul ancestral al unui întreg popor, propagând mediatic o derivă ontologică care ne-a costat Potopul!

De ce tac şi de ce apără acest viol fără precedent, noile organe ale statului,

Silvia Radu despre cazul MŢR-ACCEPT: “În acest caz, buturuga mică nu răstoarnă carul mare”

Silvia Radu despre cazul MŢR-ACCEPT

“În acest caz,

buturuga mică

nu răstoarnă carul mare”

Stimată doamnă Silvia Radu, ce părere aveţi despre incidentul de la Muzeul Ţăranului Român legat de proiecţia filmelor de propagandă homosexuală?

Cred că ar trebui să ieşim cu toţii în stradă şi să facem o demonstraţie naţională. Mi se pare ceva foarte grav şi cred că în felul acesta lovim în fiinţa poporului român. Noi cine suntem în fond? Suntem un popor care a cărui strămoşi au fost ţărani. Mie îmi vine să plâng, nu se poate aşa ceva. Adică lovim noi în ceea ce avem mai curat, mai sfânt şi mai adevărat? Până aici am ajuns? Să lovim în strămoşii noştri, în dragostea şi credinţa lor?

Eu aş face o demonstraţie, aş strânge toţi oamenii din ţara asta şi aş face ceva uriaş. Să se trezească odată toată lumea şi să înţeleagă că poporul român este un popor creştin şi nu-şi poate permite nimeni să-l facă altfel. Nu am nimic împotriva acestor oameni care sunt homosexuali, îi priveşte cum sunt. Noi nu judecăm omul, ci spunem că acest lucru nu este bine, iar dacă vor să fie aşa să fie la ei acasă şi să ne lase în pace. Au nenorocit atâta lume, este un spectacol atât de penibil, de jalnic, iar acest lucru se întâmplă şi în state civilizate precum Franţa, Anglia şi Spania. Aceasta este Uniunea Europeană şi ştiţi cum se spune: Spune-mi cu cine eşti ca să-ţi spun cine eşti. Trebuie să le atragem atenţia şi să le spunem: Domnilor, ori vă treziţi voi ori plecăm noi. Nu putem accepta acest lucru.

Cred că 80% din poporul român, exceptându-i pe cei dezinteresaţi, nu sunt de acord cu acest ACCEPT. Am intrat într-o stare de apatie, dar trebuie să ne trezim. ACCEPT-ul este străin de noi şi nu îl acceptăm. Îi iubim, ne rugăm pentru întoarcerea lor la adevăr, dar să ne lase în pace cu credinţa noastră, cu ţăranul nostru şi să nu lovească în ce avem mai sfânt. Mi s-a spus că este un eveniment naţional organizat de Uniunea Europeană, de ambasade. Ambasadele să facă bine să priceapă cum stau lucrurile. Dacă Ambasada Franţei este de acord cu ce a făcut guvernul ei, este foarte rău. Noi nu suntem de acord cu aşa ceva. Dacă ei acceptă acest lucru, îi priveşte

Ioan Ianolide despre IUDAIZAREA LUMII

IUDAIZAREA LUMII

Ioan Ianolide

Poziţia pe care mă situez este pur creştină. Adevărul trebuie mărturisit spre mântuire; acum o facem cu dragoste, dar va veni ziua pedepsei.

Nu mă consider antisemit, ci iubesc poporul evreu, aşa cum îl iubeşte Dumnezeu însuşi. Doresc cu ardoare mântuirea poporului evreu.

*

Să fim perfect conştienţi de puterea la care au ajuns evreii la sfârşitul acestui secol, încât procesul de iudaizare al lumii se produce astăzi atât prin comunism cât şi prin capitalism.

Am zis „iudaizare” şi nu „mozaizare” a lumii întrucât mozaismul este parte integrantă a spiritualităţii creştine şi este străin iudaismului de azi, iudaism ce-şi are originea în păcat şi neascultare, în crima lui Cain, în viţelul de aur, în ucigaşii prorocilor, în Iuda vânzătorul, în cărturarii şi fariseii făţarnici, în crima lui Caiafa. E o ieşire a evreilor din harul dumnezeiesc, care s-a agravat în ultimele două milenii prin lupta împotriva Duhului Sfânt, încât iudaismul despre care vorbim şi cu care suntem confruntaţi se caracterizează prin: satanism, minciună, ură, tiranie, materialism, ateism, senzualism, rasism, patima dominaţiei mondiale.

Iudaismul a închis lumea în materie, în teluric, în efemer, în relativ, în trup, căci a golit-o de frumuseţile, bogăţiile şi puterile spiritualităţii mozaic-creştine. Evreii lucrează cu un duh rău, căci nu acceptat ispita pe care a respins-o Hristos, şi tocmai de aceea îl şi urăsc, fiindcă ei nu pot pricepe modalitatea dragostei, a libertaţii, a adevărului date prin Duhul Sfânt, ci ei vor puterea pentru putere, materia pentru materie, viaţa pentru dominaţia lor.

Cu mijloace economice, politice şi raţionale au ajuns să domine lumea, căci ei deţin cheia economiei mondiale, cheia mijloacelor de informare a maselor pe glob, cheia revoluţiei comuniste, cheia democraţiilor occidentale, centrele tehnicii moderne, o bună parte din învăţământul de pe mapamond, punctele nevralgice ale culturii şi artei, ordinea în francmasonerie, spiritul în socialismul internaţionalist, o înrâurire a sindicalismului, o „colorare” a umanismului şi progresismului, o bună presa in neoprotestantism şi