18 mai 2013
15 mai 2013
14 mai – Praznicul Sfinţilor Închisorilor
14 mai – Praznicul Sfinţilor Închisorilor
(Al doilea hram al Mănăstirii Petru Vodă)
14 Mai – Pomenirea Sfinţilor Închisorilor
Sinaxar, Slujba, Acatistul, Icoana
Veniţi, iubitorilor de mucenici, să cinstim florile cele înţelegătoare ale credinţei, mărgăritarele Domnului, pe sfinţii români ai temniţelor comuniste, pe cei ce şi după moarte sunt prigoniţi şi defăimaţi. Amintirea voastră şi acum îi arde pe conducătorii din umbră ai acestei lumi şi pe slugile lor prealaşe, vădindu-le întunericul faptelor. Pentru aceea până în sfârşit vă vor acoperi cu minciuni şi uitare, dar Dumnezeu mai strălucit vă va descoperi.
În această lună, în ziua a paisprezecea, pomenirea sfinţilor mucenici ce au pătimit în temniţele comuniste din România.
Aceşti sfinţi mucenici s-au săvârşit în temniţele comuniste din România între anii 1945-1964, fiind chinuiţi în multe feluri: cu foame, cu frig, cu bătăi, cu teroare continuă, cu insulte şi umiliri nenumărate şi cu multe alte chinuri scornite de diavol şi slugile lui pentru a le înfrânge credinţa şi a-i compromite. Unii de pe urma grelelor pătimiri s-au îmbolnăvit, îndoindu-li-se chinurile deoarece asistenţa medicală era condiţionată de compromitere. (mai mult…)
Virgiliu Gheorghe si Parintele Valica la Festivalul Cuvantului la Suceava
Sala mică a Casei de Cultură Suceava găzduieşte, începând de astăzi, Festivalul Cuvântului, manifestare organizată de Primărie, în colaborare cu Asociaţia „Timp Pentru Unu” şi în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ), Biblioteca Universităţii „Ştefan cel Mare”, Bucovina Profundă şi Asociaţia „Familia Ortodoxă”.
În prima zi a festivalului, îmâine, la ora 17:00, vor evolua, în deschiderea manifestării, Ansamblul folcloric „Muguraşul”, urmat de expunerile invitaţilor: „Cuvântul în administraţie – primarul Sucevei Ion Lungu, „Cuvântul în educaţie – inspector şcolar general Gheorghe Lazăr, „Cuvântul în presă” – redactorul şef al cotidianului Monitorul de Suceava – Tiberiu Avram. În programul primei zile sunt cuprinse „Cuvântul generaţiilor”, Sesiunea de comunicări „Cuvântul”, Cuvântul în arta plastică – coordonator inspector Loredana Mihaela Ceică, profesor Bogdan Luparu. Seara se va încheia cu un recital folk susţinut de Cornel Angelescu.
În cea de-a doua azi a festivalului, joi, tot de la ora 17:00, în sala mică a Casei de Cultură Suceava sunt programate alte expuneri care au ca temă: Rolul cuvântului în existenţa omului – biofizician, cercetător dr. Virgiliu Gheorghe şi invitaţii săi, expoziţie de fotografie – Victor T. Rusu şi „Cântecul cuvintelor” – lector univ. dr. Carmen Agoutin. În a treia zi de festival, organizatorii au pregătit dezbateri: „Soluţii pentru câteva probleme (controversate) de limba română (vorbită) – prof. univ. dr. Corneliu Dimitriu, „Cuvântul care zideşte” – preot prof. univ. dr. Mihai Valică, Cuvinte pentru toate zilele – filolog, editor Alexandru Ciolan, „Copilul şi cartea” – Ancuţa Radu, „Cuvinte din ţara soarelui – răsare” – Ana Maria Fujii, „Cântări ale Învierii” – Corul de copii „SYN Bucovina” (mai mult…)
10 mai 2013
Profetismul lui Ioan Ianolide: document pentru o lume nouă
Profetismul lui Ioan Ianolide:
document pentru o lume nouă
Faptul că scrierile lui Ioan Ianolide îşi asumă şi un caracter profetic reiese limpede atât din cartea “Deţinutul profet”, dar şi din titlul celei de-a doua părţi a volumului “Întoarcerea la Hristos”, anume “Document pentru o lume nouă”. Din prefaţa acestei cărţi am putut afla care a fost soarta manuscriselor lui Ianolide, redactate în condiţii dramatice, ele fiind stilizate şi prelucrate pentru tipar (conform rugăminţii autorului) la mănăstirea Diaconeşti. Cu siguranţă că în cursul acestui proces s-au operat şi unele selecţii din vastul material conţinut în manuscrisele originale.
Cine a citit cartea “Mărturisirea unui creştin – părintele Marcu de la Sihăstria” de monahul Filoteu Bălan poate face o comparaţie. Anume, începând cu p.137 aici sunt citate fără omisiuni câteva fragmente din acel “Document pentru o lume nouă”, în care Ioan Ioanlide relatează o întâlnire cu părintele Cleopa. Pasajele scoase în evidenţă în textul care urmează sunt cele care lipsesc din cartea “Întoarcerea la Hristos”, fiind prezente doar în cea mai sus amintită. Restul textului este comun celor două versiuni, el putând fi citit începând cu pagina 344 a mult mai cunoscutei cărţi “Întoarcerea la Hristos”.
*
Ioan Ianolide – Document pentru o lume nouă
Au trecut câţiva ani. Mă dusesem în creierii munţilor la un schit, să consult un vestit duhovnic şi aspru ascet. M-a impresionat puterea cu care vorbea cât şi vastele sale cunoştinţe teologice şi mistice. Se plimba cu uşurinţă prin toţi Sfinţii Părinţi şi-i tâlcuia atât de personal încât părea că de la sine vorbeşte. Se situa la înălţimi greu de urmărit, vorbind despre comuniunea cu Dumnezeu. L-am ascultat câteva zile şi apoi l-am întrebat despre libertate, comuniune şi comunitate, despre unitate, solidaritate şi har şi despre Ierusalimul cel ceresc, Împărăţia lui Dumnezeu şi mesianism. Ascetul s-a uitat la mine şi mi-a spus:
–În tinereţe am crezut că pe Hristos Îl pot afla în rugăciune, în aspre nevoinţe şi singurătate, azi am înţeles că El este în lume, în fapte şi în “nebunia” credinţei. Nu trăim vremuri de contemplare, ci de acţiune, deşi fără Harul primit prin comuniunea cu Dumnezeu nici mărturisirea Lui în lume nu va fi puternică. Există un aspect tehnico-economic al lumii moderne care a cucerit masele populare, dar le-a şi obosit şi acum oamenii revin spre peşteri şi pustii în căutarea rugătorilor celor sfinţi. Dar mai este şi un aspect satanic-ateu, care se propagă cu putere mare şi a pustiit sufletele, ori aceasta cere o ripostă a Duhului Sfânt. Este vremea marilor mărturisitori. Trebuie să ştim ce vrea Dumnezeu cu noi, căci oamenii (mai mult…)
8 mai 2013
30 aprilie 2013
RADU GYR – Poezii – selecţii
RADU GYR 
Poezii
-selecţii-
DENIE
Si primavara parca era alta,
curgea si luna altfel pe zaplaz . . .
Pe-atunci nu ne cioplise-n stânci cu dalta
mesterul timp, nici frunte, nici obraz.
N-aveam taiate-n cremene nici fata,
nici lacrima, nici frunza cu cununi.
Mai mirosea a zmeura si viata
si inimile noastre a capsuni.
Pe-atunci purta si vântul flori în chica
si cântecul pe frunte, prour nou,
si-n fiecare cuib de rândunica
pui de heruvi tâsneau din orice ou.
Cazând din cer ori coborând din luna,
ne asteptau caisii în pridvor ;
mergeam cu ei la denii, împreuna,
si ne-nchinam ca ramurile lor.
Iisus venea cu roua în potire,
priveam adânc în ochii Lui adânci,
si înviam în orice rastignire,
când surâdeam pe crucile de-atunci . . .
SCRISOAREA TATII
Fiule, fiule, lunga e calea . . .
Ca-n basm pân-la tine sunt mari si tari,
trenuri, paduri, jandarmi si ocari,
si stele ce nu ne stiu jalea.
Dorul de tine mi-e asa, ca o furca
proptita cu dintii în beregata.
Din fundul Aiudului, ochii tai urca
pe cer, ca doi luceferi de piatra.
Manânc : esti în lingura mea. Fac un pas :
schioapeti alaturi în fiare.
Aprind o vapaie la iconostas :
cad lacrimile tale din lumânare.
Prin somn, vine lantul tau, blestematul,
cu mari zornaieli sa ma scoale.
- Lantule, lantule, lasa-mi baiatul,
Fereca-mi mie gleznele goale.
Cum sa-ti stramut în carnea mea chinul ?
Cum sa-ti beau, fiule, osânda toata ?
Plecat peste neagra-i fântâna sarata,
seca-i-as, goli-i-as veninul . . .
Uneori, noaptea, maica-ta vine,
cu pasi de iarba din tintirim :
- Ia-ti plânsul, batrânule, si haide cu mine,
temnita-n lacrimi adânci s-o topim . . .
Cantec de leagan
Dormi copilul mamii, nani, nani,
a plecat si ultimul lastun.
Ruginira plopii si tufanii
si din temnita ce-i surpa anii
nu s-a mai întors taticul bun.
Dormi copilul mamii, toamna plange
dezgolindu-si umarul ranit.
Cade frunza, cade si se frange,
orice frunza-i lacrima de sange
si taticul nu a mai venit.
Nani, nani, maini de crin plapande,
La ferestra pasari plang si ploi.
Lupii beznelor ranjesc la pande,
Tara-i toata temnite flamande
si taticu-i dus de langa noi.
Nani, nani, tata nu mai vine, (mai mult…)
Radu Gyr – Studentimea si idealul spiritual – conferintă din 9 iunie 1935
Radu Gyr
Studentimea
si idealul spiritual
Conferintă tinută în cadrul ciclului cu acelasi nume organizat de Cercul Studentesc Doljan
Craiova, 9 iunie 1935
(Sursa: Radu Gyr, Studentimea si idealul spiritual, BIBLIOTECA ACADEMIEI ROMÂNE, 1935 – Tipografia „I.N.Copuzeanu”, strada Izvor, nr.9)
Bucuriei mele de a fi fost poftit de către tineretul intelectual al Craiovei să cuvântez despre aspiratiile si idealul studentimii de azi, ca unul al cărui suflet simte o solidaritate deplină cu întreaga dinamică a viselor tinerilor cărturari de pe băncile universitătii , acestei prime bucurii i se alătură, desigur, bucuria de a conferentia în orasul în care am copilărit cu toată limpezimea anilor mei de-atunci, am scolărit si, mai târziu, am vibrat cu toate frământatele lăute ale adolescentei mele.
Au fost ani, aici, în inima Olteniei, peste care am trecut, cu azururile zărilor boltite pe suflet : ani, în a căror lumină m-am îmbăiat ca-n apele de miere ale Amaradiei si pe care n-am să-i pot uita niciodată.
Îngăduiti-mi , deci, ca aceste dintâi cuvinte ale mele să fie, în acelasi timp, un salut adus tineretului cărturăresc de care mă stiu legat cu veriga de foc a aceluiasi ideal si un omagiu închinat orasului unde mi-am plâns lacrimile primelor deceptii si unde mi-a înseninat obrajii surâsul bucuriilor priore.
Căci dacă, uneori, rigiditatea fără nici o rază de comprehensiune pentru sufletului copilului, a unui director de liceu bolnăvicios , a înveninat ultimii ani de scoală ai liceanului care am fost, am întâlnit, în schimb, sfatul de dascăl luminat, dragostea sfântă pentru artă, îndemnul si încurajarea profesorului meu iubit, C. D. Fortunescu, în casa deschisă ca un zâmbet, a poetei Elena Farango, unde amfitrioana, cu marea ei aristocratie sufletească, a asternut catifele peste începuturile mele literare, apoi întreg sirul de prietenii, dragi mie si azi, primele avânturi literare – si lângă acest entuziasm cu aripi al adolescentei mele-, prietenia lilială si ochii tristi de tânăr voevod bolnav ai scumpului meu Milcu, poetul cu inimă de crin si cu zăpezile topite într-un mormânt, pe care amintirile – brătări la gleznele mortii – mi-or arde, totdeauna, vâlvătăile lor de topaz, în acele ore mătăsoase si pure ale reculegerii depline. (mai mult…)
29 aprilie 2013
29 aprilie: pomenirea Marturisitorului Radu Gyr – Apostol şi poet al temniţelor
29 aprilie: pomenirea Marturisitorului Radu Gyr
Apostol şi poet al temniţelor:
RADU GYR
(1905-1975)
Radu Demetrescu-Gyr, fiul cunoscutului actor craiovean Ştefan (Coco) Dumitrescu, s-a născut la 2 martie 1905 la Câmpulung-Muscel. Tatăl său se născuse la Braşov. A absolvit ca premiant Conservatorul din Bucureşti. Ştefan Demetrescu a început să joace teatru de timpuriu. La vârsta de 16 ani intră în trupa unui vestit actor. Pleacă la Paris cu o bursă, unde studiază arta dramatică. Înapoiat în ţară (1898) este angajat la Teatrul Naţional din Bucureşti. În legătură cu venirea sa la Craiova, aceasta s-a produs în anul 1908 sau 1910.
Mama sa se numea Eugenia Gherghel şi îşi avea originea după tată în Botoşani. Bunica ei după tată, Mina Von Gelch, era de origine germană. Astfel, Eugenia Gherghel, mama poetului Radu Gyr, a căpătat de la părinţi o frumoasă cultură clasică germană, dar şi o solidă cultură şi educaţie muzicală, mama fiind pianistă. La absolvirea claselor primare tânărul Radu vorbea binişor această limbă. Un alt personaj miraculos în viaţa tânărului a fost poeta Elena Farago, casa ei fiind un centru de întâlniri culturale. (amănunte la George Popescu, în Permanenţe, aug. 2005)
Radu a debutat la 14 ani, cu poemul dramatic În munţi, publicat în revista Liceului Carol I din Craiova, al cărui elev a fost. Devine student la Litere şi Filosofie în Bucureşti, debutează editorial în 1924 cu volumul Linişti de schituri, cu un ton elegiac. A fost de mai multe ori laureat (1926, 1927, 1928 şi 1939) al Societăţii Scriitorilor Români, Institutului pentru Literatură şi al Academiei Române. Doctor în litere, a fost conferenţiar la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti. A colaborat la revistele Universul literar, Gândirea, Gând Românesc, Sfarmă-Piatră, Decembrie, Vremea, Revista Mea, Revista Dobrogeană ş.a., precum şi la ziarele: Cuvântul, Buna Vestire, Cuvântul Studenţesc unde a publicat numeroase articole, studii literare şi poezii.
Membru de seamă al Mişcării Legionare, comandant legionar şi şef al regiunii Oltenia. Cunoscându-l pe Corneliu Codreanu, de care a rămas fascinat, Gyr i-a înţeles sporul nou pe care-l aducea în viaţa politică românească, punând problema transformării interioare a omului, a prefacerii sufleteşti – lucrul cel mai greu de realizat – şi încercând în mijlocul societăţii româneşti ajunsă într-o stare avansată de descompunere morală, să aşeze la loc de cinste virtutea şi credinţa. El a compus nemuritorul cântec „Sfântă tinereţe legionară, / Cu piept călit de fier şi sufletul de crin, / Iureş ne-nfrânat de primăvară, / Cu fruntea ca un iezer carpatin…”. De asemenea, este autorul versurilor cântecelor Imnul Moţa-Marin (scris după moartea celor doi în Spania), Imnul Muncitorilor etc.
În 1940, pe timpul guvernării legionare, a fost numit director general al teatrelor. În această calitate ia iniţiativa înfiinţării Teatrului Evreiesc (dovadă că legionarii n-au fost antisemiţi!). Va suferi însă ani lungi şi grei de închisoare sub cele trei regimuri dictatoriale: al lui Carol II (lagărele Tismana şi Miercurea Ciuc), Antonescu (lagărul Târgu Jiu) şi sub comunişti. După „rebeliunea” din ianuarie 1941 putea să emigreze, dar a optat pentru rămânerea în ţară, suportând astfel un proces împreună cu alţi 86 de intelectuali, condamnat la 12 ani închisoare corecţională pentru delictul de incitare „la rebeliune”.
Eliberat de Antonescu la 7 august 1941, este trimis spre „reabilitare” în batalioanele de la Sărata, ce luptau în prima linie a frontului, de fapt batalioane de exterminare a legionarilor. În acelaşi timp, printr-un ordin expres, Antonescu o eliberează din închisoare pe evreica Ana Pauker, o bolşevică ce a cerut guvernului ca 600.000 de români deţinuţi să fie trimişi în Siberia. Grav rănit în luptele de la Vîgoda-Vinogradar, se întoarce acasă printre puţinii supravieţuitori.
A fost însoţit acasă de un soldat ca escortă, căruia regimul criminal Antonescu i-a dat ordin să prindă ocazia că vrea să „fugă” şi să-l împuşte pe la spate. Tânărul soldat însă, (mai mult…)
20 aprilie 2013
Irina Nastasiu – De ce avem nevoie de educație religioasă în școli?
De ce avem nevoie de educație religioasă în școli?
Irina Nastasiu
Dezbaterile din ultima vreme pe marginea scoaterii religiei din curricula şcolară ridică mari semne de întrebare asupra direcţiei în care se îndreaptă învăţământul nostru, dar şi societatea românească, în ansamblul ei. Dacă prezenţa icoanelor în şcoli este catalogată de reprezentanţii asociaţiilor secularist-ateiste drept “o discriminare în spaţiul public”, iată că aceleaşi voci, dublate de punctele de vedere ale unor politicieni, fac astăzi presiuni, mai mult ca oricând, pentru ca religia să fie materie opţională, fără a se mai regăsi în trunchiul comun. De asemenea, aceleaşi voci susţin tăierea finanţării Bisericii de la stat, în baza argumentului privind laicitatea statului român.
După 45 de ani în care Biserica a fost supusă terorii ideologice, iată că societatea românească, majoritar creştin-ortodoxă, se confruntă cu un nou val de ateism, promovat prin intermediul campaniilor mediatice instrumentate de organizaţii care au un vădit caracter anti-naţional. O lupta acerbă se duce împotriva fiinţei şi tradiţiilor poporului român, pe frontul familiei ortodoxe, al inocenţei copiilor noştri, al conştiinţei noastre naţionale şi religioase.
Ce presupune, de fapt, scoaterea religiei din şcoli, în contextul actual, în care decadenţa e pe ordinea de zi? Care vor fi consecinţele acestei decizii?
O persoană cu (mai mult…)
17 aprilie 2013
Conferinta la Suceava: Pr.prof.dr. Mihai VALICA – Libertatea hristică si dictatura mondială. Energii dumnezeieşti necreate la Sfântul Grigorie Palama
Conferinta la Suceava:
Pr.prof.dr. Mihai VALICA
Libertatea hristică si dictatura mondială
Energii dumnezeieşti necreate la Sfântul Grigorie Palama
llll
Pr. prof. dr. Mihai Valică: CIP-ul între ghioagă duhovnicească și ghioagă politică
Pr. prof. dr. Mihai Valică
CIP-ul între ghioagă duhovnicească și ghioagă politică
Drept la replică la articolul CIP-ul tehnologic şi cip-ciripul teologic de Eugen Tănăsescu, precum și la discuția televizată cu domnia sa (vezi NTVonline).
Ambele intervenții mi-au lăsat un gust amar și mi-au stârnit o oarecare milă față de superficialitatea unor preoți, care își dau cu părerea fără să cunoască problema pusă la nivel global, precum și substraturile politice ale acestei acțiuni numită tehnologia RFID.
Este trist să vezi cum un preot, teologul de serviciu și de de-servicii, ironizează o problemă de bioetică actuală, de foarte mare importanță, pentru care Germania a preferat să plătească penalități în valoare de 45 000 de euro pe zi și chiar de 300 000 euro pe zi, în cazul legii Big Brother, în urma infringimentului impus de Comisia Europeană, decât să experimenteze cip-urile și legea Big Brother pe proprii ei cetățeni.
În universitățile din Germania se studiază temeinic impactul tehnologiei RFID și se arată efectele ei grave asupra libertății omului. Ca unul care am studiat tematica și la Freiburg și la Göttingen două semestre, îmi permit să supun atenției părintelui Tănăsescu doar cîteva aspecte.
În timp ce în lumea informată din Vest profesorii Universităților dar și Bisericile pun în dezbatere academică, eclesială, politică, socială și bioetică problema CIP-urilor prin cursuri, seminarii, conferinte etc., la noi cei responsabili eclesial, (mai mult…)
15 aprilie 2013
2 aprilie 2013
2 Aprilie 2013: A plecat in ceata dreptilor Nicolae Roşca ! Se adună Legiunea in Ceruri !
2 Aprilie 2013: A plecat in ceata dreptilor Nicolae Roşca !
Se adună Legiunea in Ceruri !

Nicolae Roşca
(1921-2013)
Pe data de 2 aprilie 2013 a trecut la Domnul cel care a fost Nicolae Roşca, secretar al Senatului Mişcării Legionare. În urma unei suferinţe suportată cu demnitate şi credinţă, s-a stins şi ultima pâlpâire a unei vieţi închinate în întregime idealului legionar. După o datorie faţă de neam şi Dumnezeu împlinită cu prisosinţă, vreme de ani îndelungaţi, Nicolae Roşca a plecat pe urmele celorlalţi români dintr-o generaţie de legendă, cum nu a mai fost alta în istoria neamului românesc: Căpitanul, Moţa şi Marin, Comandantul şi toţi ceilalţi martiri şi eroi legionari. Cu siguranţă că bucuria acestor suflete, care se regăsesc acum în ceruri, este nemăsurată …Chiar dacă în asemenea clipe suntem răvăşiţi de tristeţea despărţirii de un om pe care, sfidând imposibilul, am fi dorit să-l avem de-a pururi alături de noi, trebuie să putem vedea şi lumina de dincolo de întuneric. Legionarii din vechea gardă se reîntâlnesc în ceruri, cu sentimentul datoriei împlinite, întărindu-ne nouă, celor rămaşi, conştiinţa unei imense datorii morale faţă de lupta şi jertfa lor. Căci aceasta este temelia renaşterii neamului românesc la adevărata sa demnitate şi menire în lume. Pilda faptelor acestor oameni de excepţie va rămâne veşnic un reper de nezdruncinat pentru românii de azi şi de mâine. Odată cu plecarea dintre noi a lui Nicolae Roşca ne vom reaminti mereu de ceea ce îl caracteriza ca persoană: demnitatea, luciditatea, eleganţa, optimismul tonic, gluma fină şi simţul umorului, fără însă a luneca măcar o clipă în frivol. Căci problemele majore ale neamului şi ale Legiunii erau tratate în permanenţă cu sobrietate şi într-un spirit de seriozitate maximă, fără nicio concesie faţă de orice aspect nelalocul lui. A fost un om fără compromisuri, dar care ştia să răspândească în jur seninătate şi bună dispoziţie. O înmănunchere de însuşiri rare, care l-au făcut să fie respectat, ascultat şi iubit de cei din jur. Amintirea sa va rămâne de-a pururi vie în sufletele noastre. Nicolae Roşca: prezent!
Reperele unei vieţi închinate Legiunii
Într-una din serile „madrilene” dinaintea comemorării martirilor Moţa şi Marin, Nicolae Roşca ne-a relatat, în stilul său captivant şi inconfundabil, câteva din bornele esenţiale ale traseului său prin această lume. S-a născut la Constanţa pe 9 ianuarie 1921. Face parte din Mişcarea Legionară încă din anul 1934, când intră în aşa-zisa „Frăţie Mică”, sub îndrumarea lui Ion Caratănase, viitorul decemvir. În acea (mai mult…)
1 aprilie 2013
10 minute cu Nichita Hristea Stanescu
10 minute cu Nichita Hristea Stanescu
plus Adam Puslojic, Srba Ignjatovic, Sorin Dumitrescu
Cititi si : (mai mult…)
31 martie 2013
Rugăciunea lui Nichita Stănescu
Nichita Stănescu
Rugăciunea
Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi ochiul
şi întoarce-mă cu faţa
spre invizibilul răsărit din lucruri.
Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi inima
şi toarnă-mi aburul sufletului,
printre degetele tale.
Iartă-mă şi ajută-mă
şi ridică de pe mine
trupul cel nou care-mi apasă
şi-mi striveşte trupul cel vechi.
Iartă-mă şi ajută-mă
şi ridică de pe mine
îngerul negru
care mi-a îndurerat caracterul.
Cititi si : (mai mult…)
NICHITA STANESCU in amintirea lui SORIN DUMITRESCU
31 martie. Nichita Stanescu ar fi implinit 80 de ani
NICHITA STANESCU in amintirea lui SORIN DUMITRESCU
Cititi si : (mai mult…)
18 martie 2013
MARŞUL PENTRU VIAŢĂ – Suceava, 2013
MARŞUL PENTRU VIAŢĂ – Suceava, 2013

Petiție pentru Viaţă
17 martie 2013
Plângerea lui Adam – fragment din Sfântul Siluan Athonitul
Plângerea lui Adam
fragment din Sfântul Siluan Athonitul
Adam, parintele intregii lumi, a cunoscut in rai dulceata iubirii lui Dumnezeu si de aceea, atunci cand pentru pacat a fost izgonit din rai si a pierdut iubirea lui Dumnezeu, a suferit amarnic si cu geamat mare suspina in toata pustia. Sufletul lui era chinuit de un gand: “Am intristat pe Dumnezeu pe Care Il iubesc“. Nu-i parea rau atat de rai si de frumusetea lui, cat de faptul de a fi pierdut iubirea lui Dumnezeu, care in fiece clipa si nesaturat atrage sufletul spre Dumnezeu.
Asa tot sufletul care a cunoscut pe Dumnezeu prin Duhul Sfant, dar mai apoi a pierdut harul, face experienta chinului lui Adam. Sufletul e bolnav si ii pare tare rau atunci cand intristeaza pe Domnul Cel Preaiubit.
Adam tanjea pe pamant si suspina cu amar, si pamantul nu-i mai era drag. Suspina dupa Dumnezeu si graia:
“Sufletul meu tanjeste dupa Domnul si Il caut cu lacrimi. Cum sa nu-L caut? Cand eram cu El, sufletul meu era vesel si linistit, si vrajmasul n-avea intrare la mine; dar acum duhul cel rau a pus stapanire pe mine, si el tulbura si chinuie sufletul meu, de aceea sufletul meu tanjeste dupa Domnul pana la moarte; duhul meu se avanta spre Dumnezeu si nimic de pe pamant nu ma poate veseli, si sufletul meu nu vrea sa se mangaie cu nimic, ci vrea sa vada din nou pe Domnul si sa se sature de El. Nu-L pot uita nici macar pentru un singur minut si sufletul meu se chinuie dupa El, si de multimea intristarii plang cu suspine:
Miluieste-ma, Dumnezeule, pe mine zidirea ta cea cazuta!“
Asa hohotea Adam si lacrimile lui curgeau de pe fata lui pe piept si pe pamant, si toata pustia rasuna de gemetele lui; dobitoacele si pasarile taceau lovite de durere si plangeau, iar Adam hohotea, caci pentru pacatul sau toate au pierdut pacea si iubirea.
Mare a fost intristarea lui Adam dupa izgonirea din rai, dar cand a vazut pe fiul sau, Abel, omorat de fratele sau, Cain, intristarea lui s-a facut si mai mare, si cu sufletul chinuit de durere hohotea si gandea: “Noroade vor iesi si se vor inmulti din mine si toate vor suferi si vor trai in dusmanie si oamenii se vor ucide unii pe altii”. Si aceasta intristare a lui era mare, ca marea, si o poate intelege numai cel al carui suflet a cunoscut pe Domnul si stie cat de mult El ne iubeste.
Si eu am pierdut harul si strig impreuna cu Adam:
“Milostiv fii mie, Doamne! Da-mi duh de smerenie si iubire.”
O, iubirea Domnului! Cine te-a cunoscut te cauta neincetat, ziua si noaptea, si striga (mai mult…)
11 martie 2013
PROTEST IMPOTRIVA ABUZURILOR STATULUI PRIN IMPLEMENTAREA DOCUMENTELOR ELECTRONICE PERSONALE
PROTEST IMPOTRIVA ABUZURILOR STATULUI
PRIN IMPLEMENTAREA DOCUMENTELOR ELECTRONICE PERSONALE

ApLR - COMUNICAT DE PRESA:
Asociația pentru Libertatea Românilor a inițiat în luna ianuarie mai multe acțiuni de cercetare a impactului introducerii actelor electronice asupra vieții private și libertății de conștiință a cetățenilor României. Aceste acţiuni au loc în condițiile în care implementarea sistemelor electronice sau biometrice ocupă un loc din ce în ce mai important pe agenda instituțiilor statului.
Implementarea sistemelor electroince se referă la :
a) introducerea actelor de identitate electronice prevăzută (mai mult…)
SFINTII INCHISORILOR – Canonizarea, un subiect tabu? – IN PREMIERA – partea a II-a
SFINTII INCHISORILOR
Canonizarea, un subiect tabu?
Carmen Avram -IN PREMIERA
partea a II-a, 10 martie 2013
Oseminte din care ţâşneşte mir, mesaje de dincolo de viaţă, trupuri neputrezite, dezgropate după două decenii şi minuni făcute după moarte. Printre preoţii (mai mult…)
7 martie 2013
28 februarie: Cuviosul Mărturisitor Marcu Dumitrescu, monahul (1910-1999)
28 februarie:
Cuviosul Mărturisitor
Marcu Dumitrescu, monahul
(1910-1999)
Părintele Marcu a venit pe lume la 12 septembrie 1910, în satul Hătcărău, jud. Prahova, fiind unul din cei 13 copii ai familiei Dumitru. Părinţii se numeau Stere şi Ana. Din botez a primit numele Constantin, iar în viaţa monahală – după ce a stat în puşcăriile a trei regimuri politice mai mult de 20 de ani – a fost călugărit la 62 ani sub numele de Marcu. Întreaga viaţă i-a fost un şir neîncetat de suferinţe şi nevoinţe.
Tatăl său a plecat pe front în primul război mondial şi a murit pe câmpul de luptă lăsând-o acasă pe Ana, văduvă la 38 de ani, cu 13 copii. Tânărul Constantin a făcut şcoala de croitorie în satul Broaştele, între Câmpina şi Telega. Pleacă apoi la Ploieşti să se înscrie la şcoala de comerţ. În anul 1936 citind cartea lui Corneliu Codreanu „Pentru legionari”, a intrat şi el în Mişcare.
Povesteşte părintele despre chinurile răbdate din partea regimului Carol:
„Alt caz în care eram la un pas de moarte şi am scăpat: mi-a venit ordin de mobilizare (în noiembrie 1939). M-am prezentat la Regimentul 1 transmisiuni – Bucureşti, am intrat într-un batalion de transmisiuni şi am fost trimis cu batalionul la Focşani, de unde am şi fost arestat, după două săptămâni. Am fost adus la Bucureşti, la anchetă. Aici, printre multele mijloace de
tortură s-a folosit următorul: mă întindeau pe o masă mai lungă şi mai lată, unul mă ţinea de cap, doi de mâini, doi băteau cu două cauciucuri foarte grele pe tot corpul, şi doi cu două răngi de fier peste tălpile încălţate. Dar nici nu am răsuflat, nici nu m-am văitat în vreun chip, încât cei ce mă băteau au crezut că am murit. Şi ca să-mi revin, mă luau de păr şi mă băgau într-un lighean cu apă şi mă dădeau cu capul de pereţi. Tot ca să-mi revin… Sistemul ăsta l-au folosit două-trei zile. Văzând că rezist, mă chinuiau într-un demisol al Siguranţei: au scos paturile de scândură care erau acolo şi a rămas un fel de gunoi de sub priciuri. M-au legat de mâini şi de picioare cu lanţuri, cu mâinile la spate şi mi-au băgat o putină cu murdării pentru necesităţi. Dar cum puteam s-o folosesc când eram legat de mâini şi de picioare? Şi aşa m-au ţinut câteva zile legat”.
Pentru că nu vorbea, a fost bătut fără număr: „Am numărat până la 200, după care am pierdut numărătoarea. Însă n-am scos nici un geamăt. Dar, spre diferenţă de Părintele Dimitrie Bejan, care era preot şi pe care îl acoperea Darul, nesimţind nici o durere de la lovituri, eu le-am simţit pe toate până în vârful creierului. N-am scos însă nici un cuvânt, având, şi atunci, şi după aceea, marea grijă să nu pârăsc pe cineva. De aceasta mi-a fost cel mai frică: să nu scap un cuvânt despre cineva. Atât de mult m-au bătut, că, deşi fiecare dintre ei băuse câte o sticlă de votcă înainte de a mă tortura, au obosit, căzând neputincioşi. Darul lui Dumnezeu m-a ţinut. De atunci am primit porecla de «Fachirul»”.
Un chin groaznic a fost acesta: văzând că nu spune nimic, au luat un cuţit cu vârful foarte ascuţit şi, ţinându-l de lamă, au început să-l străpungă peste tot, pe abdomen, pe torace, pe mâini, pe picioare cu vârful cuţitului, dar n-a scos nici un cuvânt.
Scăpând de torturi şi-a revenit încât se mirau toţi. Aceasta era puterea rugăciunii, ajutorul lui Hristos Care era cu el.
A doua arestare a suferit-o la Chişinău, tot pentru apartenenţă la Mişcarea Legionară şi puţin a lipsit să nu fie executat după cedarea Basarabiei, 1940. După lovitura de stat a lui Antonescu în ianuarie 1941, când legionarii au fost înlăturaţi şi arestaţi în masă, Constantin Dumitru a fost închis din nou, ca ajutor al şefului de judeţ Prahova.
„Fiind eu la Prefectura Ploieşti, eram între cei care luptau împotriva prefectului lui Antonescu. Am fost rănit în luptele ce s-au dat acolo de mai multe gloanţe: două în spate şi unul în cap, care a ajuns la creierul mic, şi altul în mâna stângă… La spital s-a constatat că situaţia era aşa de gravă cu glonţul care m-a lovit în cap (urcase din spate prin gât şi a ajuns la limită, aproape de creierul mic) încât medicii, consultându-se, au hotărât să nu intervină pentru a nu atinge creierul şi a nu muri pe loc. Cu timpul, glonţul a fost înconjurat de o pieliţă şi nu s-a mai deplasat, nu a mai atins creierul şi aşa am scăpat mai târziu. La Aiud, în ultimii ani de puşcărie, în vremea reeducării, trecând prin înfometările acelea mari, s-a consumat tot muşchiul din jurul glonţului, iar el s-a lăsat singur în jos, şi atunci l-a scos doctorul închisorii. Am fugit din spital aşa cum eram, imediat după operaţie, şi m-am ascuns la consulatul german din Ploieşti. După aceea am plecat la Bucureşti, împreună cu altcineva, îmbrăcaţi militar. Am stat ascunşi în Bucureşti în 1941, 1942 şi o bună parte din 1943”.
În 1943 a fost arestat din nou pentru că Siguranţa aflase că este omul de legătură între vârfurile Mişcării rămase în libertate şi unele organizaţii clandestine. A fost condamnat la 10 ani închisoare. Trece pe la Galda, Ciugurdel şi ajunge la Aiud. Aici s-a întâlnit cu aşa-numitul „grup al misticilor”, între care s-a numărat şi el, care aveau un program de rugăciune după tipicul monahal.
În 1951 trebuia să fie eliberat, pentru că în iunie 1946 i se redusese pedeapsa, iar în ianuarie 1951 îi expirase termenul. Dar în loc să fie eliberat, a fost trimis cu domiciliu obligatoriu la barajul de la Bicaz, până în 1954. La Bicaz a făcut mari osteneli fizice. Trebuiau (mai mult…)
28 februarie 2013
28 februarie: pomenirea marturisitorului Atanasie Ştefănescu (1919-2008)
28 februarie: pomenirea marturisitorului
Atanasie Ştefănescu
(1919-2008)
Oltean dârz din regiunea Corabiei, Alexandru (Sandu) Ştefănescu s-a născut în 1919 la Orlea (Oroles-Vulturul), judeţul Romanaţi, urmează liceul în oraşul Corabia şi este eliminat pentru organizarea unui grup FDC. Face parte dintr-o familie de legionari, tatăl său a fost aghiotantul Generalului Cantacuzino. Din 1937 este secretarul şefului de judeţ Alexandru Cristian Tell. Participă la tabăra de la Uria, având peste 100 ore de muncă la şantierul sediului din Gutenberg. La propunerea şefului de judeţ i se acordă gradul de legionar. După asasinarea lui Corneliu Codreanu este însărcinat să refacă legătura cu capitala. Urmărit în Bucureşti, se refugiază la Iaşi unde este arestat şi condamnat la 2 ani şi 6 luni. Este mutat la închisoarea pentru disciplinari Chişinău şi eliberat o dată cu cedarea Basarabiei. Participă la acţiunea de la 3-6 septembrie 1940, de răsturnare a regelui Carol II, în grupul de bucovineni. Trimis în judeţul Romanaţi, este numit şef de sector.
Este persecutat de colonelul Rioşanu, care se implică direct în ancheta din 1941, anul rearestării sale, fiind condamnat la 15 ani muncă silnică. Pedeapsa o execută la Aiud, fiind printre primii „beneficiari”. Datorită refuzului de desolidarizare de Mişcarea Legionară şi de Horia Sima, este dus la Zarcă unde stă până la venirea ruşilor. La Aiud a stat cu dr. Uţă şi cu Constantin Dumitrescu (viitorul monah Marcu de la Sihăstria) din grupul „misticilor”. În 1948 este eliberat, prin rejudecarea procesului. După eliberare, revine la Aiud şi se ocupă de memoriile generalului Petrovicescu. Ajută şi familia Coco Dumitrescu, tatăl lui Radu Gyr, soţia şi fiica lui. Rearestat în 1952 şi dus la Canal, lucrează pe şantier cu inginerul Nicola, şeful lui din judeţ. A trecut prin 6 lagăre. La Poarta Albă participă la greva-cursă întinsă de securişti pentru a-i selecţiona pe cei în stare de acţiune şi este condamnat din nou la 20 ani muncă silnică. În 1956 ia parte la Aiud la celebra grevă. În momentul reînceperii reeducării din Aiud, este trimis la Zarcă. În 1964 este eliberat cu ultimul lot. Până în 1989 mai este arestat de două ori şi (mai mult…)
28 februarie: pomenirea mucenicului Cornel Niţă (1927-1950), care in temnita Pitestiului in cumplite chinuri s-a savarsit
28 februarie:
pomenirea mucenicului
Cornel Niţă
(1927-1950)
“Sfinte Corneliu Niţă, ne rugăm ţie să ne ierţi pentru indiferenţă, uitare şi necredinţă! “
Născut la 31 mai 1927, student la politehnica din Iaşi. Arestat ca legionar în toamna anului 1948 (fiind fugar), a fost dus la securitatea Bacău de unde, după grele anchete, a ieşit cu trupul şubrezit şi timpanul spart de anchetatorul evreu Avram Mahalu. Transportat la închisoarea Suceava până în ianuarie 1950, când a fost transferat la Piteşti. Aici ajunge în camera 4 spital, „atelierul de tortură şi schingiuiri”, unde la 24 feb. 1950 este torturat de însuşi diavolul întrupat Ţurcanu, de la ora 19 până la ora 22 – fără întrerupere. La ora 22, Corneliu Niţă era mort, cu măruntaiele zdrobite. Când l-au dezlegat şi coborât pe duşumea, era o masă de carne care nu mai avea nici sânge deoarece se scursese în timpul schingiuirilor.
„Ai iubit pe Hristos şi neamul tău şi ai murit în duhul morţilor noştri nepervertit şi nebiruit. Ai fost îngropat la Piteşti, fără lumânare şi fără prohod. (mai mult…)
24 februarie 2013
Acad. Sorin Dumitrescu: Cine ne vrea etrusci?
Cine ne vrea etrusci?
Acad.Prof.Univ.Dr.
Sorin Dumitrescu
Fundaţia Anastasia
Muzeul Ţăranului Român profanat de homosexuali ! Care este motivul pentru care M.Ţ.R e ţinta mişcării gay ? Nimeni nu-şi aduce aminte ca M.Ţ.R să fi organizat o segregaţie sexuală, să fi interzis vreunuia din membrii declaraţi ai orientării gay să-i viziteze sălile şi să-i asculte discursul muzeal . Nu există şi n-a existat vreodată o interdicţie marcată oficial printr-o plăcuţă sau afiş public, care să fi blocat vreunui gay intrarea în spaţiul muzeal.
N-a existat nici o măsură a conducerilor instituţiei M.Ţ.R, care să oblige vreun homosexual minoritar să se legitimeze, să prezinte documente care să-i dee în vileag orientarea sau să cumpere biletul de intrare mai scump !
Pe suprafaţa, interioară sau exterioară, a zidurilor M.Ţ.R n-au existat şi nici nu vor exista vreodată ziceri ancestrale ale Ţăranului Român care, în numele Tradiţiei, să fi înfierat această desfrânare / orientare iar instituţia M.Ţ.R n-a avut niciodată printre preocupări să opună public persoana duhovnicească a Ţăranului Român, persoanelor a căror ,,trup s-a abătut de la calea sa pe pământ’’. (Facerea / 6,12). Şi atunci, de ce a ţinut morţiş acest grup de băştinaşi şi băştinaşe gay să vină tocmai aici, într-un loc incompatibil cu orientarea lor, să violeze arhetipul ancestral al unui întreg popor, propagând mediatic o derivă ontologică care ne-a costat Potopul!
De ce tac şi de ce apără acest viol fără precedent, noile organe ale statului, (mai mult…)




naţionale şi mi-e indiferent cine face legile!“
Incercand sa ne familiarizam putin cu terminologia folosita, cuvantul „biometrie „ ne sugereaza folosirea unei nanotehnologii avansate, care furnizeaza niste dispozitive mici,atasabile unei cartele de material plastic, prin intermediul carora suntem conectati la un sistem central de supraveghere, despre care nu prea stim nimic, dar in legatura cu care ni se dau asigurari ca ar fi „ de incredere”. Vorbim ,deci, de documente de identificare a fiecaruia dintre noi,care sunt asemanatoare cartilor de identitate, sau cu permisele auto, dar, care, pe langa datele personale de identificare (numele, prenumele, precum şi codul numeric personal), inmagazineaza informatii legate de starea de sanatate a romanilor,detaliata in privinta : diagnosticelor medicale cu risc vital şi a bolilor cronice, grupelor a sanguine şi a Rh-ului, dar si date referitoare la acceptul exprimat, în timpul vieţii, pentru prelevarea de organe, ţesuturi şi celule, după deces (termenul “deces”, insuficient detaliat, nu precizeaza unde s-ar incadra, in aceasta ecuatie ”moartea clinica”). 




IUDAIZAREA LUMII
secol, încât procesul de iudaizare al lumii se produce astăzi atât prin comunism cât şi prin capitalism.