România intre martiraj, asumare a istoriei si teroare ideologică. Consideratii teologice si bioetice – Pr. prof. dr. Mihai Valica

România intre martiraj, asumare a istoriei si teroare ideologică. Consideratii teologice si bioetice

Pr. prof. dr. Mihai Valica

 

1. Introducere

A scrie despre martiri si teroare in Romania este un mare curaj, intrucat nu cred ca cineva se

pricepe cu adevarat la martiri iar daca nu ai trait nici vremurile de martiraj si teroare,  atunci poti fi atins, cu siguranta, de o umbra de impostura[1].

1.1. Motivatia titlului

Personal doresc sa cunosc adevarul istoric recent al Romaniei, care a dat ”nor de marturii”[2] ale credintei crestine. Stiu ca acest nor de martiri poate aduce ploaia Duhului Sfant pese noi si tara noastra, ca sa nu ne uscam in desertul uitarii, al minciunii si al nesimtirii actuale, in special al nesimtirii intransigente a unor cenzori ideologici, care ne interzic astazi, sa vorbim de proprii martiri, in Romania martirizata tocmai de stapanii lor.

Chiar daca adevarul este crud si barbar, am credinta ca el ne poate ajuta la purificare si mantuire. Stim ca ”cel mai mare pacat al oamenilor e frica, spaima de-a privi in fata si a recunoaste adevarul. El e crud, acest adevar, dar numai el foloseste”[3] spune Eminescu si doar el” te face liber”[4] ne invata Mantuitorul Hristos. Iar ”acolo unde lipseste curajul nici o alta virtute nu poate supravietui”, spune un apologet crestin[5].

Doresc doar sa cunosc Istoria nationala sau ”nationalitatea in marginile adevarului”[6] pentru a putea trai in viitor cu demintate nationala si sa am raspunsul gata pregatit cand voi merge la judecata Domnului” cu slava neamului meu”[7].

Despre „Noul Ierusalim”, cetatea cereasca a fiilor lui Dumnezeu de dupa invierea si judecata ob­steasca, sta scris: „Neamurile vor umbla‑n lumina ei, si‑mparatii pamantului intr‑insa isi vor aduce slava”[8]; si „cine nu se va teme de Tine, Doamne, si nu va slavi numele Tau? Ca Tu esti Sfant, si toate neamurile vor veni si se vor inchina inaintea Ta, pentru ca judecatile Tale au fost aratate”[9].

Deci scriu despre martiraj si teroare ideologica din Romania recenta, din perspectiva eschatologica, ca teolog si preot si nicidecum din postura de martir sau erou si nici ca judecator moralist al istoriei.

Cu toate ca in mizeria ideologica a epocii in care traim ”s-a ajuns ca, pentru a vorbi de martiri, sa fie nevoie de curaj… iar cand e vorba de martirii romani care au murit in inchisorile comuniste nu-ti trebuie doar curaj, ci de-a dreptul un dram de sminteala” [10], eu imi asum acest risc de a fi considerat orice, doar de dragul adevarului si de dragul vesniciei neamului meu.

Doresc sa arat apoi, ca martirajul este un act de credinta crestina profunda si o sansa enorma spre mantuire, in ciuda faptului ca unii laici democrati  nu au intelegere pentru martiraj iar in conceptia lor ”martirul fiind o victima idioata, care se chinuie degeaba, cu ochii atintiti la o himera… iar opinia curenta este ca martirii au fost niste bieti nenorociti care au crapat fara nici un rost si de aceea ii putem lesne da uitarii. Cu alte cuvinte, nu pierdem nimic daca tacem in privinta martirilor. In realitate, daca ii uitam pe ei, ne uitam fundamentul pe care stam, ne uitam radacinile”[11] si nu mergem la judecata lui Dumnezeu decat cu rusinea neamului dat uitarii si nicidecum cu slava lui…

Cu toate ca nu exista martiri universali, insa respectand martirii fiecarui neam, respectam pe sfintii universali ai lui Dumnezeu, care devin ”impreuna cetateni cu sfintii  si casnici ai lui Dumnezeu”[12], doar daca au facut actul martiric in numele si de dragul lui Dumnezeu in Vechiul Testament si al lui Hristos si a credintei crestine, in Legea Harului. Altfel sunt ori victime, ori agresori, ori tortionari, ori eroi ai neamului sau viteji ai popoarelor, daca ”ce-i martiric pentru mine devine dusman postum pentru altul”, precizeaza Sorin Lavric[13].

2. Ce este un martir dupa invatatura ortodoxa?

Martirul reprezinta o sinteza a smereniei si a jertfei personale cu lucrarea harica a lui Dumnezeu in el, in lupta impotriva raului de orice fel[14], rabdand chinul, nedreptatile sau dandu-si viata de dragul lui Hristos, a adevarului si a credintei crestine.

Cand cineva  eclipseaza sau isi asuma de unul singur suferinta multora, doar ca a supravietuit terorii si temnitelor comuniste, sau cand deturneaza suferinta altora in favoarea unei confesiuni[15], a unei tagme, a unei etnii, sau a unei miscari politice, cu scopul de a-si etala meritele  sau curajul, sau si mai rau cu scopul de a falsifica si musamaliza istoria[16], atunci asistam la o competitie martirica ridicola si frivola, ducand in desuitudine notiunea de martiraj si o poate  transforma, facand-o fara valoare hristica. Acestia nu sunt martiri crestini, ci victime a unui sistem sau erori umane.

Falsul martir se trambiteaza pe sine, aduce marturie lipsita de adevar sau amestecata cu minciuni si omisiuni.

Mucenicul crestin luptand pentru adevar, lupta implicit impotriva raului, adica impotriva minciunii si a nedreptatii de orice fel. ”Mucenicii au fost omoriti si prigoniti de comunisti nu pentru ca erau anticomunisti, ci pentru ca dovedeau comunismul ca pe o forma luata de rau in vremurile si locurile respective” .

Cei omorati sau inchisi de comunisti sunt martiri crestini pentru ca au luptat impotriva raului, intruchipat la acea data de comunisti. Cei care stiu sau au ”stiut ca sunt din Dumnezeu… au luptat sa iasa de sub lumea, care zacea ”sub puterea celui rau”[18] si sa urmeze indemnului Sf. Ap. Pavel, care zice:  ”urati raul, alipiti-va de bine”.[19]; ”fii treaz in toate, sufera raul, fa lucru de evanghelist, slujba ta fa-o deplin!”[20].

Acestia au devenit martiri crestini, chiar daca crezul lor crestin a interferat uneori cu orientarea, simpatia sau convingerile politice ale vremii si nu pot fi catalogati pentru aceasta nici ca revolutionari sau razvratiti si nici ca dusmani ai poporului, cum ii defineau cenzorii ideologici odinioara, iar mai recent ii repudiaza pe motiv ca au fost fascisti, legionari, reactionari si nedemocrati[21].

In contextul de mai sus martirii adormiti in Domnul sau in viata, din perioada prigoanei comuniste, sunt martiri crestini si fericiti in Domnul si nu sunt doar niste luptatori anticomunisti sau eroi ai neamului, deoarece si-au dat viata sau si-au pus-o in lupta impotriva celei mai odioase fiare apocaliptice a raului: comunismul.

Pentru martirii in viata, acestia pastreaza demnitatea de martir crestin, doar daca au ramas constant pana in prezent in lupta impotriva raului si nu s-au lasat reeducati de Pitestiul modern al zilelor noastre.

Insa, cine se lasa modelat  sau reeducat dupa duhul lumii acesteia, nu mai poate fi numit martir, chiar daca a suferit in temnitele comuniste, intrucat ”cine va rabda pana la sfarsit, acela se va mantui”[22].

Exista un interes fatis pentru o astfel de transformare si deturnare a starii de martir crestin, in luptator moral pentru un bine nedefinit sau definit partinic si astfel martirul crestin, devine, pe nesimtite, un deontolog al societatii civile sau al responsabilitatii civice.

Lupta impotriva raului pentru o mica perioada din viata noastra nu ne indreptateste la demnitatea cereasca de martir, ci fermitatea, curajul, rabdarea in suferinta si atitudinea constanta de a lupta cu timp si fara timp, ”impotriva duhurilor rautatii”[23], pana in clipa mortii, acestea ne dau cununa vietii vesnice.

2.1. Actualitatea martirajului

Nu doar comunismul naste martiri crestini, ci si astazi si pe viitor oricine lupta impotriva raului sau a nedreptatii, prigonit fiind din ”pricina numelui” lui Iisus Hristos[24] se poate numara, fara echivoc, printre martirii neamului nostru, cu valoare  hristica mantuitoare.

Raportata la istorie si lume, mucenicia crestina are un caracter temporal: atata vreme cat raul coexista cu binele in aceasta lume. Insa raportata la persoana crestina, care nu se ”lasa biruita de rau, ci biruieste raul cu binele”[25], mucenicia crestina, ca lupta, este limitata temporal: pana la sfarsitul vietii terestre a crestinului. Dupa primirea cununii ceresti, mucenicia are valoare vesnica, intrucat sufletele martirilor salasluiesc sub jertfelnicul cel ceresc: ”si cand a deschis pecetea a cincea, am vazut, sub jertfelnic, sufletele celor injunghiati pentru cuvantul lui Dumnezeu si pentru marturia pe care au dat-o”[26].

Deci vremea martirilor crestini nu a incetat, ei nu sunt un episod incheiat al istoriei, ci martirajul este necesar mai ales in zilelele noastre, cand traim in direct epoca mondializarii si a globalizarii fara de Hristos si impotriva lui Hristos si a descrestinarii lumii si va fi vital pentru mantuire, in epoca confruntarii finale cu antihrist, cand lupta va fi totala si definitiva.

Martirii crestini au lasat cu limba de moarte sa nu fie razbunati si nu si-au acuzat niciodata tortionarii de atrocitatile lor[27]. … Acestia reprezinta coloana vertebrala a neamului romanesc crestin si sunt o multumire adusa lui Dumnezeu, ca un prinos de recunostinta al intregii crestinatatii. Ei sunt alesii credintei si ai neamului, lamuriti in focul chinurilor, precum aurul in topitoare. Romania sub teroarea rosie a holocaustului comunist a dat ”nor de marturii”[28] ai credintei crestine. Cred ca va sosi clipa, cand martirii crestini vor fi pusi in calendare si in sinaxare si nu uitati in sertarele indiferentei.

Sa nu uitam ca fundamentul Bisericii Orotodoxe este puterea de desavarsire si indumnezeire permanenta prin jertfa lui Hristos, care genereaza jertfa de zi cu zi a credinciosilor ei si apoi aceasta lucreaza dreapta cunoastere si dreapta traire a faptei celei bune in Duhul Sfant.

3. Romania moderna intre prigoana ideologica si asumarea istoriei

Dupa vinovata amnezie care ne-a fost impusa si in care ne-am complacut, a sosit, cu ajutorul lui Dumnezeu, vremea mai buna a neuitarii. Randurile de fata ne ajuta sa nu uitam relele facute de potrivnicii Bisericii si ai Neamului, tocmai pentru a nu se mai repeta si in acelasi timp pentru a-i cinsti pe cei ce s-au jertfit si a ne ruga pentru cei ce s-au facut vinovati prin tacere, nelucrare, compromisuri, lasitati si chiar tradare. Pe cei din urma nu-i judecam si nici nu-i condamnam ci doar sa ne rugam pentru ei!

Trebuie retinut faptul ca in timpul unei dictaturi politice, de orice orientare ar fi aceasta[29], nici o institutie a unui stat nu-si poate desfasura activitatea liber, nici macar o institutie divino-umana cum este Biserica. Este absurd sa i se pretinda Bisericii sa fi avut o alta soarta decat a celorlalte institutii ale Statului: Invatamantul, Justitia, Politia, Armata etc., mai ales ca Biserica era considerata dusmanul cel mai de temut si imprevizibil al statului comunist[30].

Iata de ce se cuvine ca societatea romaneasca sa nu uite acest context si sa evalueze la justa valoare evenimentele petrecute, iar Sinodul Sfintei Bisericii Ortodoxe Romane sa-i canonizeze, in sfarsit, pe toti cei care au suferit si au luptat pentru Biserica si neam in anii dictaturii comuniste. Cred ca aceasta este datoria morala a Sf. Sinod[31].

Astazi se duce o lupta subtila, la toate nivelurile societatii civile sau eclesiale, de a fi eliminati luptatorii jertfitori si sinceri impotriva raului si a neoranduielii oculte, intrucat daca elimini luptatorii si pe cei care gandesc altfel decat sistemul, atunci poti face ce doresti cu un neam, cu un stat, cu o biserica sau o societate.

Raul si pericolul cel mai de temut a fost si este lipsa credintei, a impotrivirii si a jertfei noastre pana la sange[32], pana la martiraj. Lipsa fermitatii impotriva raului, atat a pastorilor cat si a pastoritilor, „domesticirea” (indulcirea, relativizarea) Evangheliei lui Hristos, precum si lipsa martirilor este vazuta de Origen ca lipsa a mijlocirii pentru iertarea pacatelor oamenilor: „Tare ma tem ca de cand nu mai sunt martiri si s-au suprimat jertfele sfintilor, aduse ca victime pentru pacatele noastre, noi nu mai obtinem iertarea pacatelor noastre… Nu mai suntem vrednici sa fim persecutati pentru Hristos, nici sa murim pentru numele Fiului lui Dumnezeu”[33]. Iata cel mai mare rau, care ne vizeaza pe toti si azi.

Daca nu mai putem fi martiri, mai ales intr-o era a globalizarii, cand sunt tendinte sa se inlocuiasca ecumenicitatea Bisericii cu ecumenismul si mondialismul imperson al si himer, cand se incearca relativizarea revelatiei divine si inlocuirea ei cu un sincretism babilonic la scara planetara, cand se „organizeaza” meticulos iluzia fericirii, aproape la toate nivelurile, pana la hedonism, in locul jertfei personale si a mantuirii prin Hristos, este necesar macar sa urmam indemnul Sfantului Apostol Pavel, care ne spune: „ocarati fiind, sa binecuvantam. Prigoniti fiind, sa rabdam. Huliti fiind, sa ne rugam. Ajunsi ca gunoiul lumii, ca lepadatura tuturor”[34], sa ne smerim de dragul lui Dumnezeu si de dragul unitatii neamului si a adevarului Bisericii lui Hristos.

4. Raportul teologic si bioetic dintre Biserica, Natiune si politica

• Biserica, dupa fiinta sa, este un Organism si un Corp numit „Trupul lui Hristos”[35], care include Nati­unea, dar nu se identifica cu ea, ci cu Impara­tia lui Dumnezeu, „caci nu avem aici cetate stata­toare, ci suntem in cautarea celei viitoare”[36].
• Cei morti, alaturi de cei vii si cei ce se vor naste al­catuiesc neamul din care ne tragem si alaturi de care vom fi chemati la judecata[37].
• Dumnezeu a sadit fiecarui neam o misiune, ne‑a hota­rat o evolutie in istorie. Fiecare neam este responsabil de trecut si dator sa pregateasca calea pentru urmasi.
• Biserica vorbeste despre judecata particulara – cand fiecare va raspunde pentru faptele sale – si despre judecata universala – cand vom da socoteala si ca neam, cand vom raspunde pentru istoria la care am fost partasi in timpul vietii, pentru „umarul” ce l‑am pus ca acest neam sa mearga spre inviere.
• Scopul Bisericii este de a transforma Natiile in Poporul lui Dumnezeu. In acest sens este chemat crestinul sa activeze si sa‑si dezvolte mai departe credinta, cultura nationala si constiinta de sine a unei natii[38].
• Rolul Bisericii nu este de a se opune politicii, ci are chemarea de a marturisi revelatia divina si de a sanctiona moral abaterile unei politici abuzive, „spiritualizand” astfel politica si nu politizand Biserica. Prin „a spiritualiza politica” se intelege ca Biserica si slujitorii ei au datoria morala de a arata politicienilor, asumandusi orice risc, care sunt exigentele si prin­cipiile moralei crestine necesare a fi respectate in viata si activitatea politica[39]. Aceasta inseamna a face politica „posibila”, adica suportabila.
• Cei ce scot dreptatea sociala si morala din politica transforma lumea in haos si iad. Asa cum umanismul a zdrobit chipul adevarat al omului „indumnezeindu‑l in duhul lumii”, tot asa poate politica fara legea morala a lui Dumnezeu sa sfasie fiinta umana, in timp ce ea este convinsa total ca o slujeste.
• Adevarata comunitate spirituala a crestinului e Bi­se­rica, nu statul. In acest sens nu exista alter­na­tiva. In afara de Biserica nu exista comunitate spirituala. De aceea nu se poate vorbi de un stat‑comunitate spirituala, sau de un stat teocratic.
• Biserica Ortodoxa recunoaste stapanirii, respectiv politicii, sau mai bine zis „cetatii omenesti”, pe baza revelatiei biblice[40], un statut trecator, propriu provizoratului acestei lumi, in raport cu permanenta lui Dumnezeu[41] si a Bisericii Sale[42].

4.1. Dileme si intrebari actuale

Cei constienti de rolul lor in istorie si de responsabilitatea acestora in cadrul comunitatii eclesiale sau civice, au reactionat si actionat conform convingerilor lor profesionale, morale si spirituale impotriva ideologiei comuniste atee, iar unii se opun vehement si mondializarii oculte actuale. Multi au platit cu viata, altii au suferit sau sufera pana astazi.

Nu demult puterea politica a simulat un gest, pe masura caracterului ei duplicitar si nedeplin, condamnand formal comunismul. Paradoxal este faptul ca, statul actual a „condamnat” in general crimele comunismului dar nu si ideologia care le-a facut posibile. Avand in vedere ca dupa unii[43] „comunismul ramane mai departe cel mai mare pericol“, ba chiar se considera, dupa 20 de ani de la caderea lui, „mai periculos decat fascismul”[44] si luand in considerare ca istoria tine de continutul credintei crestine, Biserica este datoare moral sa intervina si sa-si precizeze pozitia fata de urmatoarele dileme etice si constatari morale:

a. Cum e posibil sa se demaste totalitarismul ateu si sa se condamne crimele comunismului,  fara sa se treaca la identificarea responsabilitatilor si culpabilitatilor celor care le-au comis?

b.  Nu este moral ca la finalul razboiului rece si in perioada tranzitiei naucitoare, bilantul sa arate, ca tot victimile sunt cele care au pierdut si atunci si acum, iar tortionarii si fii acestora precum si politrucii jefuitori la toate nivelurile, sa castige si atunci si acum.

c.  Nu este oare o ipocrizie fara margini sa condamni crimele comunismului (vezi raportul Tismaneanu) fara sa fie demascati adevaratii calai?

d.  De ce crimele si ororile comunismului nu sunt considerate genocid sau holocaust si condamnate ca atare, asa cum au fost declarate cele ale nazismului?

e.  De la ce numar de victime in sus este valabil un genocid sau  un holocaust? Iata intrebari deloc retorice, care dau masura dilemei etice sau bioetice a prezentului.

f.  Din pacate atat politicienii din Romania si cei din Uniunea Europeana cat si Biserica se complac duplicitar, de doua decenii in aceasta incertitudine si compromis, prin faptul ca nu condamna moral, cu toata fermitatea adevarului, comunismul ca ideologie care deformeaza, umileste si ucide pe om.

Fara reconsiderarea si asumarea istoriei, pagina istoriei care urmeaza nu va fi mai buna decat cea anterioara, atat pentru Biserica, cat si pentru societatea romaneasca.

4.2. Eventuale criticii in urma tacerii generale

Este profund crestin sa nu ignori experientele generatiilor trecute, oricat de neplacute sau de stanjenitoare ar fi acestea si sa indemni la pocainta comunitara sau ecclesiala, oferind, astfel, posteritatii exemple de sanctiune si de reparatie morala. Este inadmisibil ca din partea BOR nu s-a inceput procedura de canonizare a victimelor holocaustului rosu. Sa nu uitam ca Imparatia lui Dumnezeu este dreptate, bucurie si pace in Duhul Sfant (Rom. 14, 17). Nu pot exista concret starile si elementele esentiale ale Imparatiei lui Dumnezeu, enumerate mai sus, daca Biserica nu le promoveaza si in mod practic, nu numai declarativ.

Solutia iesirii din aceasta situatie jenanta si condamnabila este folosirea unei masuri corecte de evaluare si asumare a istoriei recente, avand ca punct de pornire valoarea omului ca persoana si chip al lui Dumnezeu sau cel putin sa se raporteze la valorile etice sau bioetice ale fiintei umane.

In cazul cand Biserica isi asuma istoria si isi indeplineste cu toata responsabilitatea functia ei liturgica, diaconal-filantropica, profetica si jertfelnica a marturisirii lui Iisus Hristos si a Imparatiei Sale pe pamant la toate nivelurile si in toate imprejurarile, inseamna ca ea este lucratoare prin iubire si marturisitoare in Duhul Adevarului.

In cazul cand Biserica nu va condamna moral ororile unei dictaturi atee si abuzive, inseamna ca ea devine colaborationista cu sistemul prin tacere, contribuind prin aceasta, la musamalizarea istoriei, la relativizarea ororilor unui sistem ateu, la secularizare si va fi perceputa de credinciosii ei, impreuna asupritoare si nicidecum slujitoare.

Crestineste, nimeni nu are voie sa condamne personal pe cei vinovati, ei sunt vrednici de iertare in numele lui Iisus Hristos[45],  sau sa desparta cu forta pe cei rai de cei buni, intrucat parabola evanghelica despre grau si neghina[46], ne arata ca numai Dumnezeu poate desparti pe supusii Imparatiei de supusii celui rau, la sfarsitul veacuri­lor[47].

Sf. Ioan Gura de Aur spune ca omul in viata nu este numai grau, ci si neghina. In clipa in care cineva vrea sa smulga neghina in locul lui Dumnezeu, atunci ii ia acelei persoane  sansa de a deveni grau, iar cine pretinde sa faca separarea sau judecata de pe acum, se substituie lui Dumnezeu si se opune rabdarii Lui[48].

5. Propuneri si perspective

Reconcilierea nationala prin iertarea crestina este solutia vindecarii Romaniei si a ranilor sufletesti din inimile fostilor detinuti politici sau detinuti pe motive de    credinta si lupta impotriva raului.

Intrucat Biserica, spatiu liturgic mantuitor, ca loc de intalnire dintre memorie si actualizare, dintre trecut si prezent in perspectiva viitorului, ca loc al impacarii si al iertarii este chemata sa aminteasca omului si generatiilor, ca nu putem incepe o noua pagina a istoriei fara marturisirea greselilor si a pacatelor in mod personal, comunitar si plenar.

Biserica este obligata prin vocatia ei profetica, sa aminteasca fostelor slugi ale regimului totalitar comunist, ca nu e moral sa stea fara penitenta si remuscari la adapostul drepturilor omului, pe care tocmai ei, mai bine de o jumatate de secol, le-au contestat si ca nu e corect si drept sa se bucure de o amnistie generala tacita, fara penitenta morala, de constiinta macar, daca nu una de ispasire spirituala eclesiala, urmare unui canon dat de duhovnic.

Concluzia generala a simpozionului international de martirologie din 11-12 oct. 2010 de la Bucuresti a fost aceea, ca Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane sa ”faca un prim pas prin recunoasterea bisericeasca oficiala a sacrificiului martirilor holocaustului romanesc. Avand in vedere rolul matern al Ierarhiei bisericesti in vremuri critice, care pentru ocrotirea turmei evita miscarile riscante si grabite, atunci cand ierarhia intarzie si evita sa ia hotarari, se intampla doua lucruri: sau este vorba despre intelepciune sau despre tradare. A doua varianta vreau intotdeauna sa o exclud dintr-o Ierarhie ortodoxa”[49], spune parintele prof. Metallinos.

Sa ne rugam ca Biserica Ortodoxa Romana sa depaseasca aceste obstacole si sa recunoasca holocaustul romanesc din veacul al XX-lea, hotarand dupa o amanuntita cercetare a adevaratilor martiri crestini, o anumita zi de pomenire si de cinstire a martirilor frumos-biruitori sub regimul comunist ateu, ca marturisitori, jertfitori si eroi ai credintei noastre ortodoxe[50].

Pr. prof. dr. Mihai Valica, 18. Nov. 2010

---

[1] Vezi pe larg Sorin Lavric, Nevoia de martiri, in: Moartea martirica, fundatia Sf. Irina, Bucuresti 2010, p. 65.
[2] Vezi Evrei 12, 1: De aceea si noi, avand imprejurul nostru atata nor de marturii, sa lepadam orice povara si pacatul ce grabnic ne impresoara si sa alergam cu staruinta in lupta care ne sta inainte.
[3] Mihai Eminescu, Manuscrisul Superfluenta populatiei, in Opere, vol. XV, Editie critica intemeiata de Perpessicius, Editura Academiei, Bucuresti, 1989, pag. 85.
[4] Ioan 8, 32.
[5] Irlandezul C. S. Lewis, un apologet crestin contemporan noua, in: Surprins de bucurie
[6] Mihai Eminescu, Manuscrisul Din sedintele Societatii Romania Juna. Nationalistii si Cosmopolitii, in Mihai Eminescu, Opere, vol. IX, Editie critica intemeiata de Perpessicius, Editura Academiei Romane, Bucuresti, 1980, pag. 457. El scrie: “Ceea ce-i neadevarat nu devine adevarat prin imprejurarea ca-i national; ceea ce-i injust nu devine just prin aceea ca-i national. Nationalitatea in margenile adevarului”.
[7] Apocalipsa 21, 24.
[8] Ibidem
[9] Apocalipsa 15, 4
[10] Sorin Lavric, Despre martiri, op. cit; Vezi si ziarul Lumina, 15 oct. 2010.
[11] Ibidem.
a href=”#_ftnref12″>[12] Efes. 2, 19.
[13] Op. cit.
[15] Este cunoscut faptul ca din punct de vedere istoric valoarea torturilor a fost dogmatizata de catre al IV-lea Conciliu de la Lyon (1245), al XIII-lea Sinod Ecumenic al Bisericii Latine (romano-catolice), care a acceptat torturile ca pe un mijloc de ancheta pentru facilitarea operei Sfintei Inchizitii! ”Astfel s-au nascut monstri Revolutiei Franceze si bolsevice, a nazismului si a jalnicelor imitatii ale lor din Est si din Vest pana astazi” spune prof. G. Metallinos in: Pelerin ortodox
[16] Vezi canonizarea recenta a cardinalului   Szilárd Bogdánffy, de origine maghiara, sanctificat de curand de Vatican. A fost cunoscut ca  un om plin de ura contra romanilor din Ardeal: Theologhia.
[18] 1 Ioan 5, 19.
[19] Romani 12, 9.
[20] 2 Timotei 4, 5.
[21] Compara si Sorin Lavric, op. cit.
[22] Matei 10, 22: Si veti fi urati de toti pentru numele Meu; iar cel ce va rabda pana in sfarsit, acela se va mantui.
[23] Efeseni 6, 12.
a href=”#_ftnref24″>[24] Matei 5, 11: Fericiti veti fi voi cand va vor ocari si va vor prigoni si vor zice tot cuvantul rau impotriva voastra, mintind din pricina Mea.
[25] Romnai 12, 21.
[26] Apocalipsa 6, 9.
[27] Vezi Monahul Moise, Sfantul inchisorilor ed. Agnost, Sibiu, 2009. Cartea se refera la unul dintre martirii inchisorilor romanesti, Valeriu Gafencu.
[28] Vezi Evrei 12, 1: De aceea si noi, avand imprejurul nostru atata nor de marturii, sa lepadam orice povara si pacatul ce grabnic ne impresoara si sa alergam cu staruinta in lupta care ne sta inainte.
[29] Vezi: Povestea_sovietelor
[30] Vezi si art. Pr. Ioan Alexandru Mazgan, Biserica si securitatea, in „Rost” din 10 febr. 2006.
[31] Vezi si articolul Pr. prof. univ. dr. Gheorghe I. Dragulin in revista „Biserica Ortodoxa Romana”, an CIX (1991), nr. 7-9, pp. 91-98.
[32] Vezi Evrei 12, 4: „In lupta voastra cu pacatul, nu v-ati impotrivit inca pana la sange”.
[33] Origen, Scrieri alese, PSB 6, Bucuresti 1981, p 155.
[34] 1 Corinteni 4, 12-13.
[35] Vezi I Corinteni 12, 12‑14.
[36] Evrei 13, 14.
[37] Cf. „Fiecare in randul cetei sale”. Pentru o teologie a neamului: Nichifor Crainic, Dumitru Staniloae, Razvan Codrescu, Radu Preda, Ed. Christiana, Bu­curesti, 2003, mai ales pp. 9‑15, 95‑119 si 175‑187. Titlul vo­lumului are inteme­ierea in I Corinteni 15, 22‑23: „Caci precum in Adam toti mor, asa in Hristos toti vor invia. Dar fiecare in randul cetei sale…” (subl. n.). Cf. si Razvan Codrescu, Cartea indreptarilor, Ed. Christiana, Bucuresti, 2004 (sectiunea „Dreptatea nea­murilor”).
[38] Vezi Pr. dr. Mihai Valica, prof. dr. Pavel Chirila, dr. Andreia Bandoiu si dr. ec. Cristian George Popescu, Teologia Sociala, ed. Christiana, Bucuresti 2007, pp. 165-166.
[39] Pentru raportul ortodox dintre Biserica si politica, cf., intre altele, Costion Nicolescu, Teologul in cetate. Parintele Staniloae si aria politicii, Ed. Christiana, Bucuresti, 2003 (cu ample citate din publicistica Parintelui Staniloae de dinainte de 1945). Pentru o abordare mai recenta, cf. Radu Pre­da, Biserica in Stat. O invi­tatie la dezbatere, Ed. Scripta, Bucuresti, 1999.
[40] Vezi Romani 13; I Timotei 2, 1‑4.
[41] Cf. Faptele Apostolilor 4, 19: „Judecati voi singuri daca este drept inain­tea lui Dumnezeu sa ascultam mai mult de voi decat de Dumnezeu“.
[42] Vezi Pr. dr. Mihai Valica, prof. dr. Pavel Chirila, dr. Andreia Bandoiu si dr. ec. Cristian George Popescu, op. cit. p. 171.
[43] Andrei Plesu, „N-am sa mai apuc alt chip al acestei tari”, Adevarul , 7 august 2009.
[44] Jeliu Jelev, „Comunismul este mai periculos decat fascismul”, in ziarul Lumina 14, nov. 2009, p. 15.
[45] Matei 6, 14-15. Ca de veti ierta oamenilor gresealele lor, ierta-va si voua Tatal vostru Cel ceresc; Iar de nu veti ierta oamenilor gresealele lor, nici Tatal vostru nu va va ierta gresealele voastre; 18, 35: Tot asa si Tatal Meu cel ceresc va va face voua, daca nu veti ierta – fiecare fratelui sau – din inimile voastre.
[46] Matei 13, 24‑30, 36‑43.
[47] Matei 25, 31.
[48] Vezi Pr. dr. Mihai Valica, prof. dr. Pavel Chirila, dr. Andreia Bandoiu si dr. ec. Cristian George Popescu, op. cit. p. 171.
[49] Vezi pe larg declaratia Pr. prof. univ. dr. Gheorghios Matallinos, in: Pelerin ortodox
[50] Vezi pe larg: Pelerin ortodox.