21 noiembrie – Pomenirea Sfintitului Marturisitor Gheorghe Calciu Dumitreasa, preotul (1925-2006)

21 noiembrie – Pomenirea Sfintitului Marturisitor

Gheorghe Calciu Dumitreasa, preotul

(1925-2006)

 Se naşte în 23 noiembrie 1925, în localitatea Mahmudia din jud. Tulcea, într-o familie cu 11 copii. În 1945 absolvă liceul Principele Carol din Tulcea şi se înscrie la Facultatea de Medicină din Bucureşti. Intră prima oară în atenţia regimului comunist în 1948 în anul 2 de medicină. Timp de 15 ani va trece prin închisorile comuniste: Jilava, Aiud şi reeducarea de la Piteşti. Nu există cuvinte care să poată descrie suferinţele îndurate în cei 16 ani cât a fost încarcerat. După cum el însuşi spunea: „Citesc acum la cărţile despre Piteşti… şi orice s-ar scrie despre aceste lucruri este fad pentru noi, cei care am trecut pe acolo… încerc să explic ceea ce nu se poate explica, ceea ce nici nu trebuie explicat”.

Este eliberat în urma amnistiei generale din 1964. Ieşind din închisoare porneşte spre împlinirea promisiunii făcute lui Dumnezeu: „Doamne, daca mă scoţi teafăr de aici, o sa-ţi slujesc Ţie!”. Absolvă mai întâi Facultatea de Filologie din Bucureşti, urmează cu ajutorul patriarhului Justinian Marina şi al ieromonahului Antonie Plămădeală (viitorul mitropolit), Facultatea de Teologie din Bucureşti. După absolvire predă limba franceză şi Noul Testament la Seminarul Teologic din Bucureşti, fiind unul din profesorii preferaţi ai elevilor teologi. Şi aici se loveşte de nedreptăţile regimului totalitar, fiind împiedicat să-şi susţină teza de doctorat, ale cărei cursuri le absolvise. În 1977 când este demolată Biserica Enei din Bucureşti, cu planul de a se construi în locul ei un restaurant, se opune făţiş. Fire puternică şi nesupusă nedreptăţii, la 8 martie 1978 – miercurea din Săptămâna brânzei – îşi începe seria predicilor „Cuvinte pentru tineri”, la biserica Radu Vodă din capitală. Citeşte Întâiul cuvânt pentru tineri, primul dintr-o serie de şapte predici care vor strânge laolaltă tineri din toate mediile universitare. Seminarişti, studenţi universitari şi politehnişti vor face neîncăpătoare biserica seminarului. Autorităţile se revoltă şi trec la represalii, încuind biserica şi pe seminarişti în dormitoare. Cu toate acestea părintele continuă să predice de pe treptele bisericii în mijlocul mulţimii.

După al şaptelea cuvânt, este supus unei campanii de intimidare care culminează cu arestarea sa în anul 1979. Biserica îl cateriseşte. Detenţia sa abuzivă va declanşa un val de proteste în cadrul comunităţii române din exil. Urmarea presiunilor internaţionale a fost că părintele Calciu este eliberat după 5 ani de detenţie, dar este expulzat din ţară.

Se stabileşte la Washington DC împreună cu preoteasa Adriana şi fiul său Andrei. De pe continentul american continuă să susţină eforturile românilor din exil. Un exemplu este festivalul ROMFEST, al cărui iniţiator şi preşedinte a fost. Părintele devine o voce cunoscută la radio Vocea Americii şi Europa Liberă, alimentând speranţele de libertate ale celor din ţară.

După 1990 Părintele Calciu a revenit de mai multe ori în România. Deşi primele contacte îi lasă un gust amar, după cum singur mărturiseşte, continuă să se întoarcă aici. În ultimii ani face adevărate tururi, predicând în toate colţurile ţării şi atrăgând tinerii, atât de aproape de inima sa. Continuă să păstorească cu dăruire credincioşii parohiei Sfânta Cruce din Washington. Editează lunar un buletin parohial distribuit în toate colţurile lumii. Continuă să scrie şi să predice, să hrănească săracii, să ajute nevoiaşii, să aibă mereu o vorbă bună pentru fiecare. Acoperă greşeli, vindecă răni, înlătură dezbinarea. Viaţa întreagă o dedică celorlalţi.

Trece la cele veşnice pe 21 noiembrie 2006 la Washington, iar trupul îi este adus în ţara şi îngropat la mănăstirea Petru Vodă din jud. Neamţ, cum şi-a dorit. Pe 2 decembrie 2006 a avut loc la Radu Vodă slujba de înmormântare condusă de PF patriarh Teoctist, de alţi ierarhi şi cu un numeros cortegiu. În 3 dec au ajuns la Petru Vodă în prezenţa a peste 2000 de credincioşi, iar slujba de înmormântare a săvârşit-o părintele Iustin Pârvu, stareţul mănăstirii, care a stat şi el 16 ani în închisoare. Părintele Iustin a spus: „În liniştea Mănăstirii „Petru Vodă”, din judeţul Neamţ, ieri Părintele Calciu Dumitreasa s-a-ntors în pământul din Grădina Maicii Domnului–România. Biserica şi neamul nostru românesc pierd azi una dintre cele mai puternice conştiinţe, icoana pururi vie a unui apostol, glas mare în pustiul nepăsării şi al compromisului. După o viaţă de martiriu pentru Dumnezeu şi neamul său, Părintele Calciu intră în lumea sfinţilor. Avem în ceruri un părinte ocrotitor. Hristos să te odihnească în Raiul celor vii, Părinte Calciu”.

Scrieri: Şapte cuvinte către tineri (Ed. Anastasia, Bucureşti, 1996); Christ is calling you. A course in catacomb pastorship (St. Herman of Alaska Brotherhood, Platina/California, 1997); Rugăciune şi lumină mistică. Eseuri şi meditaţii religioase (Ed. Dacia, Cluj, 1998); Războiul întru cuvânt (Ed. Nemira, Bucureşti, 2001); Homo americanus. O radiografie ortodoxă (Ed. Christiana, Bucureşti, 2002); Suferinţa ca binecuvântare, Ed. Cathisma, 2007; Testamentul Părintelui Calciu-ultimele sale cuvinte, cu un portret biografic şi şapte evocări, Ed. Christiana, 2007; Cuvinte vii, Ed. Bonifaciu, Bacău, 2009. Despre el: Mărturisitorul  prigonit, Ed. Crigarux, Piatra Neamţ, 2007; Viaţa părintelui Gheorghe Calciu, Ed. Christiana, 2007, Ed. Christiana, Bucureşti, 2007.

(http://www.sfantacruce.org/index.php?p=memoriam&item=5#focus; Permanenţe, dec. 2006)

 

Părintele Gheorghe Calciu

„În cele 4 celule din Cazimca Jilavei, ridicată special în incinta Fortului 13, urmau să fie exterminaţi 16 deţinuţi consideraţi a fi deosebit de periculoşi. Între ei, se afla şi Costache Oprişan, o personalitate care a supravieţuit Piteştiului, care aştepta să-i vină sfârşitul: îndelung înfometat, bolnav de TBC pulmonar şi fără medicamente. Văzându-l în cele mai cumplite chinuri, un tânăr din aceeaşi celulă – student la Medicină, în anul III, când fusese arestat – şi-a luat gamela şi s-a îndreptat înspre un colţ al încăperii, fără să fie văzut de gardianul care controla mereu prin „spion”. Cu un ciob de sticlă, tânărul student Gheorghe Calciu şi-a deschis o venă de la mână, lăsând să se scurgă o anumită cantitate de sânge. După ce şi-a oprit sângerarea, a aşteptat câteva minute pentru a se decanta şi, cu ultimele puteri ce le mai avea, le-a dus la gura muribundului. Din păcate, în acele clipe, Costache Oprişan trecea într-o lume mai bună…

L-am cunoscut pe preotul Calciu multă vreme de la acea întâmplare, când eram în Aiud, într-o perioadă foarte tulbure, cu nori grei deasupra bietelor noastre capete şi a întregii temniţe. În momentul când a fost solicitat pentru a lua parte la „activitatea cultural-artistică”, studentul Calciu a răspuns cu francheţe că el ştie ce este reeducarea chiar de la Piteşti, refuzând orice altă discuţie în acest sens.

La primul proces al Piteştiului care a avut loc pe 10 noiembrie 1954, studentul Gheorghe Calciu a apărut ca un fulger în boxa acuzaţilor, susţinând cu fermitate că reeducarea a fost făcută de generalul Drăghici, de Nicolski şi de acel Pantiuşa (Pintilie – nume conspirativ), rus 100 %, care nu era un simplu diavol sau o legiune, ci reprezenta întregul iad cu toate adâncimile şi întunecimile sale. Completul de judecată şi securiştii din sală au rămas uimiţi de atitudinea tranşantă pe care a avut-o şi, fireşte, care comporta o serie de riscuri uşor de bănuit la acea vreme, situaţie în care preşedintele a amânat şedinţa pentru a doua zi. O noapte întreagă, tânărul a fost bătut pentru intervenţia făcută, cerându-i-se ca a doua zi să retracteze cele spuse. În ziua următoare însă, din aceeaşi boxă, mai puternic şi cu o voce mai sigură de parcă ar fi fost la comanda unei unităţi militare, tânărul le-a strigat celor din completul de judecată:

– Cei care au comandat reeducarea şi au dirijat-o din umbră sunt cei pe care i-am numit şi ieri: Drăghici, Nicolski şi Pantiuşa. Din această clipă, nu voi mai răspunde nimic, până când cei trei criminali nu vor fi lângă mine, în boxă!

Uimirea a fost atât de mare şi efectul atât de puternic, de parcă un uragan ar fi zguduit din temelii clădirea care stătea gata să se prăbuşească. În situaţia ivită, se înţelege, şedinţa a fost reluată şi a treia zi, dar procesul Piteştiului a fost dat peste cap, luând cu totul o altă întorsătură. Acestui om i se datorează salvarea multor colegi de temniţă, aducerea în prim planul vremii a unui adevăr crud, precum şi începutul unei istorii care, vrând-nevrând, trebuia spusă aşa cum a avut loc.

Reacţia studentului Gheorghe Calciu a avut efectul unei bombe şi a rămas ca un protest de luptă împotriva scenariilor ţesute diabolic împotriva luptătorilor anticomunişti.

După ce odiosul regim condus de Ceauşescu a început dărâmarea bisericilor şi prima dintre ele, Biserica Enei, a fost pusă la pământ, adresându-se tinerilor şi, în special, studenţilor de la Teologie, a predicat cele „Şapte cuvinte”  binecunoscute. De fapt, acestea au constat în şapte predici fulminante ţinute în faţa Uşilor Împărăteşti, care reprezentau strigătul de alarmă faţă de netrebniciile sistemului comunist. Era atât de multă lume, încât, nemaiîncăpând în biserică şi în curte, oamenii l-au ascultat din stradă, căţăraţi pe garduri, urcaţi pe maşini şi în copaci. Drept urmare a acestei îndrăzneli, preotul Gheorghe Calciu a fost arestat, urmând să-şi ispăşească pedeapsa în una din temniţele consacrate de acum deţinuţilor politici din România.

Eram în New York şi, prin intermediul presei, al preotului din Biserica Română, am chemat românii pentru a lua parte la demonstraţiile pe care urma să le facem în faţa Consulatului General al României. Am multiplicat fotografii de ale preotului Calciu, apoi le-am aplicat pe pancarte. Luni, ani, până la eliberarea părintelui Calciu, am continuat demonstraţiile, am vorbit la Europa Liberă şi la Vocea Americii, am publicat articole în presa exilului, am anunţat în biserică şi am strigat în faţa geamurilor de la clădirea proprietate a Consulatului Român din New York, până ce am răguşit, până ce vocea nu ne mai putea ajuta. În cele din urmă, părintele Calciu a fost pus în libertate – şi vreau să cred că demonstraţiile pe care le-am făcut şi de care s-a aflat în întreaga lume au avut efectul scontat”.

„La fel de impresionantă a fost întâlnirea cu părintele Roman Braga, şi el fost student la Piteşti, amândoi trecând prin iadul temniţelor comuniste. Cei doi, care nu s-au mai recunoscut, s-au întâlnit apoi într-o îmbrăţişare lungă, surprinsă de presa şi televiziunea prezente acolo, momentul fiind mult comentat de media din SUA”.

„În decursul istoriei noastre, puţini români au luptat cu atâta dârzenie şi cu atât curaj pentru neamul românesc aşa cum a făcut-o preotul Calciu, de aceea şi-a făcut şi mulţi duşmani, numai că muşcătura lor a rămas fără efect”. (Grigore Caraza, Aiud însângerat)

„Părintele Calciu, codificat, unii dintre cei aproape lui îi spuneau şi Mg sau Magneziu, o anagramare a numelui Calciu, ştiut fiind că împreună cu Calciu, Magneziu aduce echilibrul în stresul cotidian”. (Pr. Iulian Gavriluţă, Permanenţe, nov. 2006)

„Am stat vreo două-trei săptămâni numai noi doi. Scund, brunet, ochi vii, ţinută frumoasă, mi-a plăcut destul, mai ales prin noutăţile ce mi le-a împărtăşit. Era inteligent şi cu o memorie dintre cele mai bune pe care le-am descoperit la deţinuţi. Avea o vedere de ansamblu a problemelor fără a neglija amănuntul. Nu-mi amintesc să fi discutat cu el mai pe larg cele întâmplate la Piteşti, prin „focul” căruia a trecut si el, ci numai în treacăt. Dar am discutat cu el efectele Piteştiului, ravagiile: 64 morţi si 250 studenţi tuberculizaţi.

Calciu mi-a povestit că în braţele lui a murit Costache Oprişan, şeful studenţilor legionari fedecişti… Evoluţia lui Gheorghe Calciu Dumitreasa după eliberarea lui din temniţă, marea lui credinţă, eroismul lui şi forţa lui morală deosebită ce l-au ridicat la un nivel cu totul înalt şi mai presus de alţii, confirmă cu tărie părerile mele despre el din timpul temniţei.” (pr. Nicolae Grebenea, „Amintiri din întuneric”, Ed. Scara, 2000, p.316)

„Student la Facultatea de medicină din Bucureşti. Căzut în marea dezumanizare. Revenit spectaculos din coşmar. Acum era mai puternic decât a fost la intrarea lui în puşcărie. Nu se cunoştea un altul să fi fost mai iute în mişcări şi mai ager la minte decât Gheorghe Calciu-Dumitreasa.” (Octavian Voinea, „Masacrarea studenţimii române”)

 din “Martiri si marturisitori romani din secolul XX” – Fabian Seiche

Cititi si :

• Parintele Gheorghe Calciu – Sfintitul Marturisitor – Icoana, Acatist, Slujba si Propunerea de canonizare oficiala (+ 21 noiembrie)

• Remember – Parintele Gheorghe Calciu – VIDEO

• Ciclu de conferinţe şi comemorări dedicate Pr. Gheorghe Calciu Dumitreasa, la Paris

• 21 noiembrie, pomenirea Parintelui Gheorghe Calciu, marturisitor in prigoana comunista