Bucovina Profundă

16 ianuarie 2013

Adevărul despre cum a murit Mihail Eminescu, ucis la comanda

Adevărul despre cum a murit

Mihail Eminescu, ucis la comandă

Treptat ies la iveală legături pe care anevoie le-am fi descoperit din frânturile de informaţii oficiale, ori oficioase ale vremii. Glasul său, unic în concertul politicianismului vremii, trebuia să fie stins. Supăra mult adevărul său, al căutătorului de Absolut! Căci pentru el, nu exista adevărul de conjunctură al partidelor, ci doar adevărul naţiei româneşti pentru care a trăit şi pentru care a fost sacrificat, cu tăcuta complicitate a unor personaje malefice.

Zoe Dumitrescu Buşulenga

Istoria oficială a vieţii lui Mihai Eminescu a impus un şablon convenabil. Conform acestuia, Eminescu ar fi fost o fiinţă labilă, neadaptată, pierdută în lumea sa de poet şi ar fi murit nebun, bolnav de sifilis şi alcoolic.

Istoria sa reală este însă cu totul alta. Eminescu a fost de fapt un om puternic, de o luciditate excepţională, bine ancorat în realitatea socială şi mai ales politică a vremurilor zbuciumate în care a trăit, un militant activ pentru drepturile românilor din Ardeal şi pentru unitatea naţională, un ziarist de excepţie, un vizionar, un reformator.

Eminescu a fost declarat nebun şi internat la psihiatrie într-un moment în care guvernul României urmărea să încheie un pact umilitor cu Austro-Ungaria, prin care renunţa la pretenţiile asupra Ardealului şi se angaja să îi anihileze pe toţi cei catalogaţi drept „naţionalişti”. Mulţi au renunţat la valorile şi principiile lor pentru a fi scoşi de pe lista proscrişilor.

Eminescu nu a acceptat să facă niciun fel de compromisuri, şi de aceea era cel mai periculos dintre ei. El deranja nu doar prin ceea ce scria, ci mai ales prin faptul că plănuia să pună bazele unei organizaţii independente, aflate în afara controlului francmasoneriei, de trezire şi promovare a spiritului românesc şi de refacere a Daciei mari.

„Mai potoliţi-l pe Eminescu!”

„Mai potoliţi-l pe Eminescu!”Acesta este mesajul pe care francmasonul şi junimistul P. P. Carp îl transmitea de la Viena mentorului Junimii, francmasonul şi parlamentarul Titu Maiorescu. Comanda va fi executată întocmai de cei din ţară pe 23 iunie 1883. Eminescu avea 33 de ani.

Carp se afla la Viena pentru a stabili ultimele detalii ale unui acord secret cu Tripla Alianţă (Austro-Ungaria, Germania şi Italia), care de altfel a şi fost încheiat pe 18 (30) octombrie 1883. Reputatul eminescolog, profesorul Nicolae Georgescu, lămureşte în ce context a avut loc internarea forţată a lui Eminescu. „Ce voia acest tratat?”, scrie el.

„În primul rând, ca România să se orienteze politic spre Austro-Ungaria. Cu alte cuvinte, România nu mai putea să-şi revendice Ardealul. Acest tratat muta lupta ardelenilor în Ardeal. Bucureştiul era de zece ani dominat cultural de ardeleni, care ridicau puternic vocea pentru eliberarea Ardealului, pentru drepturile românilor care erau asupriţi. Or, tratatul le interzice brusc să protesteze în Bucureşti pentru eliberarea Ardealului. Ioan Slavici este nevoit să fugă din Bucureşti în 1883. Întemeiază Tribuna în 1884. În jurul ei se organizează primele lupte pentru Ardeal. Condiţia semnării tratatului era deci amorţirea vocii pentru Ardeal în Bucureşti. «Directiva de sus» s-a reverberat în diferite moduri la nivel cultural. Declararea nebuniei lui Mihai Eminescu este unul dintre ele.

Într-adevăr, 28 iunie 1883 este o zi în care se petrec mai multe evenimente importante. Austro-Ungaria rupe relaţiile diplomatice cu România timp de 48 de ore. Cancelarul Germaniei, Otto von Bismark, îi trimite regelui Carol I o telegramă prin care ameninţă România cu războiul. La Bucureşti au loc descinderi şi percheziţii simultane la sediile mai multor organizaţii care luptau pentru Ardeal, printre care şi Societatea Carpaţii, în care activa Eminescu.

Este închis ziarul L’Independance Roumaine şi directorul acestuia, Emil Galli, este expulzat din ţară . La fel şi Zamfir C. Arbore. Societatea Carpaţii este pur şi simplu desfiinţată, în urma unui raport al baronului von Mayr, agent al serviciilor secrete austro-ungare. Intimidaţi de aceste măsuri, o parte din militanţii pentru Ardeal se dezic de ideile lor şi îşi trădează confraţii, pentru a-şi salva propria piele. Printre ei se află Simţion şi Chibici, preşedinţii Societăţii Carpaţii, Ocăşeanu şi Siderescu, membri în conducerea aceleaşi societăţi, Grigore Ventura, ziarist la L’Independance Roumaine, acelaşi pe care Caragiale îl ridiculizase în personajul Rică Venturiano. În semn de obedienţă, toţi aceştia se vor implica plini de zel în acţiunea de internare forţată a lui Eminescu.

De ce era atât de incomod Eminescu?

Privită în acest context, nebunia lui Eminescu, ca şi detaliile internării sale, capătă o nouă dimensiune. Nu mai poate fi vorba de un accident sau de o coincidenţă, ci de executarea comenzii trasate de la Viena : „Mai potoliţi-l pe Eminescu!”

În perioada care va urma se fac eforturi importante pentru a convinge Tripla Alianţă că situaţia din România este sub control. Regina Elisabeta, Regele Carol I, primul-ministru Brătianu, P. P. Carp şi Titu Maiorescu merg în Germania pentru a calma spiritele. Ministrul de externe, D. A. Sturdza, ministrul C. Stătescu şi Petre Grădişteanu merg la Viena, unde Grădişteanu îşi cere personal scuze pentru organizarea sărbătorii de la Iaşi, unde fusese dezvelită statuia lui Ştefan cel Mare şi fusese citită poezia manifest a lui Eminescu, Doina.

Judecând după măsurile luate împotriva lui, Eminescu era cel mai incomod. Spre deosebire de ceilalţi, el nu putea fi convins cu niciun chip să renunţe la ideile şi principiile sale. Eminescu era membru activ în mai multe organizaţii care luptau pentru drepturile românilor din Ardeal: Românismul (care respingea chiar aducerea lui Carol I ca rege), Orientul, România Jună, Societatea Carpaţii, din care făcea parte şi Slavici. Cu astfel de preocupări, nu este de mirare că era constant urmărit atât de poliţia şi serviciile secrete româneşti, cât şi de cele austro-ungare. În anturajul său erau infiltraţi mai mulţi informatori, printre care se număra şi Ocăşanu de la Societatea Carpaţii.

La 7 iunie 1882, baronul Von Mayr îi trimitea contelui Kalnoky, ministrul Casei Imperiale austro-ungare, o notă informativă în care arăta: „Societatea Carpaţii a ţinut în 4 ale lunii în curs, o întrunire publică cu un sens secret. Dintr-o sursă sigură, am fost informat despre această întrunire [n.n după toate probabilităţile sursa era chiar Titu Maiorescu]. S-a stabilit că lupta împotriva Austro-Ungariei să fie continuată. Eminescu, redactor principal la Timpul, a făcut propunerea ca studenţii transilvăneni de naţionalitate română, care frecventează instituţiile de învăţământ din România pentru a se instrui, să fie puşi să acţioneze în timpul vacanţei în locurile natale pentru a orienta opinia publică în direcţia unei Dacii Mari.

Această notă a dus în final la desfiinţarea Societăţii Carpaţi.

Activitatea sa ca jurnalist îl făcea cu atât mai periculos, cu cât avea şi pârghiile necesare pentru a acţiona: ideile sale erau exprimate în mod magistral într-un ziar, Timpul, pe care îl transformase în cotidian naţional.

În această publicaţie demascase corupţia politicienilor români şi grasele comisioane pe care aceştia le încasaseră din concesionarea căilor ferate. Scrisese despre condiţionările umilitoare impuse României de puterile europene, în schimbul recunoaşterii Independenţei. În 1880 declanşase o incitantă campanie de presă privind „chestiunea dunăreană”, problemă sensibilă pentru marile puteri europene. Participase activ la Iaşi la inaugurarea statuii lui Ştefan cel Mare şi citise acolo în faţa mulţumii poezia manifest Doina.

Acest eveniment naţional deranjase foarte mult puterile occidentale. În sfârşit, chiar în dimineaţa zilei în care avea să fie dus cu forţa la balamuc, apăruse în Timpul un alt articol. Intitulat „Pentru libertatea presei şi a jurnalistului”, acesta era un protest la adresa încălcării dreptului la liberă exprimare şi demasca măsurile represive luate de guvernul Brătianu împotriva jurnalistului Emil Galli.

Titu Maiorescu pregătise internarea lui Eminescu încă de la primele ore ale dimineţii

Varianta cea mai des vehiculată despre cele petrecute pe 28 iunie 1883 este următoarea: În dimineaţa acelei zile, Eminescu s-ar fi trezit cu noaptea în cap şi lovit de nebunie ar fi început să se certe cu soţia lui Slavici, la care locuia în gazdă, Ecaterina Szöke Magyarosy. Aceasta îi trimite la orele şase dimineaţa un bilet lui Maiorescu, cerându-i să o scape de Eminescu.

Maiorescu ia o măsură de excepţie – în loc să meargă direct la Slavici acasă, pentru a o salva pe soţia acestuia de „nebun”, se duce împreună cu Constantin Simţion, preşedintele Societăţii Carpaţi, la spitalul doctorului Şuţu şi, pentru suma de 300 de lei, aranjează internarea imediată a lui Eminescu. A doua ciudăţenie, Maiorescu, bazându-se exclusiv pe spusele acestei femei, cere direct internarea, şi nu examinarea lui Eminescu de către doctorul Şuţu, aşa cum ar fi fost firesc.

Întors acasă, se pomeneşte însă cu Eminescu, care avea cu el un exemplar din ziarul Timpul, în care tocmai îi apăruse articolul despre Emile Galli. Maiorescu nu-l întreabă nimic despre incidentul de dimineaţă cu doamna Slavici (presupunând că acesta ar fi avut într-adevăr loc). Îl trimite însă la sediul Societăţii Carpaţi, unde Poliţia făcea percheziţie, pentru a se întâlni chipurile cu Simţion, complicele său la internare.

„Numai, de s-ar face asta fără greutate” scrie Maiorescu în jurnalul său în dimineaţa zilei de 28 iunie 1883, după ce petrecuse o noapte de nesomn, sub apăsarea a ceea ce ştia că va face a doua zi. Nu se va face însă „fără greutate”, aşa cum îşi dorea Maiorescu, căci Eminescu îşi schimbă traseul. Nu se duce la Societatea Carpaţii, unde totul s-ar fi făcut fără martori, ci la Capşa. La acea vreme Capşa nu era doar un local de lux, ci şi sediul Ambasadei SUA şi reşedinţa mai multor ambasadori occidentali. Eminescu se duce la Capşa în speranţa de a semnala abuzurile guvernului acestor diplomaţi şi în special ambasadorului SUA, Eugene Schuyler, pe care îl cunoştea personal şi care era un fervent apărător al drepturilor omului. Orchestratorii monstruosului complot sunt nevoiţi să îşi schimbe planul.

Scena cu pistolul relatată de Grigore Ventura – o nouă înscenare

La Capşa, Eminescu este abordat de Grigore Ventura. Aici, conform declaraţiilor lui Ventura, Eminescu ar fi început să ţină un discurs „politico-socialo-naţional” înfierbântat, ar fi scos un pistol, ar fi ameninţat-o pe soţia patronului şi ar fi strigat „la toate aceste nu-i decât un leac. Să îl împuşc pe rege!”. Semne clare de nebunie! Ventura, în loc să îl calmeze, îi ţine isonul şi îi propune să meargă împreună la palatul Cotroceni. Ajunşi acolo află că Regele nu este în Bucureşti. Pe drumul de întoarcere, Ventura îl duce pe Eminescu la băile publice Mitraşevski, îl lasă într-una din camere şi apoi alertează Poliţia că un nebun s-a închis în baia publică. Îi cheamă la faţa locului pe alţi doi membri ai Societăţii Carpaţi, Siderescu şi Ocăşanu. Ca un făcut, cei doi au cu ei o cămaşă de forţă. Intră în baie, îl imobilizează pe Eminescu şi spre orele 19 îl duc la stabilimentul Şuţu, unde avea deja rezervat un loc de cu noaptea în cap.

Scena cu pistolul de la Capşa şi declaraţia lui Eminescu că îl va omorî pe Rege sunt piesele de rezistenţă ale tezei nebuniei sale. Ele sunt relatate însă doar de o singură persoană, Grigore Ventura, care va povesti acest episod în stânga şi dreapta, dar va ezita să scrie totuşi despre el, deşi era ziarist. Scena va fi consemnată de-abia în octombrie 1911 de Al. Ciurcu într-un articol apărut în Adevărul, „Eminescu, din amintirile mele”.

Povestea lui Grigore Ventura nu stă însă deloc în picioare din mai multe motive. În primul rând, Ventura susţine că a asistat la toate evenimentele din acea zi. Fiind principalul martor, ar fi trebuit să apară în procesul verbal încheiat de Poliţie, ori numele său nu apare deloc.Ventura susţine că el este cel care a alertat Poliţia, ori în procesul verbal este consemnat că poliţia a fost sesizată de domnii Ocăşeanu şi Siderescu. Aceştia dau însă detalii pe care nu aveau cum să le cunoască, întrucât nu fuseseră prezenţi la faţa locului. Ceea ce arată că cineva îi informase. Acesta nu poate fi decât Ventura, care a avut rolul de a-l intercepta pe Eminescu şi a face în aşa fel încât acesta să poată fi luat pe sus dintr-un loc izolat şi dus la psihiatrie, în condiţiile în care primul plan imaginat de Maiorescu căzuse. Ventura a imaginat apoi şi a răspândit povestea cu pistolul pentru a crea impresia că Eminescu era nebun şi a justifica astfel internarea.

Celălalt martor al acestei scene, doamna Vautier, soţia patronului de la Capşa, despre care Ventura spune că a fost persoana ameninţată cu pistolul de Eminescu, nu menţionează în memoriile sale publicate la Paris în 1909, absolut nimic despre această scenă, care, dacă ar fi avut loc, ar fi trebuit să o fi marcat profund. Eminescu declară că vrea să îl împuşte pe Rege, ori era puţin probabil ca el, în calitate de ziarist să nu ştie că Regele era plecat de câteva zile la Sinaia.

În procesul verbal întocmit de Poliţie nu se aminteşte nimic de vreo armă, ci doar că „Eminescu a venit singur la Băile Mitraşevschi, şi fiind atins de alienaţie mintală s-a încuiat singur pe dinăuntru şi a refuzat să deschidă”. La locul faptei ajung, Simţion, Siderescu si Ocăşeanu de la Societatea Carpaţii, care aveau încă de dimineaţă misiune de la Maiorescu să îl ducă la casa de nebuni a doctorului Şuţu. Aceştia intră în baia unde Eminescu se află în apă, dezbrăcat. Eminescu le cere să iasă. Îl imobilizează şi îi pun cămaşa de forţă. Între timp Poliţia îi perchiziţionează locuinţa, îi ridică bunurile, îi umblă prin hârtii şi manuscrise, sperând să descopere ceva compromiţător. Totul se petrece cu complicitatea soţiei lui Slavici. Poliţia nu va deschide o anchetă, aşa cum proceda de obicei şi cerea legea. Omiterea lui Ventura din procesul verbal al Poliţiei nu este întâmplătoare. Varianta că Eminescu a venit singur şi s-a închis în baie era mai credibilă pentru teza nebuniei, decât cea în care era adus de Ventura şi care ar fi putut atrage suspiciuni.

Omorât lent prin otrăvire cu mercur

De la Băile Mitraşevschi Eminescu este dus direct în stabilimentul doctorului Şuţu, unde tratamentul aplicat îl transformă într-o legumă. Niciun alt bolnav nu mai este acceptat pentru internare în acea perioadă, chipurile pentru a nu-i deranja liniştea lui Eminescu,

Fiica lui Titu Maiorescu, Livia, îi scrie lui I.. E. Torouţiu despre modul în care era tratat Eminescu la Şuţu în următorii termeni: „Aş vrea să vă spun că toţi domnii care cercetează mintea lui Eminescu au un mare cusur: ils cherchent midi à 14 heures” (caută miezul zilei la ora 14).

În noiembrie 1883, la insistenţele unor prieteni, printre care Emilia Humpel, Eminescu este transferat într-un sanatoriu din Viena. Titu Maiorescu, care ştia cel mai bine că Eminescu nu este nebun şi medicii din Viena îşi vor da uşor seama de aceasta, se opune la început vehement. În cele din urmă cedează, gândindu-se că este mult mai important să îl ţină pe Eminescu departe de ţară.

Eminescu ştia foarte bine ce i se înscenase şi odată reîntors în ţară a făcut chiar eforturi pentru o campanie de presă în favoarea sa. Privit însă ca un nebun, nimeni nu i-a acordat dreptul la replică. Într-o scrisoare adresată în ianuarie 1887 lui Gheorghe Panu el scrie: „S-a răspândit prin ziare ştirea că aş fi grav bolnav. Toate aceste zvonuri, lipsite de orice fundament, sunt răspândite poate cu rea credinţă, încât şi dl. C. Mille, într-unul din articolele sale, a găsit motiv de-a vorbi de boala mea pretinsă. Te rog a spune tuturor că se află în deplină eroare şi că afară de suferinţa mea de picioare, nu am absolut nimic .. Un mic dementi (dezminţire) în organul (ziarul) dumitale n-ar strica..”

Timp de mai bine de o lună, medicii austrieci nu reuşesc să îşi dea seama deloc de ce boală suferă Eminescu. În decembrie, îl declară sănătos şi recomandă externarea. Nimeni nu are însă interesul să îl readucă în ţară , cu atât mai puţin Maiorescu. Medicul austriac, Obersteiner, îi cere în repetate rânduri să îl scoată pe Eminescu din spital, unde nu-şi are locul printre bolnavii psihic. Fişele de observaţie medicală din timpul şederii în sanatoriul austriac dispar într-un mod misterios, pentru a nu distruge mitul nebuniei lui Eminescu.

Tot Maiorescu aranjează ca Eminescu să plece în Italia, sub atenta supraveghere a unui om de încredere, chipurile „pentru a se reface”. La întoarcerea din Italia, Eminescu vrea să vină la Bucureşti, dar Maiorescu face tot posibilul să îl ţină departe de capitală. Toate munca sa, cărţile, notele de lectură, manuscrisele se află la Bucureşti, la Maiorescu… Prin intermediul diverşilor prieteni, Eminescu îi cere în mod repetat acestuia să îi înapoieze „lada cu cărţi”, fără de care ar fi trebuit să îşi reia toată munca de la zero. Maiorescu este de neînduplecat.

Cum nu se cuminţeşte, este trimis tot cu forţa la ospiciul de pe lângă Mânăstirea Neamţ. Eminescu, pe deplin lucid, i se plânge lui Gheorghe Bojeicu de la Cernăuţi, că a fost „internat ca alineat, deşi nu fusese”. Este sechestrat la Neamţ din noiembrie 1886 până în aprilie 1887. Gardienii aruncă pe el găleţi de apă rece şi îl bat cu funia udă pentru a-l „calma”. Încearcă să fugă de mai multe ori şi în cele din urmă reuşeşte să obţină o mutare la Iaşi, sub îngrijirea doctorului Iszac.

Acesta este cel care îi va pune un diagnostic abracadabrant, preluat apoi de istorie: „sifilis congenital matern cu paralizie generală progresivă”. Diagnosticul conţinea însă un mesaj important: Eminescu trebuia să fie paralizat, Eminescu trebuia să fie anihilat, trebuia oprit din a mai publica în ziarele vremii. Asasinarea civilă a lui Eminescu din 1883 va fi completată de experimentele doctorului Iszac, care visa să scrie o lucrare despre cazul Eminescu, cu care să intre în analele medicinii. Contrar tuturor preceptelor medicale ale vremii, care arătau că mercurul este toxic şi total contraindicat în tratarea sifilisului, doctorul Iszac îi va administra doze uriaşe de mercur, de 4 până la 7 grame.

Un alt psihiatru din Bucureşti, Panait Zosin, care nu îl consultase vreodată pe Eminescu şi cunoştea cazul doar din corespondenţa cu sora lui, Harieta, preia diagnosticul lui Iszac şi chiar îl completează cu următoarele reflecţii: „ca psihopat ereditar, el ar fi petrecut încă nopţi albe, ar fi făcut orgii, ar fi mistuit narcotice şi excitante (n.n. în condiţiile în care se ştie că Eminescu era un adversar declarat al narcoticelor). Un psihopat alcoolic şi sifilitic, el a ajuns să aibe perioade de furie, de inconştienţă, de prozaică întunecare a activităţii psihice.. ”

De-abia în 1888, Veronica Micle reuşeşte să îl smulgă din mâinile doctorului Iszac şi să îl aducă în sfârşit la Bucureşti. Aici reîncepe să publice şi, în urma unui articol împotriva guvernului, apărut în România liberă, este internat cu forţa tot la dr… Şuţu, unde va şi muri.

La moartea sa, produsă din câte s-a spus, de o lovitură la cap cu o piatră, celebrul doctor G. Marinescu nu realizează după autopsie, analiza microscopică a creierului, care ar fi dovedit că Eminescu nu suferea de sifilis. După o examinare superficială, aruncă pur şi simplu la gunoi creierul lui Eminescu, pe motiv că intrase în putrefacţie. Este totuşi nevoit să consemneze că a fost frapat de mărimea acestui creier. Pe actul său de deces, nu apare semnătura niciunui prieten sau membru al familiei, ci doar amprentele digitale a doi martori analfabeţi din personalul spitalului.

Societatea Matei Basarab, spiritul naţional şi francmasoneria

Eminescu a fost etichetat drept nebun, sifilitic, alcoolic, pericol public, atentator la adresa regelui, reacţionar, paseist, antisemit, xenofob, naţionalist şovin etc. De ce toate aceste apelative? De ce publicistica lui a fost mereu trecută sub tăcere, interzisă, cenzurată? De ce în memoria românilor Eminescu a fost impus doar ca poet, în timp ce principala sa activitate a fost cea de ziarist?

Din cele 16 volume ale Operei sale, editate sub îngrijirea lui Perpessicius după manuscrisele originale, cinci conţin poezii şi altele cinci, articolele publicate de el în perioada 1870-1883 şi 1888-1889. Deşi majoritatea articolelor au fost scrise înainte de aşa-zisa declanşare a nebuniei, mulţi susţin şi astăzi că ele nu merită să fie citite, întrucât „sunt rodul unei minţi atacate de boală, în căutarea unei bucăţi de pâine”.

„Eminescu n-a ajuns să marcheze politica naţională, deşi este întemeietorul doctrinei naţionale moderne” scrie Theodor Codreanu în „Dubla sacrificare a lui Eminescu”. „Dimpotrivă, opera sa a fost cu grijă separată de structurile de profunzime ale politicii naţionale, opera lui publicistică fiind interzisă total, după al doilea război mondial. Efectele sunt vizibile şi astăzi. Aşa-zisul cult Eminescu este o dimensiune ad-hoc confecţionată, pentru a preveni şi a face ineficient un veritabil cult Eminescu. Prin numita diversiune se creează impresia (pe care cei naivi o iau ca atare) că eminescianismul este un element nefast, inamicul public numărul unul al democraţiei şi al statului român. Neîntâmplător, Gh… Grigurcu, unul din mercenarii curentului antieminescian asimila cultul pentru poetul naţional cu acela al lui Ceauşescu. În realitate, statul român nu a atins niciodată exigenţele lui Eminescu, fiindcă nici nu şi-a propus aceasta vreodată, deşi marii gânditori au pledat statornic pentru asimilarea organică a eminescianismului ca temei al fiinţei noastre naţionale. ”

Au existat tentative ca Eminescu să fie înrolat în masonerie. Fără succes. Eminescu lucra însă la crearea unei organizaţii româneşti şi pro-româneşti, numită Societatea Matei Basarab şi aflată în afara controlului şi influenţelor francmasoneriei, care masonerie se afla şi atunci în slujba unor interese supranaţionale.

„O organizare între români”, scria el. „Pretutindea oameni care să ţie registru de tot sufletul românesc. Cel slab trebuie încurajat şi lăudat pentru ca să devie bun. Să se simtă că Societatea Matei Basarab reprezintă o putere enormă. Ţinta? Unirea tuturor românilor, emanciparea economică şi intelectuală a întregului popor românesc.”

Încă din 1874, el îi scria lui Maiorescu că „aprofundarea studiului filozofilor germani m-a făcut să mă orientez către elaborarea unei filosofii practice, vizând scoaterea României din subistorie. Interesul practic pentru patria noastră ar consta cred în înlăturarea oricărei îndreptăţiri pentru importul necritic de instituţii străine.”

Eminescu nu renunţase la acest plan nici în ultimii săi ani. Alexandru Vlahuţă povestea cum, vizitându-l la sanatoriul doctorului Şuţu, Eminescu i-a povestit „despre un plan al lui de reorganizare socială, la care se gândeşte de mult, o lucrare colosală.”

Gheorghe Panu povesteşte în „Amintiri de la Junimea” de un sfat pe care Eminescu i l-a dat: „Panule, ştii tu că în lumea asta nu este nimic mai interesant decât istoria poporului nostru, trecutul lui…. Tot, tot este un şir neîntrerupt de martiri.” Eminescu a fost unul dintre ei.

„Or să vie pe-a ta urmă în convoiu de ‘nmormântare,
Splendid ca o ironie cu priviri nepăsătoare .. . .
Iar deasupra tuturora va vorbi vr-un mititel,
Nu slăvindu-te pe tine . .. . lustruindu-se pe el
Sub a numelui tău umbră. Iată tot ce te aşteaptă.
Ba să vezi. . . posteritatea este încă şi mai dreaptă.
Neputând să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire?
Ei vor aplauda desigur biografia subţire
Care s-o ‘ncerca s-arate că n-ai fost vr-un lucru mare,
C-ai fost om cum sunt şi dânşii. … . Măgulit e fiecare
Că n-ai fost mai mult ca dânsul. Şi prostatecele nări
Şi le umflă orişicine în savante adunări
Când de tine se vorbeşte. S-a ‘nţeles de mai nainte
C-o ironică grimasă să te laude ‘n cuvinte.
Astfel încăput pe mâna a oricărui, te va drege,
Rele-or zice că sunt toate câte nu vor înţelege . . .
Dar afară de acestea, vor căta vieţii tale
Să-i găsească pete multe, răutăţi şi mici scandale —
Astea toate te apropie de dânşii. . . Nu lumina
Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele şi vina,
Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt
Într-un mod fatal legate de o mână de pământ;
Toate micile mizerii unui suflet chinuit
Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit.”

(Mihai Eminescu, Scrisoarea I, 1881)

Bibliografie:

1. Ovidiu Vuia: Misterul morţii lui Eminescu, Ed. Paco, Bucureşti, 1996
2. Thedor Codreanu: Dubla sacrificare a lui Eminescu, Serafimus Grup, 1999
3. Nicolae Georgescu: “Boala şi moartea lui Eminescu,Criterion, 2007″

surse: financiarul.ro  si youtube

About these ads

45 comentarii »

  1. Excelent articol! Cum ne putem revansa fatza de adevarul istoric? Doar sa stim cele petrecute nu cred ca este de ajuns. In razbunare nu am crezut niciodata. Ce variante ne raman?

    Comentariu prin elena — 17 ianuarie 2013 @ 14:35 | Răspunde

    • E foarte simplu: sa marturisim adevarul in aceasta lume a minciunii. Sa-l marturisim in primul rand copiilor care sunt mintiti sistematic, sa facem lectii despre asta, ore de dirigentie, cursuri, conferinte, sa scriem articole in ziare, pe net, sa nu tacem pe nici o linie, sa facem tarboi, valva, in jurul unor asemenea subiecte ce tin de identitate, radacini, modele, jertfe, idealuri, putere spirituala, sfidarea mortii. Ofensiva noastra este una a jertfei de sine (nu de altii, ca in razbunare), a adevarului, a frumosului, iar razbunarea noastra este rostirea cu durere, cu lacrimi in ochi, a adevarului, acolo unde se spun doar minciuni din obraznicie, ignoranta sau lene.

      Comentariu prin Mircea Puşcaşu — 17 ianuarie 2013 @ 14:52 | Răspunde

  2. Am citit prin anul 2000 un volum:M.Eminescu.Publicistica. Dacă îl găsiţi pe undeva, citiţi-l ..Demult ştiu că Eminescu a fost un mare .. şi adevărat.. politician, care a luptat pentru România… Toţi politicienii României sunt 0 pe lângă Eminescu ! Citiţi şi o culegere mică,publicată la o editură din Chişinău, nu mi-o mai amintesc acum, întitulată: Eminescu despre Basarabia. Tot ce-a scris despre ocuparea Basarabiei de către ruşi.. Numeni n-a scris ca el şi n-a înţeles atât de bine situaţia Basarabiei,. De aceea l-au omorât. Era un mare pericol pentru nemernicii vremii.. dar cred că şi acuma mulţi îl urăsc . A fost un geniu, un mare patriot al neamului românesc !

    Comentariu prin Nina Gonta Coleaghin — 18 ianuarie 2013 @ 00:46 | Răspunde

  3. [...] Sursă: Bucovina profundă [...]

    Pingback prin “Mai potoliţi-l pe Eminescu!” « Ştefan Secăreanu — 29 ianuarie 2013 @ 22:02 | Răspunde

  4. Fereste-ma doamne de prieteni ,ca de dusmani ma feresc singur.Iata marea “calitate¨” a neamului nostru ,tradarea aproapelui ,a fratelui,…pana cand noi romanii ne vom trada fratii si surorile ?Incredibil Titu Maiorescu ,marele om al vremurilor, omul pe care l-au stimat generatii de elevi si-l vor stima inca pana cand,cineva nu v-a opri masacrarea amintirii lui Eminescu si nu va dezvalui adevarul pe toate caile ..

    Comentariu prin angela — 26 februarie 2013 @ 18:23 | Răspunde

  5. Da ,cu certitudine putem spune ca Eminescu a fost un individ prea incomod pentru acele momente ale istoriei neamului nostru….
    Ceea ce este interesant ca toata acea perioada,a doua jumatate a sec.al XIX lea ,se oglindeste perfect in vremurile prezente…
    Singura diferenta esentiala este aceea ca nu se poate face o comparatie intre actualii “politicieni” si ceea ce a fost , este si va ramane Eminescu pentru natia noastra…..

    Comentariu prin Kiki — 16 mai 2013 @ 14:13 | Răspunde

  6. Nu ma mai mira nimic, guvernul Romaniei nu s-a schimbat deloc.Lupta pentru putere si nelegiuirile care sau facut acum sute de ani continua sa ne slabeasca ca natiune si sa fim vazuti ca niste oameni corupti si fara scrupule.

    Comentariu prin Ioan — 18 mai 2013 @ 21:21 | Răspunde

  7. Articolul are câteva gafe, scoate în evidenţă multe lucruri irelevante şi discutabile (ex: mărimea creierului?), dar adevărul e că a fost un conservator radical. Ştiu că supăr pe mulţi, dar în vremea aceea, fără un pic de pragmatism în politică, un activist era mai mult un ghimpe în coastele celor care luau deciziile la nivel înalt. Dacă erai progerman, trebuia să-i suporţi pe unguri şi erai antirus, şi viceversa. Franţa era încă izolată pe plan internaţional şi Bismarck dădea ordinele în toate colţurile continentului. Cine nu pricepea jocurile ăstea, nu avea o şansă în politică. Demn de lăudat lupta sa împotriva corupţiei şi pentru drepturile românilor, dar nu a fost singurul. Doar că pare a fi cel mai notoriu şi mai zgomotos – două caracteristici pe care şi acum mare parte din români le doresc de la politicieni. Cât de periculos a fost nu ştiu, dar mă îndoiesc de faptul că a fost mai ceva decât liberalii radicali ai lui Brătianu din 1870. El n-a fost omorât, deşi a destabilizat ţara vreme de câteva luni, cu republica lui de la Ploieşti. Aşa am impresia că a fost doar răzbunarea unui corupt influent care n-avea treabă cu “chestiunea Dunării” sau cu “scandalul Strousberg” sau cu ungurii/ruşii. Cinci ani mai târziu, în timpul Memorandului, au fost de asemenea proteste, dar nu au murit activişti din cauza asta, aşa că mai repede mă uit la cauze interne, decât la o conspiraţie legată de Ardeal sau jocurile Marilor Puteri în zonă.

    Comentariu prin Geos Costan — 19 mai 2013 @ 15:05 | Răspunde

    • Dragule domn George Costan, apreciez punctul d-voastra de vedere, format pe baza unei platforme de tip Google, dar singurele gafe care tin de acest articol, nu sunt altele decat comentariile facute de d-voastra. Este mai mult decat clar ca informatiile pe care le detineti in legatura cu viata lui Mihai Eminescu nu au ajuns sa va faca inca cinstea, cel putin in comentariul pe care tocmai l-ati scris. Observatia in legatura cu marimea creierului, care vi se pare o gafa si ca articolul, citez : “…scoate în evidenţă multe lucruri irelevante şi discutabile…” sunt afirmatii goale, nesustinute, lipsite de fond. Treaba cu creierul este cat se poate de adevarata si relevanta, subliniind faptul ca evaluarea dupa autopsie a fost facuta dar fara a nota faptul ca nu suferea de nici o boala psihica, iar cretinoidul care i-a facut autopsia nu si-a abtinut uimirea considernad notabil, faptul ca creierul lui avea o greutate de 1490 de grame, iar pentru a nu iesi la suprafata date cu caracter compromitator in ceea ce priveste crima care s-a comis, au spus ca creierul sau s-a imputit in urma “uitarii” sale la soare. Iar in ceea ce priveste situatia plitica a vremii, este adevarat ca au fost multi “ghimpi in coaste”, dar nu au fost fara bagare de seama, neprezentand nici un pericol, ba din contra au incercat sa-i “linisteasca” prin diferite metode, este adevarat ca directivele nu erau acelea de a ucide, dar depinde cine executa de exemplu ordinul „Mai potoliţi-l pe Eminescu!”. Este acelasi lucru care s-a intamplat cu reeducarea, in 1946 la Aiud, Pitesti, Targu Ocna, etc, nu le-a spus Omoratii ! ci Reeducatii ! , dar se mai si murea pentru ca existau oameni dintr-o plamada mai rar intalnita, care nu cedau si se sacrificau, daca era nevoie pentru credinta lor, ceea ce a facut si Mihai Eminescu ! Citez ce ati spus : “Demn de lăudat lupta sa împotriva corupţiei şi pentru drepturile românilor, dar nu a fost singurul.”, binenteles ca au fost mai multi, dar din cate am putut sa-mi dau seama, in articolul de mai sus nu se aduc elogii martirilor romani ci se prezinta niste date in legatura cu enigma mortii marelui nostru poet Mihai Eminescu. Sper ca s-a inteles raspunsul meu, in urma comentariului d-voastra, ca fiind unul justificat si in nici un caz o reactie de natura rau intentionata.

      Comentariu prin Bogdan — 22 mai 2013 @ 15:42 | Răspunde

      • Bogdan, iti multumesc mult pt ceea ce ai scris.Imi pare rau ca o fac cu atata intarziere, dar azi mi-au cazut ochii pe acest material despre Eminescu, l-am citit plangand, crede-ma , si m-a iritat f tare comentariul celui caruia si tu i-ai raspuns asa cum merita.Nu pune la suflet prea mult , dragule, pt intotdeauna vor exista indivizi care sa se mire sau chiar sa nu creada, ca exista oameni care detin un IQ mai mare decat nr de la pantofi.Am vrut sa-i raspund celui care a vazut in dovada vie a geniului lui Eminescu, doar “o gafa”, dar m-am linistit pt ca ti-am citit raspunsul si era suficient, parca l-as fi scris eu.De aceea iti multumesc si imi vin in minte dupa citirea materialului tot felul de intrebari, am o groaza de nelamuriri. De exemplu, daca se stie despre acest mare adevar de multi ani (cineva spunea ca a citit o carte despre asta prin anul 2000), de ce nimeni de pe la cultura sau educatie nu a incercat sa faca lumina in cazul lui Eminescu?De ce nu se depun eforturi pt a-l aseza pe Eminescu acolo unde ii este locul, printre marii patrioti ai romanilor, printre martirii acestui neam ? De ce nu se fac simpozioane , de ce nu se sriu articole, de ce nu se cauta documente (care sigur exista), din care sa reiasa fara putinta de tagada, ca Eminescu nu a murit de sifilis , ca nu a fost nebun? Dupa parerea mea, lasand in continuare aceasta pata asupra numelui lui, este mai grav decat atrocitatile la care a fost supus trupul lui. Este necesar ca numele lui sa fie curatat de orice umbra, este chiar o datorie a noastra, sa repunem imaginea lui Eminescu, imaculata, la locul de cinste care i se cuvine. De ce , in manualele de literatura nu s-au introdus aceste noi informatii, de ce nu se preda in scoli despre aceste adevaruri? Si o ultima intrebare : de ce in video-ul de la finalul materialului vorbeste un moldovean de peste Prut? Accentul este de netagaduit, de acolo este, de ce ai nostri , de aici , din Romania, nu sunt in stare sa lupte pt a face lumina ?

        Comentariu prin aurora baraboi — 14 noiembrie 2013 @ 11:24 | Răspunde

        • Marii vinovați în soarta pe care o au geniile în România sunt cei care se doresc genii și nu sunt! În lumea intelectualilor, în cea a literaților, în cea a artiștilor, colegii de breaslă sunt cei care, din invidie, din păcate, pecetluiesc soarta celor la nivelul cărora nu pot ajunge! Eminescu, aura lui nepieritoare, provoacă și-acum scrâșnete de suferință din partea celor ce se cred mai mari ca poetul nepereche. N-aveți idee câte gesturi de ”îngăduință” scapă, în cercurile lor, cei care și-ar dori uitarea lui Eminescu; și judecata asta se extinde și asupra altor genii ale românilor care, da, mai întâi sunt recunoscuți afară și-apoi pe la noi! De ce există vorba aceea, doar după moarte sunt recunoscute marile valori!

          Comentariu prin ica — 14 ianuarie 2014 @ 13:42

    • Faci “zgomot”, amice. Economiseste timpul pentru odihnă!

      Comentariu prin grigorasgherase — 15 iunie 2014 @ 21:01 | Răspunde

  8. iulia > nimic nou,din pacate, in sensul ca micimea si nedreptatea ne sunt umbra a vietii, atat a celei sufletesti, cat si a celei ideatice. Cei ce conduc stiu ce au de facut ca faptele sa para veridice, imposibil chiar, uneori, de verificat ori contestat.. Cati ar avea , ne intrebam cu durere dar si curaj, eroismul de a fi drepti in fata destinului, a integritatii morale pana la capat? Acesta DA! erou si Domn al tarii noastre de mult vanduta pt. burta ori rang. Informatia apare si in cartea lui Nicolae Codreanu – ,,Dubla sacrificare a lui Eminescu,, .

    Comentariu prin iulia dascal — 19 mai 2013 @ 20:13 | Răspunde

  9. Ăsta probabil e cel mai lung articol jurnalistic online pe care am avut răbdare să-l citesc. Asta da informaţie interesantă, chit că e târziu/veche, e de actualitate. Şi bineînţeles că o să încerc să dau vorba mai departe oricum pot. Generaţia mea (noi, ăştia mai tineri) avem nevoie de aşa ceva. Mulţumim!

    Comentariu prin brunetu — 21 mai 2013 @ 08:23 | Răspunde

  10. Teoria conspiratiei rulez.

    Comentariu prin dada — 22 mai 2013 @ 14:05 | Răspunde

  11. Am citit fara sa respir ,am ignorat chiar copiii si ora de culcare ! Sunt profund marcata sa aflu asa ceva , despre poetul meu preferat , depsre geniul nostru . Ma doare acest adevar ,am simtit intotdeauna un gol in stomac …un ceva care ma apasa pe suflet ,atunci cand se vorbea despre sifilisul lui Eminescu , desi nu am crezut pe deplin niciodata aceasta si desi nu aveam cum sa dovedesc contrariul ,se dadea in mine mereu o lupta si ma intrebam ,cum se poate ca o minte atat de luminata , de fapt cea mai luminata minte dintre cele romanesti , sa fie atat de imprudenta in acelasi timp? Sunt suparata pt ceea ce i s-a intamplat poetului nostru , o sa raman mereu marcata de acest articol si de acest adevar dureros pe care l-am aflat in seara aceasta . O sa povestesc cat voi trai si voi spune adevarul depsre nedreptatea facuta GENIULUI nostru Mihai Eminescu . Multumesc celor care ati postat acest articol ,multumesc ca ne-ati informat , era cazul sa stm si noi adevarul , ca in scoala am invatat altceva .

    Comentariu prin Maria — 7 iunie 2013 @ 23:00 | Răspunde

    • Maria, acum ca stii, ai datoria sa spui si altora si adevarul ne va face liberi…

      Comentariu prin Mircea Puşcaşu — 7 iunie 2013 @ 23:15 | Răspunde

  12. E o mârşăvie abominabilă discreditarea neruşinată de-a lungul atâtor ani a lui M. Eminescu.Este incredibil la ce s-au putut deda Maiorescu şi alţii pentru a distruge un poet de o asemenea valoare. Ar trebui să se scrie şi să se vorbească mai mult, pe toate canalele cu audienţă mare, pentru a dărâma minciuna abjectă a nebuniei lui Eminescu şi a-i înfiera pe detractori.

    Comentariu prin Aanei Mircea — 9 iunie 2013 @ 12:08 | Răspunde

  13. Teoria conspiratiei RULEZ!
    N-au fost ucisi Ion C. Bratianu, Eugeniu Carada, C.A. Rosetti, Candiano Popescu si altii care au facut o revolutie si vreo 10 revolte in Principatele Romane si apoi in Romania secolului XIX, dar Eminescu a trebuit sa fie ucis – si mai mult decat atat, a trebuit ca memoria sa sa fie discreditata!
    Asta in masura in care valoarea sa oficiala era de jurnalist si poet (pe atunci nu era inca “geniul limbii romane”) – in timp ce exista atacuri de o virulenta mult mai mare ale unor parlamentari romani (deci persoane cu functie oficiala) impotriva uneia sau alteia din Marile Puteri. Sau, mai clar, in timp ce unii din cei enumerati mai sus au sustinut cu milioane de lei-aur lupta ardelenilor, inclusiv cu depozite de arme si planuri de insurectie armata!
    Dar nu, Eminescu era infinit mai periculos, prin articolele sale, si trebuia redus la tacere!

    Comentariu prin Razvan — 13 iunie 2013 @ 00:09 | Răspunde

  14. Am rămas profund impresionat de acest articol.Abia acum,la vârsta de 64 de ani, să aflu adevărul despre marele nostru poet,M.EMINESCU.Ce-am învățat în atâția ani de școalâ,n-au fost decât ,,Minciuni și fraze-i totul…Păcat, foarte mare păcat! Trebuie să se pună capăt acestor minciuni și măcar nepoții noștri să afle adevărul despre marele român care a fost M.EMINESCU.

    Comentariu prin ion bulancea — 14 iunie 2013 @ 21:23 | Răspunde

  15. Nu vreau să fac un comentariu în plus,ci vreau să aduc în discuție o altă temă:Istoria dintre Dacia și România.De ce”România”și nu Dacia?Care au fost motivele renunțării la o realitate esențială?Ne-au impus alții până și numele țării,sau au ”lipsit dacii”din Vechiul Amfiteatru ?Spun acestea din cauză că unele voci ar spune că”România este o mai veche relicvă a unui vechi imperiu și trebuie să dispară”,dar dacă țara aceasta s-ar fi numit DACIA,atunci care i-ar fi fost frontierele sale ?Apoi…ar mai fi ceva de adăugat :de la vechea Dacie și până la”organizarea statală a principatelor Valahia ,Moldova,și Ardeal lipsesc nu doar Scripturile și mărturiile,ci și multe alte dovezi.De ce ?Au fost înaintașii acestui neam atât de înapoiați,sau există multe astfel de DOCUMENTE SCRISE ?În mâna cui anume și de ce anume sunt ascunse ?

    Comentariu prin ioan — 15 iunie 2013 @ 16:07 | Răspunde

    • Intrebari foarte bune! Ma tem ca nu am raspunsuri la fel de bune. :)

      Comentariu prin Mircea Puşcaşu — 15 iunie 2013 @ 20:31 | Răspunde

    • Nu cred ca am raspunsuri clare si coerente la intrebarile puse de tine, Ioan. Totusi, nu cred ca numele tarii e cel care ne-a ghidat destinul. Sunt convins ca romanizarea, desi privita ca o infrangere, a ridicat nivelul statului nostru. De asemenea consider ca pozitia pe care o detinem in acest moment nu reprezinta altceva decat consecintele unor alegeri timide de-a lungul istoriei.
      Multumim pentru articol, Mircea. Mi-ar placea totusi, sa citesc sursele acestui articol, precum si cele care stau la baza celor trei carti mentionate mai sus. Nu sunt “Toma necredinciosul”, dar imi vine destul de greu sa mi-l imaginez astfel pe Titu Maiorescu (o persoana pe care am admirat-o mereu).

      Comentariu prin Andi — 16 iunie 2013 @ 01:15 | Răspunde

    • Un raspuns pentru Ion (venit cam tarziu, dar abia acum am citit acest articol)la una din intrebarile formulate – stramosii nostri nu au fost deloc inapoiati, din contra, au fost un neam inteligent, cult şi foarte credincios, dar altii ne-au vrut inapoiati, si mai marii nostri din toate timpurile, care, ca si acum, si-au respectat interesele personale care au fost mai presus de cel al tarii si natiei. La Arihava Statului a avut acces oricine. Se spune ca atunci cand Ahiva Statului a fost mutata in noua cladire, intre cele doua locatii – pe drumul dintre cea veche si cea noua – au disparut toate documentele existente care se refereau la stramosii nostri daci, oare de ce? In arhiva secrata a Vaticanului sunt multe documente secrete din intreaga Europa, cand vor iesi la iveala, poate ne vor recapata renumele nostru real. Dar, din pacate, pana atunci tanara generatie este intoxicata cu multe minciuni care au rolul de-a deruta, de a distruge esenta acestui popor, care atunci cand va constientiza singur valoarea lui reala, nu cea invantata de altii din interese meschine, va fi un mare popor si tare, caci, har Domnului, inteligenti suntem (in afara de cei care vorbesc despre aceste probleme fara sa aiba nici un fel de cutura in domeniu, sau mai bine spus informatii adevarate). Documentele sunt ascunse datorita intereselor celor mai mari.
      Asa cum mai spunea cineva, actualii oameni de cultura, nu toti dar suficienti, nu se pot ridica la nivfelul lui Eminescu, si atunci trebuie ca el sa dispara din memoruia neamului pentru a-si afla si ei locul ravnit.

      Comentariu prin eva lazea — 6 iunie 2014 @ 17:17 | Răspunde

      • Revin referitor la raspunsul de mai sus (pentru Ion) in care, din cauza grabei, s-au strecurat cateva greseli, ca: In arhiva secreta a Vaticanului (in loc de secrata); poate ne vom (in loc de vor)recapata; nu cea inventata (in loc de invantata); cultura in domaniu (in loc de cutura); din memoria neamului (in loc de memoruia). Imi cer scuze.

        Comentariu prin eva lazea — 6 iunie 2014 @ 17:28 | Răspunde

  16. […] Adevărul despre cum a murit Mihail Eminescu, ucis la comanda […]

    Pingback prin Irina Nastasiu: Eminescu, un apărător al Ortodoxiei | Bucovina Profundă — 15 iunie 2013 @ 22:22 | Răspunde

  17. Voi scrie si voi spune tuturor despre acest desnodamint mai mult decit criminal .Si astazi se doreste sa se inchida gura celor ce rostesc adevarul .Cei ce se ingrasa din munca altora vor avea in tot deauna tendinta de-as acoperi urmele .Luati cazul Videanu Nastase etc.
    C.POPA

    Comentariu prin Constantin Popa — 30 septembrie 2013 @ 20:00 | Răspunde

  18. Asa precum au mai spus-o si altii nu pot sa cred ca Titu Maiorescu a fost in stare de asa ceva.De ce au trebuit sa treaca atat de multi ani pentru a afla adevarul despre “geniul’nostru.Ce nedreptate imensa i s-a facut acestui MARE OM.

    Comentariu prin mariuta — 13 ianuarie 2014 @ 20:44 | Răspunde

  19. […] sursa: bucovinaprofunda.wordpress.com […]

    Pingback prin Adevărul despre cum a murit Mihail Eminescu, ucis la comandă | 1traducator's Blog — 14 ianuarie 2014 @ 15:19 | Răspunde

  20. Foarte interesant articolul!

    Comentariu prin rodica cucalan — 14 ianuarie 2014 @ 20:07 | Răspunde

  21. […] Sursă articol: Bucovina profundă […]

    Pingback prin Adevărul despre cum a murit Mihail Eminescu, ucis la comandă | Arsenic — 15 ianuarie 2014 @ 09:26 | Răspunde

  22. Bietul om, sarmanul GENIU!Ceva putred in tara asta e de cand lumea…

    Comentariu prin Tanislav Valerica — 15 ianuarie 2014 @ 10:02 | Răspunde

  23. Din articolul prezentat nu putem decat sa constatam ca sfarsitul tragic al lui Eminescu s-a datorat tocmai modului cum au inteles contemporanii sai misiunea lui sfanta pentru neamul romanesc.
    Subscriu in totalitate ideii ca dincolo de persoana poetului se afla un mister care-l asaza pe Eminescu in categoria celor misionati sa aduca putin cer pe pamant. Ba chiar as indrazni sa accentuez o idee preluata de la un filozof contemporan, potrivit caruia fiecare natiune are un Dumnezeu al sau. Si cine ar putea intruchipa mai bine aceasta misiune divina pentru neamul romanesc decat Eminescu. Toti cercetatorii consacrati ai evolutiei limbii romane sustin fara rezerve faptul ca prin cuvantul sau, Eminescu a cladit fundamentul spiritual al neamului romanesc contemporan. Atunci nu ne ramane decat sa constatam si sa ne bucuram de transpunerea in realitatea neamului romanesc a cuvintelor de inceput din Sfânta Evanghelie după Ioan; “La inceput a fost Cuvantul si Cuvantul era Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul … Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume.”

    Pe langa aceasta opinie doresc sa adaug un fragment din literatura romana autentica despre Eminescu:

    INTR-O NOAPTE DE TOAMNA
    Intre timp, un barbat fara sot, a intrat in picla crismei, asezindu-se cit mai departe de tumult, la o masa de linga paretele dimpotriva. Haina roasa in coate. Frunte inalta, obraz palid, apartinind mai mult luminii de luna decit vietii soarelui. A cerut vin, si-a rezemat timpla in pumn, cu cotul pe masa si a ramas cu umbra si cu paharul. Dar, de afara, lumina lunii l-a ajuns, trimitindu-si spuma valului pina la piciorul lui.
    Au trecut astfel clipe, pina cind unul dintre “studenti “ l-a observat pe cel singur si la o parte de lume. Obrazul acelui tinar cu frunte bombata a tresarit, acoperindu-se de mirare.
    Aplecindu-se catre ceilalti le-a soptit un nume . Toti au amutit, cladind biserica de tacere in noaptea vinului. Si toti au ramas cu capetele rasucite si ochii cascati spre profilul de singuratate al noului venit.
    Apoi, trezindu-se din uitarea de sine, s-au sfatuit intre ei cu sopa-sopa, ajungind pina la urma la o intelegare. Scotocindu-si buzunarele, si-au adunat paraua laolalta pentru cele care v-or urma. Apoi cel mai catezator dintre ei, cum il arata si fruntea si nasul in sus cu nari larg despicate si ochi cu nastrusnica privire ( sau poate cel mai in stare sa se urneasca dupa atita vin ),.s-a dus pina la mos Crismarul, i-a ridicat ploapele , i-a numarat paraua adunata , apasindu-i-o in palma ; si i-a spus l-a sfircul urechii o anumita soapta.
    Dupa un timp, crismasul s-a inapoiat cu luminare din fundul beciului (venind cu flacara ca de la Inviere ) , aducind un anume sip cuprins in odajdiile atelor de paianjen. Tinarul a luat acea moasta a beciului cu evlavie, a destupat-o foarte cu incetul, bagator de seama sa nu tulbure in ea “icoana stelei ce-a murit” , a umplut doua pahare linpezi , cu picior inalt ( ramase din tineretea crismarului ), si cu ele in mina s-a indreptat spre masa celui cu timpla rezemata in pumn si lumina lunii la picioare.
    – Domnule, ( i-a spus cu mare plecaciune a vorbei si a fruntii ), prin mine,
    un grup de studenti, aici de fata, va pofteste sa cinstiti acest pahar.
    – Multamesc, domnule student, a spus solitarul desteptat din gindurile lui, privind cu mirare pe tinarul cu fruntea bombata.
    Apoi, vazind paharul intins, s-a ridicat, l-a luat in mina si l-a dus la gura, dupa ce a ciocnit cum se cuvine la o asa pofteala cinstita.
    Dar inainte ca buza lui sa ajunga la pahar, ochiul a intilnit aur grav, iar nara a simtit mirosul frunzei de nuc a unei toamne de mult scuturate. Solitarul a respirat adinc umplindu-si pieptul de aur, nuca si trecut. cum face omul cind intilneste “miscatoarea marilor singuratate “. Apoi, indreptind paharul nebaut, a spus:
    – Dragii mei baieti, va multumesc din suflet pentru cinstea pe care mi-o faceti. Dar ma intreb: oi fi eu vrednic de asemenea Cotnar ?
    Iar tinarul celuilalt pahar nebaut i-a raspuns: ridicindu-l:
    – Doi romani numai sint vrednici sa bea Cotnarul. Unul e Stefan cel Mare.
    Celalalt e Mihail Eminescu. Sa ne traiasca !
    Tinarul cu fruntea bombata spre viata e tatal meu, Ostvald Teodoreanu. Au trecut anii. Eminescu, tata si toti cei de atunci dorm in pamint.
    Vor trece anii. Intr-o zi., si osenitorul acestei icoane va fi sub candela celorlalti. Dar astazi in zi de Inviere, fiul ridica din mormint mina tatalui, cu Cotnarul de atunci, ciocnind cu Eminescu la Cina cea din taina a neamului romanesc.
    IONEL TEODOREANU -Masa umbrelor
    Mihai Mandru

    Comentariu prin Mihai — 15 ianuarie 2014 @ 17:39 | Răspunde

  24. da asa e si azi si asa a fost tot timpul si inainte si el si brancusi nu au avut loc in romania si acuma ne mandrim cu ei rusine sa le fie la toate nulitatile politice asa cu zicea si el pt ce au facut….halal tara de cacat

    Comentariu prin Florin Spain — 15 ianuarie 2014 @ 18:26 | Răspunde

  25. Aberatii si trist, foarte trist lumea le crede..La ce ajuta aceste mistificari si interpretari fortate, aceste teorii conspirationiste care nu se mai termina. In loc sa ne concentram pe prezent si sa-l facem mai bun, ne lamentam ca intotdeauna au existat niste dusmani care ne-au vrut raul… in tot acest context cu tratatul cu tarile din Tripla Alianta se pierde din vedere Rusia si pozitia acesteia fata de Romania. PP Carp si Maiorescu au fost filogermani din patriotism pentru ca ei vedeau in Rusia dusmanul nr 1, Si aveau dreptate.Care e logica implicarii lui Maiorescu in asa zisa ucidere a lui Eminescu? Nu el este cel care l-a promovat, prin Junimea, iar mai tarziu i-a oferit slujbe, cum ar fi cea de redactor chiar la ziarul Partdului Conservator sau cea de bibliotecar? Dimpotriva, Maiorescu a fost protectorul sau, iar PP Carp a fost cel mai bun prieten a lui Maiorescu pana la un moment dat, oricum pana dupa 1900. Apoi, Maiorescu era fiul unui revolutionar ardelean, deci de unde chestia cu vanzarea Ardealuiui? Conflictul cu Austro-Ungaria vine de la Comisia Dunarii si nu are legatura cu asa zisa renuntare a Romaniei la Transilvania. Ar putea autorul articolului sa ne spuna cand a avut Romania pretentii la Transilvania inainte de primul razboi mondial? Deci de ce ar renunta la ceva ce nici nu revendicase? Si ultima chestiune, de ce s-ar acoperi acum ceva ce s-a intamplat acum peste 100 ani, la ce ar folosi? Carp si Maiorescu faceau parte dintr-un partid care e disparut, nu exista nici un motiv de musamalizare.

    Comentariu prin Gabriel — 15 ianuarie 2014 @ 22:45 | Răspunde

  26. Sunt atat de multe secrete atat in istoria noastra, cat si in cea a literaturii romanesti… Din pacate, aflasem mai demult de aceste lucruri, dar nu imi venea sa cred ca ar putea cineva, in speta, Titu Maiorescu sa il elimine de pe scena sociala. In acest caz, ar trebui sa scoata din cartile de romana despre viata lui sau sa spuna adevarul. E mai bine asa….

    Comentariu prin ana maria — 15 ianuarie 2014 @ 23:02 | Răspunde

    • Din pacate pentru noi romanii de astazi nu ne ajuta cu nimic,decat sa ne intristam sufletele.Si cred cu tot sufletul ca nu este singurul caz. Romania are nevoie de oameni ca Eminescu , Stefan cel mare ,MIhai viteazul etc….si nu de niste dobitoci incuiati si analfabeti ex :Basescu ,Ponta si multi altii care nu stiu decat un pic cate un pic sa ingroape aceasta tara in noroi, in timp ce strabunii nostrii si bunicii nostrii au luptat pt o viata mai buna. Pacat pt o tara care candva era cineva iar acum suntem ultimii si asta datorita analfabetilor si dobitocilor care sunt azi la putere,si promit marea cu sarea .

      Comentariu prin iulian — 16 ianuarie 2014 @ 15:37 | Răspunde

  27. Pun pariu ca daca lipsea cuvantul “francmasonerie” nu mai era asa senzationala povestea…

    Comentariu prin Farmazonul — 16 ianuarie 2014 @ 07:00 | Răspunde

  28. probabil chiar in aceste momente, in Romania, se intampla ceva similar… la ce vremuri sunt si ce speriati sunt sobolanii, sigur niste victime sufera ignorate de letargia nationala

    Comentariu prin miruna — 16 ianuarie 2014 @ 17:19 | Răspunde

  29. Eminescu altfel:

    http://eminescu-mon-amour.blogspot.ro/

    Comentariu prin poezii — 16 ianuarie 2014 @ 18:39 | Răspunde

  30. O noua analiza a ramasitelor nu cred ca se mai poate face – nici cu tehnologie din CSI nu cred ca se mai poate afla acum ceva semnificativ ref eventualele lui boli (daca au existat)

    Ce se poate face este scromonitul prin arhive (nu cele romanesti, ca la noi se mergea pe principiul “fara urme” – vezi disparitia dosarelor ref rascoala de la 1907, de nu stim nici azi cati tarani au fost omorati cu tunurile si pustile din dotarea bravei armate romane) – raman arhivele imperiului Austro-ungar -> dosarele ref Societatea Carpati. Eminescu nu era un anonim, probabil ca era urmarit ( poate si in arhivele americane, in documentele ambasadei SUA din Buc de la acea data se afla informatii utile – se pare ca el era in relatii amicale cu ambasadorul)

    Sunt prea multe coincidente pentru a nu fi suspicios…atunci, ca si acum, puterea nu suporta bine criticile

    http://adevarul.ro/cultura/carti/eminescu-mon-amour-1_52d5e577c7b855ff567c43ea/index.html
    http://www.descopera.ro/teoria-conspiratiei/4181692-eminescu-moartea-misterioasa-a-unui-geniu
    http://www.crestinortodox.ro/comunitate/blog.php?user=vladh&blogentry_id=5236

    Comentariu prin arhivele imperiului Austro-ungar — 16 ianuarie 2014 @ 18:58 | Răspunde

  31. Intraga istorie a tarii noastre este plina de crime.
    Era o vreme cand la cativa ani ori erau omorati conducatorii ori erau omorati boierii.
    Eminescu ne invata sa fim uniti si sa ne punem valorile la locul lor si sa nu avem intotdeuna incredere in unii politicieni, care sunt in stare sa ne vanda pe bani.
    Un politician adevarat trebuie sa fie si putin nationalist.

    Comentariu prin Ionica — 21 ianuarie 2014 @ 20:25 | Răspunde

  32. Acest geniu a poporului Român, care ne ne-a arătata iubirea, dragostea, credința față de acest neam Românesc,și mai ales ne-a arătat calea de urmat a poporului care suferă. Ne arătata o nouă orânduire socială, a dreptății , a cinstei a verticalității umane. Sânt un fir de nsip ca să pot să prezint personalitatea lui Eminescu. Dar pot spune că azi Președinția și asociații săi; îi suplinesc din plin pe Maiorescu și asociații săi. Oameni uniți-vă și luptați pentru dreptate și pentru înlăturare nedreptăților sociale și publice. Luptați pentru un viitor mai bun pentru copii, copiilor noștri.

    Comentariu prin Ciolan Gheorghe — 11 mai 2014 @ 14:58 | Răspunde


Feed RSS pentru acest post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

The Rubric Theme. Bloguieşte pe WordPress.com.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 2,579 other followers

%d bloggers like this: