Teodosia Zorica Laţcu in 5 poezii. 8 august – pomenirea Cuvioasei Mărturisitoare

Teodosia Zorica Laţcu in 5 poezii

8 august – pomenirea Cuvioasei Mărturisitoare Teodosia Zorica Laţcu

 

VENIM SI NOI

Vrem sa v-ajungem dinapoi:
Venim si noi, venim si noi !…
Pe acelasi drum, de voi stropit
Cu rumen sange incropit,
Noi urmele vi le cautam
Le dezmierdam, le sarutam;
Si-ncepem, ca niste copii,
In urma voastra a pasi.
Dar pasii vostri au fost mari,
Lasata-ti urmele prea rari.
De-aceea noi ne straduim
Si alte urme sa croim,
Ca cei ce vor veni apoi,
Spre zarea larga, dupa noi,
Sa afle urmele pe-aici,
Mai dese, pentru pasi mai mici.
Noi ne zorim, noi ne zorim,
Pe-acelasi drum mereu venim,
Un drum ce-i fara de hotar,
Croit de pasii vostri mari,
Si va urmam din pasi in pasi
Oricat vi-s pasii de uriasi.

Vrem sa v-ajungem dinapoi:
Venim si noi… Venim si noi !…

 

PENTRU NEAM

Rugaciunea mea intreaga, tamaiere-n ceas de seara
Si jertfirea bucuriei si-a durerilor mereu,
Sa se-nalte catre Tine, ca un fum de smirna rara
Pentru neamul meu, Stapana, numai pentru neamul meu.

Cand lacasurile sfinte parasite stau ruine
Coplesite de molozuri, de paienjenisul greu
Tu salas sa-Ti faci in suflet, sa-l zidesti adanc in mine
Pentru neamul meu, Curata, numai pentru neamul meu.

Cand facliile sunt stinse si cand noaptea ne cuprinde
Cand ne departam de soare, cand uitam de Dumnezeu,
Tu cu harul Tau in mine, candela curat aprinde
Ca sa arda Prea curata, numai pentru neamul meu.

Cand copii plang pe drumuri fara nici -o mangaiere
Si cand viforul de ura vetrele le-a pustiit
Da-mi Tu inima de mama ce se zbate in tacere
Pentru neamul meu pe care Tu din veacuri l-ai iubit.

Cand mormintele se-nsira tot mai dese-n cimitir
Si cand nu-i cine s-aprinda candela la capatai,
Doamna, scrie Tu in mine viu pomelnic sir de sir
Pentru mortii mei sa fie ruga ceasului intai.

Doamna, Tu imparateasa, Maica vesnicei iubiri
Rugaciune intrupata, vie catre Dumnezeu,
Fa din viata mea sarmana fum de tainice jertfiri
Pentru neamul meu, Stapana, numai pentru neamul meu.

 

NOI NU SUNTEM MORŢI

Noi suntem undeva. In iarba moale,
In spicul copt, in tarina ferbinte,
In muntii cu mandrele poieni la poale,
Noi n-am murit de tot, luati aminte !

Noi stam si astazi straja-ndelungata,
Sus, sus, la ale vesnicilor porti
Sa aducem iarasi jertfa ne-ntinata,
Luati aminte, noi nu suntem morti !

Cand treceti albele drumuri prafuite
Care stralucesc in soare, luati aminte,
Pasiti incet, cu rugi in gand rostite !
Caci nu calcati decat pe oseminte.

In smaltul florilor cand straluceste
Cu boabe mari de roua sau de ploi,
Sclipirea lui, de noi va aminteste,
De cate ori am plans acolo noi.

Priviti cu teama sfanta crucea mica,
Pierduta undeva in tintirim,
Fara de cea mai mica floricica,
Veti intelege-atunci ca noi traim.

Sus, sus, deasupra tarii undeva,
E cerul numai aur si matasuri,
Cu nori stralucitori de catifea,
Si intinderea lui nu mai poti s-o masori.

Acolo-i vesnic zvon de rugaciune
Si zvon de aripi mari de heruvim.
Invaluiti in dragoste traim,
Cu capetele-ncinse de cununi.

Cum stam noi jertfa langa Dumnezeu,
Din noi se-nalta flacara cea vie,
Prin care-n ceruri amintim mereu,
Ca este pe pamant o Romanie.

Si daca neamul plange in nevoi,
Noi stam de veghe sus necontenit
Si cerem izbavire pentru voi,
Caci numai pentru asta ne-am jertfit.

De-aceea capul sus vi-l ridicati,
Tu frate, sora, mama si parinte,
Avem mijlocitori pe fii si frati.
Nu ! Noi nu suntem morti, luati aminte !

 

ECTENIE

Pentru ca iubirea noastra sa-nfloreasca,
Alba cum e crinul Bunelor Vestiri,
Pentru ca mladita dragostei sa creasca,
Plina de miresme, dulce de rodiri,
Pentru ca din neaua grea de peste iarna
Rod de viata calda iarasi sa legam,
Pentru ca lumina peste noi sa cearna,
Domnului sa ne rugam.

Pentru ca sa-si verse binecuvantarea,
Ca un zvon de vanturi line, peste noi,
Pentru ca in suflet sa-i simtim chemarea,
Cand plecam genunchii, seara, amandoi,
Pentru ca-n iubirea Lui sa ne-mpreune,
Cand, cuprinsi de patimi, Numele-I strigam,
Pentru ca-n vecia Lui sa ne cunune,
Domnului sa ne rugam.

Pentru ca belsugul tarinilor grele
Sa ne faca traiul rodnic si umil,
Pentru ca rasfrangeri din suras de stele
Sa sclipeasca-n lacrimi ochii de copil;
Pentru ca sudoarea sa ne miruiasca
Si-n lumina mortii viata s-o cercam,
Pentru ca din munca pacea sa rodeasca,
Domnului sa ne rugam.

Pentru ca multimea indurarii Sale
Insusi sa-si pogoare pasul catre noi,
Pentru ca sa-I ducem sufletul in cale,
Cu miros de smirna si cu ramuri moi,
Pentru ca-n lumina alb-a diminetii,
Din stransoarea carnii sa ne dezlegam,
Si-ntr-un pas sa trecem pragul larg al vietii,
Domnului sa ne rugam.

 

POMELNIC

Pe toti cei ce in veacuri au cazut luptand
Pentru biruinta Crucii prea cinstite,
Cei ce in clipa mortii au avut in gand
Numele Treimii prea blagoslovite,
Si pe toti aceea care au ravnit
Slava si cununa mai presus de minte,
Pomeneste-i, Doamne, Tu cand vei veni,
In Imparatia slavei Tale sfinte.

Pe toti mucenicii Neamului, eroi,
Luptatori cu spada sau cu rugi sfintite,
Toti cei ce se roaga azi pentru noi,
Si ne scot in graba tainic din ispite,
Si pe toti aceea care pentru neam,
Au trait in temnite ca-n niste morminte,
Pomeneste-i, Doamne, Tu cand vei veni,
In Imparatia slavei Tale sfinte.

Pe tot neamul nostru evlavios si sfant,
Voievozi si doamne, boieri, jupanese,
Toti cand dorm cu trupul in acest pamant,
In hotarul tarii noastre prea alese,
Pe parintii nostri si pe fratii dragi,
Ce s-au dus la ceruri sus de mai-nainte,
Pomeneste-i, Doamne, Tu cand vei veni,
In Imparatia slavei Tale sfinte.

Si pe toti aceea care nestiuti
Stinsu-s-au in vremea asprelor prigoane,
Cei ce inca astazi zac necunoscuti,
Si-n biserici nu au slujbe si canoane,
Pe toti sfintii care numai Tu ii stii,
Si al caror nume numai Tu-l tii minte,
Pomenste-i, Doamne, Tu cand vei veni,
In Imparatia slavei Tale sfinte.

sursa:  Poezii – Zorica Laţcu Teodosia, Editura Sofia, Bucureşti, 2000