1969 -Arhim. Epifanie Theodoropulos: Scrisoare către Nicodim, zelotist athonit
care intenționa să nu-l mai pomenească la slujbe pe patriarhul ecumenic Athenagora, pentru „acrobațiile” sale teologice (fragment)
Iubite părinte Nicodime, trăim într-o vreme de înfricoşătoare zăpăceală. Atenţie să nu fim atraşi de mulţimea curenţilor. Suntem chemaţi să mergem pe sârmă. Atenţie să nu cădem nici la dreapta, nici la stânga. Aproape toate schismele în Biserică au fost pricinuite de încrederea în sine şi de graba nesocotită. Mâine patriarhul va pleca din lumea aceasta şi – cine ştie? – poate va urma după el un om înţelept. Atunci… se va termina cu isteria unionistă şi aiurelile filopapale… Dacă, însă, am creat schismă, cum vom cicatriza rănile Bisericii? Pe cât de uşor se creează schisma, pe atât de greu se repară. Citeşte istoria Bisericii şi te vei cutremura. Crezi că este uşor să ţinem piept curentului până la sfârşit? Este bine să nu deschidem stăvilarul, căci odată deschis, curentul va scăpa de sub controlul nostru şi va inunda totul nestăpânit. Atunci când aprindem fanatismul mulţimii – este de ajuns o singură scânteie pentru crearea şi menţinerea schismelor – după aceea este cu neputinţă să mai punem rânduială. De multe ori în istorie necuviinţele au ajuns până la profanări, până la încăierări, până la ucideri. Dacă va îndrăzni cineva din începătorii schismelor să recomande cumpătare şi împăcare, va fi considerat trădător şi va fi renegat pentru totdeauna mai mult de către incitatorii la dezbinare. De aici se pricinuiesc schisme înlăuntrul schismelor, dezbinări, împărţiri, fragmentări, nemiloase războaie lăuntrice. Priveşte la iubiţii stilişti! Uniţi au fost numai atunci când s-au despărţit de Biserică, dar foarte curând s-au împărţit. Astăzi în câte grupări nu sunt împărţiţi? Poate în mai mult de şapte-opt. Şi deşi toți cugetă aceleaşi, fiecare grupare îi vede pe ceilalţi ca pe nişte trădători ai „Luptei”. Au ieşit din Biserica Greciei şi au fondat „Biserica Adevăraţilor Creştini Ortodocşi”, deoarece „schimbarea calendarului a venit în contradicţie cu Sfintele Canoane”.
Se aştepta de la ei respectarea cu multă evlavie a Sfintelor Canoane. Dar ei, pentru a-şi menţine „Biserica”, au încălcat o mulţime de Sfinte Canoane. (Adu-ţi aminte câte am scris că au fost încălcate numai prin hirotonia lui Acachie). Să se observe numai acest paradox: deşi stiliştii şi-au fondat „biserica” numai din dorinţa de a respecta Sfintele Canoane, totuşi atunci când apărarea ei (a „bisericii”) a cerut încălcarea Sfintelor Canoane, n-au ezitat deloc să le încalce. Aşadar, cu toate că această „biserică” a fost fondată ca un mijloc (mijloc de păzire cu acrivie a Sfintelor Canoane) a sfârşit prin a ajunge un scop. Să se păstreze „Biserica Adevăraţilor Creştini Ortodocşi” fie chiar şi prin jertfirea scumpătăţii Sfintelor Canoane! Dar toate acestea cum le justifică iubiţii stilişti? Foarte simplu: prin nenorocita „iconomie”. Dar ei au plecat din Biserica Greciei sub stindardul „scumpătăţii”. Dacă ar fi fost dispuşi să primească „iconomia”, mai ales într-o astfel de măsură în care o fac ei acum, nu ar fi existat motiv să plece din Biserica Greciei, ci ar fi putut rămâne în ea folosind mult mai puţină „iconomie”… Cu toate acestea, au plecat ca să nu jertfească puţin şi au fost nevoiţi după aceea să jertfească mult. O, fratele meu, înfricoşează-te şi te cutremură de salturile care te scot în afara Bisericii…
Însă trebuie să isprăvesc cuvântul, care deja s-a lungit foarte mult. Închei revenind la câteva din poziţiile mele din început, deoarece este foarte necesar. Nu asculta clevetirile unora care spun că Biserica Greciei este de acord cu patriarhul Atenagora. Dacă patriarhul va merge înainte, dacă va purcede la „uniri”, atunci vei vedea ce poziţie vor avea episcopii Bisericii Greciei, care astăzi tac şi suportă nu din frică, precum susţin unii „viteji apărători ai Credinţei”, nici din pricina unei conştiinţe ortodoxe tocite, ci numai pentru că se îngrijesc de pacea Bisericii şi se gândesc cu frică la evoluţiile şi consecinţele schismelor. Episcopii Bisericii Greciei, în afară de foarte puţini, nu sunt filocatolici, nu sunt unionişti, nu sunt de acelaşi cuget cu patriarhul Atenagora. NU! Nu uita că Sfântul Chiril al Alexandriei, marele apărător al credinţei ortodoxe „iconomisea a nu se rupe de cei din Răsărit, care il aveau în diptice pe Teodor al Mopsuestiei, eretic fiind acesta”. Adică se împărtăşea, din iconomie, cu cei care aveau în diptice un episcop eretic.
[…]
Fratele meu, aceasta este eclesiologia ortodoxă. Celelalte, adică a se ridica persoane (clerici sau laici) şi a afurisi episcopi pe care-i primeşte Biserica Ortodoxă Universală, sunt curate protestantisme.
Aceasta desigur sub condiţiile – repet din nou – că credem în existenţa Bisericii Ortodoxe Soborniceşti în lume. Iar dacă credem că toţi sau aproape toţi episcopii Bisericii au devenit trădători ticăloşi, atunci cele de mai sus se răstoarnă cu desăvârşire. Atunci Biserica vom fi noi şi tot ceea ce facem este autoritar şi valabil. ,,Oricâte vom lega pe pământ vor fi legate şi în cer; şi oricâte vom dezlega pe pământ vor fi dezlegate şi în cer”. – În tot cazul, departe este de mine gândul luciferic că Biserica a rămas numai în mine…
sursa: Cele doua extreme. Ecumenismul și stilismul, arhim. Epifanie Theodoropulos, Editura Evanghelismos, București, 2006, pp. 82-119.
Lasă un comentariu