Bucovina Profundă

18 Martie 2012

19 martie – Sfantul Marturisitor Virgil Maxim

19 martie – Sfantul Marturisitor

Virgil Maxim

(1921-1997)

 

Virgil Maxim s-a născut la 4 decembrie 1922, în comuna Ciorani-Prahova, ca cel dintâi dintre cei trei băieţi ai familiei Maxim Constantin şi Alexandrina. Tatăl său a ajuns primar la Ciorani, având realizări deosebite care i-au creat aureola de „părinte al satului” şi se va îngriji de soarta fiecărui copil: „Ne-a dat Dumnezeu trei băieţi! Pe cel mai mare îl vom face învăţător. Neamul şi ţara asta întregită are nevoie de educatori. Pe al doilea îl vom face agronom, pentru că pământul acesta trebuie lucrat de gospodari pricepuţi. Iar pe al treilea îl vom face ofiţer, căci ţara şi neamul trebuie apărate”. (fratele Ion a fost şi el închis de comunişti; Alexandru, mezinul, şi-a dat viaţa în lupta contra comunismului, în confruntarea armată de la Mesentea, jud. Alba)

Virgil va urma Şcoala Normală, la Ploieşti (1936-1938), apoi la Buzău (1938-1942). Dragostea şi căldura faţă de colegii săi de şcoală aveau să-l facă iubit între aceştia. În 1937 depune legământul ca frate de cruce. Educaţia primită în Mişcarea Legionară îi va marca tinereţea ce avea să fie destinată unei jertfe aspre. A îmbrăţişat încă din timpul şcolii calea spre curăţenie şi desăvârşire spirituală pe linia Bisericii lui Hristos şi a neamului românesc. Nu lipseşte de la slujbele oficiate în capela şcolii, participă cu regularitate la programul liturgic din timpul posturilor, dobândind astfel harul care îi va transforma conştiinţa în lumina dragostei lui Hristos. Educaţia care se făcea era una profund creştină, vizând formarea omului în cele mai mici detalii, iar nu superficial. „Aparent măruntele greşeli copilăreşti, putând naşte mai târziu balauri otrăvitori – copiatul la teze, fumatul, râsul necontrolat, glumele proaste, trivialităţile, înjurăturile şi expresiile gratuite, desconsiderările reciproce, bănuielile, pizmele, certurile, abaterile şi manifestările necontrolate, chiar ale mersului, ale ţinutei în general, – intrau sub incidenţa educaţiei creştin-legionare.” („Imn pentru crucea purtată”, vol. 1, cap. 3)

Este arestat de pe băncile şcolii la 1 noiembrie 1942, Buzău. Bătut bestial la anchete. Procesul a fost o mascaradă. A urmat condamnarea: 25 de ani muncă silnică, pentru „crimă de asociaţie clandestină”, din care avea să ispăşească până în 1964 aproape 22. Trece pe la închisoarea Ploieşti, dec. 1942, unde află botezul sângelui chiar de ziua sa. „Era 4 Decembrie. Împlineam 20 de ani în închisoare, primind botezul sângelui. Timp de 20 de ani avea să-mi crească din pământul suferinţei trupeşti câte „o creangă de aur”, pentru ca rodul ei să rămână în veşnicie în mâna lui Dumnezeu, pentru neamul meu românesc; şi lui trebuie să-i mulţumesc că m-a învrednicit să sufăr pentru el.” (id., cap. 7)

Trece prin: Aiud, Alba Iulia, Aiud, Galda de Jos, Târgşor, Jilava, Gherla, Jilava, Gherla, Văcăreşti, Aiud, Gherla, Aiud. Încă din prima zi a detenţiei a împărtăşit fraţilor de suferinţă că: „Nu suntem singuri în această suferinţă. Mântuitorul este cu noi… Să ne întâmpine, să ne primească, să ne mângâie, să nu disperăm. El ne aştepta aici şi noi nu ştiam”. Face parte din grupul de „mistici”, trăitori deplini ai învăţăturii lui Hristos, alături de titani ca Traian Trifan, Traian Marian, Anghel (Arsenie) Papacioc, pr. Vasile Serghie, Valeriu Gafencu, Marin Naidim. Mai ales în timpul perioadei cât a stat la colonia de muncă din Galda, 1946-1948, se dedică unui program duhovnicesc intens după modelul Părinţilor pustiei. „Celula devine chilie de rugăciune, hrana – prilej de asceză, izolarea şi lepădarea de bunurile şi bucuriile vieţii – prilej de trăire în sărăcie, curăţie şi feciorie, necunoscutul – prilej de încredinţare în purtarea de grijă a lui Dumnezeu”. Prezenţa preoţilor în închisori a înlesnit împărtăşirea cu harul şi, atunci când aceasta era posibil, împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos. Aprofundarea se făcea prin studiu, meditaţie şi viaţă duhovnicească intensă, ajungându-se la rugăciunea isihastă şi învăţarea Scripturii pe de rost. Temniţa ardea în dorinţa de depăşire a simplei cunoaşteri, năzuind integrarea în fiinţa hristică a omului nou, slujitor al lui Hristos în viaţa neamului.

Ajunge la închisoarea Târgşor, destinată elevilor (deşi avea 26 de ani, Virgil figura în dosar ca „elev”). Rugându-se, i se descoperă lucrarea la care era chemat: „nu trebuie să mă salvez numai pe mine, ci voi avea răspundere faţă de o comunitate de suflete”. Astfel, cei mai mulţi au aflat în ea un far şi o pildă în orientarea şi creşterea lor duhovnicească pentru a înfrunta încercările, mai ales în „reeducarea” începută la Târgşor. Aici introduce programul de la Aiud: rugăciunea continuă (când înceta unul să se roage, începea următorul şi tot aşa de la o celulă la alta, până se întorcea în acelaşi loc).

Virgil s-a străduit să-şi înmulţească talanţii chiar în condiţiile dure ale detenţiei, reuşind să transforme mentalitatea lumii, să înfrângă teama şi neîncrederea, să convertească „suferinţa în jertfă acceptată, pentru ispăşirea păcatelor proprii şi atragerea atenţiei divine”. Chiar în reeducarea de la Gherla a găsit resurse de a rezista, cu ajutor de sus: „În acea perioadă mă rugam în mine lui Dumnezeu să pot rezista sau să mor necompromis… Aşa rezistam la cele mai îndelungate şi mai feroce schingiuiri… Chinurile trupeşti nu-mi distrugeau rezistenţa morală… Rugăciunea inimii îmi era puterea salvatoare în toate aceste suplicii”.

Mihai Rădulescu: „Virgil Maxim nu a fost un creştin ca tot altul, ci unul ieşit din comun prin formarea sa profund teologică, ca şi prin acceptul hristic al încercărilor la care era supus” (www.literaturasidetentie.ro).

Fără a intenţiona a face literatură, Maxim a creat în perioada detenţiei nişte „sinteze sub formă de metaforă ale unor stări şi stadii de viaţă duhovnicească”. Pe toate le-a notat într-un caiet, ascuns/zidit de teama unei rearestari într-un perete de beton (când lucra ca zidar la construirea unui cămin de nefamilişti, la Brazi). După decembrie 1989 le-a putut reconstitui şi edita în 1992: „când te vei împărtăşi din potirul mistic al acestor poeme ale credinţei, poate vei simţi în adâncul sufletului un impuls tainic de a îngenunchea. Nu te sfii s-o faci, căci poezia lui Virgil Maxim este o rugăciune profundă rostită pe Golgota unei tinereţi martirizate!” (Pr. Liviu Brânzaş).

După eliberare, va duce o viaţă urmărită pas cu pas de securitate. Se va căsători cu Petruţa Maxim, cu care va avea o fiică, Tatiana. Câţiva ani va funcţiona ca profesor, dar va fi scos din învăţământ, când oamenii regimului nu îi vor mai tolera preocupările pentru a da o educaţie creştinească elevilor. Va munci necalificat, până la calificarea ca zidar, fiind mereu şicanat moral şi psihic. La 48 de ani îşi va lua bacalaureatul! Se va dedica educaţiei fiicei sale. Va trece cu bine peste toate încercările şi va ieşi triumfător cu ceilalţi foşti deţinuţi politici. După 1989, va fi încurajat de camarazii de suferinţă şi susţinut material pentru a edita două lucrări aparte: poeziile sub titlul „Nuntaşul cerului – poeme creştine cu teme isihaste” şi „Imn pentru crucea purtată”, printre primele cărţi de memorialistică despre închisorile comuniste – în care „în smerenia lui, ni se prezintă doar ca un mic şi neînsemnat hagiograf, care a primit porunca nevăzută să înscrie în veac un semn de laudă şi mulţumire pentru darul de a fi fost contemporan cu aceste încercări prin care a trecut neamul românesc” (Pr. Ioan Negruţiu).

Spirit profetic, Maxim şi-a îndemnat urmaşii pe calea mărturisirii Adevărului, prin articole publicate (Gazeta de Vest) şi scrisori adunate într-o broşură tipărită în 1998 cu numele „Lămuriri legionare”. A trecut la Domnul la 19 martie 1997 în Sălciile, Prahova. La înmormântare s-au adunat cu satul întreg – unde era mult iubit – şi camarazii sosiţi din întreaga ţară. O consăteancă afirma despre el: „Când intra domnu’ Gicu (de la Virgil) în biserică, se lumina biserica!”, fapt ce confirmă ţinuta de înaltă trăire creştină.

Mărturia părintelui Arsenie Papacioc este elocventă: „Maxim intuia perfect starea de lucru. De altfel, mulţi o intuiau, dar el o şi prezenta cu toate virgulele, cu tot înţelesul ei. Despre el a spus cineva de mare competenţă că e singurul care ar putea fi patriarhul ţării. Eu, care l-am cunoscut de tânăr, am încuviinţat” („Sfântul închisorilor – mărturii despre Valeriu Gafencu”).

Virgil Maxim:

„Aşa am făcut, fiecare acoperea cu pieptul spatele celui din faţă, îmbrăţişarea comună ne ajuta să nu ne prăbuşim; suportam doar la picioare frigul betonului. Ne întărea rugăciunea inimii, pe care o rostea fiecare dintre noi în şoaptă, cu capul plecat pe ceafa celuilalt: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”. Şoptită aşa, rugăciunea se făcea auzită din toate inimile într-una şi dintr-una în toate, încât şi d-l Puiu Teodorescu, şi evreul Rubin, şi căpitanul T. şi poliţistul Ghiţescu făceau parte din acest întreg de mădulare ale lui Hristos, cerându-I îndurare şi oferindu-I ca jertfă de ispăşire şi mulţumire pentru cinstea ce ne-a făcut-o de a fi aleşi să-L mărturisim”.

„Nu există o altă Mişcare Legionară decât cea întemeiată de Căpitanul Corneliu Zelea Codreanu, dusă la biruinţă de Comandantul Horia Sima şi cârmuită acum, mai departe, de cei pe care încercările i-au arătat demni de a o reprezenta şi a fi ascultaţi, confirmaţi totodată de Comandant. De aceea, numai aceştia au dreptul să enunţe şi să edifice formele politice pe care le-ar putea îmbrăca Mişcarea Legionară. Orice altă formulă politică enunţată sau edificată de persoane din afara acestui corp, de cei neinvestiţi cu actul reprezentării ei, este născută moartă”.

„Nu toţi cei cărora le-am închinat poeme/erau preoţi sau călugări… /Dar toţi cei cărora le-am închinat poeme/erau… preoţi sau călugări!…”.

„De câteva ori am considerat că mă aflu în momentul limită şi am îndrăznit să consum din Sfânta Împărtăşanie. La Jilava, când cei care au vrut dintre copii au primit câte o fărâmitură, mărturisindu-şi unul altuia greşelile şi legându-se ca, în cazul că unul dintre noi scapă viu şi întâlneşte un preot, să se facă martorul tuturor în actul spovedaniei. La Gherla, când am intrat în camera 99, la Aiud, când am fost izolat în Zarcă, în 1958, Sfânta Împărtăşanie m-a salvat să rămân viu în trup, dar mai ales m-a salvat de la căderi sufleteşti fără întoarcere. Simţeam în mod efectiv că prezenţa ei asupra mea va fi osândă veşnică fiinţei mele, în cazul abdicării de la mărturisirea Adevărului, dar simţeam tot atât de puternic ajutorul ei salvator” (Imn…, vol. 2, p. 266).

De la peştera cea săracă până la cruce, El a însemnat drumul ce trebuie parcurs cu jaloanele iubirii. El a arătat că pentru izbăvirea de cel rău trebuie să lupţi. Nu există victorie fără luptă, nici luptă fără suferinţă şi nici luptă dreaptă în afara iubirii. Iubirea înseamnă, însă, jertfă, înseamnă răni, înseamnă cunună de spini, suplicii, crucificare, înseamnă Golgota. Sublimul constă în faptul că în lucrarea lui Dumnezeu nu există înfrângere ci victorie sigură. Prin Golgota Iisus a biruit lumea. Cine se bate pentru El e sigur de înviere. De aceea, la Piteşti, nu moartea trupului trecător era esenţială, ci moartea sufletului. Supliciile urmăreau spargerea conştiinţei, degradarea spirituală până la dezgustul de sine însuşi: Iisus trebuia gonit de pe altarul sufletului omenesc şi, pentru aceasta, sufletul trebuia constrâns, prin tortură fizică şi infinit mai multe suplicii morale. Blasfemiile practicate acolo sunt dovada certă a scopului urmărit”.

Mărturii despre Virgil Maxim:

„Virgil Maxim este unul din cei mai cunoscuţi deţinuţi din închisori. Este din categoria celor pentru care închisoarea aceasta nesfârşită a devenit mediu de înălţare pe cele mai înalte culmi de trăire religioasă. Valeriu Gafencu, Gheorghe Jimboiu, Anghel Papacioc, Ion Ianolide, Alexandru Virgil Ioanid, Marin Naidim, Virgil Maxim şi mulţi alţii ca ei s-au adâncit atât de mult în trăirea mistică, încât păreau nişte monahi. Dacă ar veni acum libertatea propriu-zisă pentru noi, România ar fi asaltată pe plan spiritual de aceşti tineri de elită care ar porni o ofensivă de regenerare morală a societăţii româneşti. Când va veni însă libertatea în mod real, unii dintre ei vor fi morţi în închisoare, iar alţii vor ieşi din comunism cu resursele vitale epuizate, bătrâni sau pe patul morţii, libertatea fiind pentru ei aproape inutilă…Virgil Maxim are un program spiritual foarte intens. În plus, este preocupat să-i înlocuiască pe alţi camarazi la muncile din celulă socotite mai grele sau degradante.

Prietenia cu Virgil este pentru mine deosebit de benefică pe plan spiritual. El a acumulat în anii de închisoare din timpul lui Antonescu o cultură teologică foarte solidă. Cunoaşte scrierile Sfinţilor Părinţi, cum nu am întâlnit pe nimeni până acum. Ne plimbăm ore în şir pe “stradela principală” a celulei (spaţiul longitudinal dintre paturi, pe axa uşă-fereastră) şi ne adâncim în lumea adevărurilor şi faptelor creştine. Cel mai exact portret al lui Virgil Maxim nu poate fi decât ceea ce am scris în „Cuvânt înainte” la volumul lui de „Poeme isihaste”, publicat după decembrie ’89. Iată câteva fragmente: „Când l-am cunoscut la închisoarea Gherla, Virgil Maxim executase deja 13 ani de temniţă grea şi mai avea în faţă multă suferinţă de îndurat. Toată tinereţea lui a fost o purtare a crucii pe o Golgotă ce părea fără sfârşit. Celula închisorii a fost pentru el o veritabilă chilie de mânăstire, în care sufletul său, aspirând spre culmi, s-a transfigurat în duhul lui Hristos. Datorită condiţiilor istorice, acest om cu o puternică vocaţie mistică şi teologică a rămas un laic. În alte circumstanţe ar fi devenit cu siguranţă – un mare sacerdot. Puţini sunt astăzi în România cei care să aibă dreptul moral de a vorbi poporului român – şi îndeosebi tineretului – ca acest luptător pentru învierea neamului său”. Profundul creştin care a fost Virgil Maxim, nu a fost admis în monahism pentru că era „primejdios”. Într-adevăr, era primejdios pentru statul ateu şi pentru creştinismul căldicel al conducătorilor ecleziastici. Cred că este cazul să amintim celor care s-au lepădat de legionarism cu aere de superioritate, că a te lepăda de legionarism este valabil numai când aceasta nu înseamnă lepădarea de sinceritate, de caracter, de spiritul de sacrificiu, de onoare” (idem, „Raza din catacombă”, cap. 5;9)

„Prin această generaţie de mistici, Mişcarea Legionară s-a apropiat sau poate chiar a atins linia de viaţă spirituală la stadiul propus de Sfinţii Părinţi din „veacul de aur” al Bisericii. Dar de data aceasta, pustia este realizată în temniţă, sub lovituri de bici.” (pr. Ioan Negruţiu)

„Acest om cu o profundă vocaţie religioasă, chinuit cumplit în timpul reeducării de la Gherla, a înţeles, ca puţini dintre legionari, că Horia Sima a reprezentat cel mai fidel spiritul legionar pe linia Căpitanului. Dacă un om cu o atât de profundă viziune şi trăire religioasă a avut această credinţă, nu ştiu cine s-ar putea găsi să-l contrazică cu argumente valabile. I-am fost ucenic în închisoare acestui om superior care a reprezentat pentru mine legionarul prin excelenţă, încât în postfaţa Memoriilor sale am afirmat: Acolo unde este Virgil Maxim, acolo este Mişcarea Legionară… Pentru aceasta la moartea lui, care a fost una dintre cele mai mari pierderi pentru Mişcarea Legionară din ultima vreme, mi-am permis – în cuvântul rostit – să-i acord trei titluri, convins total că le merita deplin. Titlul de cetăţean de onoare al României, titlul de mărturisitor al lui Hristos, prin suportarea schingiuirilor de la Gherla, şi titlul de comandant legionar post-mortem. Acordarea ultimului titlu era o îndrăzneală din partea mea şi teoretic nu aveam dreptul să o fac. Dar în faţa sicriului său am simţit nevoia, ca o datorie morală căreia nu i-am putut rezista, să afirm adevărul că, dacă a existat vreun legionar – dintre cei care şi-au trăit toată viaţa în inima Mişcării – care să fi meritat titlul de comandant legionar şi care s-a comportat până la moarte ca şi cum l-ar fi avut, acela a fost Virgil Maxim!” (pr. Liviu Brânzaş, „Horia Sima, Comandantul”)

„Maxim Virgil, cu o trăire înalt spirituală, exercita asupra noastră a tuturor celor din seria anului 1948 (Târgşor), o binefăcătoare înzdrăvenire în duh creştin şi românesc. Ne-am inspirat din ţinuta sa demnă, în momentele noastre critice. De origine, tot prahovean. Era pentru noi un simbol major, un îmbătat de lumină”.

„La Târgşor fiind adus de la Aiud a înţeles mai ales să folosească conversaţia în parte cu fiecare. Ca înalt trăitor creştin şi legionar el îndemna la cunoaşterea adevărurilor fundamentale de orientare creştină şi de concepţie legionară. Propaga de fiecare dată ceva sublim pentru setea sau râvna fiecăruia… După mine viaţa lui Virgil Maxim este una eroică. Poate este unic dintre cei de azi îndreptăţit de a vorbi în numele Legiunii. Maxim Virgil s-a ridicat cu râvnă spre Îndumnezeire şi spre trăire creştină. Am citit şi răscitit cu adâncă emoţie volumul publicat intitulat „Nuntaşul Cerului” cuprinzând poeme scrise fără creion şi fără hârtie, create în memorie la închisoare. Ele conţin profunzimi creştine şi înalte valori umane. Lecturând versurile sale îmi dau seama de valoarea inegalabilă a acestui cruciat, ostaş al lui Iisus şi al Legiunii Arhanghelul Mihail”. (Luca Călvărăsan, „Istoria în lacrimi”, vol. 2, 1998, p.178,150)

„Frumos, bine dezvoltat, mai înalt ca Mazăre şi Naidim, faţa prosperă, meditativ, prin inteligenţă, bun simţ şi prin ţinuta lui stârnea admiraţia tuturor.” (Pr. Nicolae Grebenea, „Amintiri din întuneric”)

  din “Martiri si marturisitori romani din secolul XX” – Fabian Seiche

2 comentarii »

  1. […] conferinta de la Iasi de pe 19 martie, de pomenirea lui Virgil Maxim, Moastele Sfinţii Martiri de la Aiud au izvorât, în al 4-lea an consecutiv de conferinţe la […]

    Apreciază

    Pingback de Izovoratorii de mir – Sfintii inchisorilor « Bucovina Profundă — 21 Martie 2012 @ 09:45 | Răspunde

  2. […] 19 martie – Sfantul Marturisitor Virgil Maxim […]

    Apreciază

    Pingback de VIRGIL MAXIM – Sfântul, poetul, mărturisitorul, misticul, genialul, românul absolut, luptătorul, legionarul | Bucovina Profundă — 19 Martie 2016 @ 11:00 | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: