Un articol de nota 10! Mihai-Silviu CHIRILĂ: Interogări la „interogarea sistemului” + Cerere + Somaţie

De reţinut:

• trimitem (personal) această cerere către şcoală,

• trimitem (personal/fax) această somaţie către Ministrul Educaţiei

• şi acest articol către parlamentarii din oraşul fiecăruia!

.

---

Un articol de nota 10!

Interogări la „interogarea sistemului”

Mihai-Silviu CHIRILĂ

sursa: juridice.ro

Ministerul Educaţiei[1] a trimis la inspectoratele judeţene şi în şcoli cereri de înscriere la ora de Religie, pe care le doreşte semnate de părinţi până la 6 martie 2015. Graba de a rezolva situaţia orei de Religie, dar şi modul în care ministrul de resort explică în presă măsura m-au determinat ca, fără a avea vreo veleitate de jurist, în calitate de „simplu cetăţean”, cum spune poetul, şi de părinte de viitor şcolar, să pun câteva întrebări absolut necesare:

1. Care este baza legală a acestei cereri, de vreme ce Parlamentul sau Guvernul României nu a modificat încă Legea nr. 1/2011, a cărei primă tezădin articolul 18 alin. (2) a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 669 din 12 noiembrie 2014 a Curţii Constituţionale a României? Pe ce temei se emite o cerere obligatorie (pentru cei ce vor ora de Religie) până la 6 martie 2015, de vreme ce urmează ca statutul acestei cereri să fie decis de Parlament sau Guvern, când va modifica articolul 18 alin. (2)?
2. Ce competenţă are Ministerul Educaţiei în a rezolva, în această fază, implementarea deciziei CCR, dat fiind că excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată faţă de o lege, nu faţă de un ordin de ministru, iar competenţa punerii în acord a articolului neconstituţional cu Constituţiaaparţine Parlamentului sau Guvernului României, ministerul urmând să implementeze noile prevederi legale după ce ele vor fi publicate în Monitorul Oficial al României, lucru pe care domnul ministru îl şi recunoaşte, de altfel: “În acest context, tot ce putem face este să interogăm sistemul. Pasul următor este să aşteptăm să vedem formularea prin care Parlamentul va implementa modificarea Legii Educaţiei, după care se va impune trimiterea unui ordin de ministru care să reglementeze modul de derulare a orelor de religie”[2]?
3. Ce a determinat Ministerul Educaţiei să ia această decizie, având în vedere că anterior hotărâse să aplice măsurile ce decurg din decizia CCR începând din anul şcolar 2015-2016, după ce va fi fost făcută şi modificarea Legii nr. 1/2011? A avut vreo influenţă în această schimbare de decizie adversitatea faţă de ora de Religie a unei părţi din media sau a unor asociaţii (campania unui site pentru punerea orei de Religie la începutul sau sfârşitul programului, sesizarea Curţii de Conturi cu privire la pretinsa salarizare ilegală a profesorilor, titluri din presă de genul “Religia nu mai este obligatorie în şcoală. Biserica Ortodoxă primeşte o lovitură de la Curtea Constituţională”, “Tertipul prin care BOR încearcă să menţină religie obligatorie în şcoli” etc.)?
4. Cum se împacă decizia ministerului de a distribui în teritoriu o cerere care, din explicaţiile domnului ministru (“suntem obligaţi să interogăm sistemul cu privire la dorinţa de participare sau nu la ora de Religie pe anul în curs” şi, mai clar: “părinţii care vor ora de Religie pentru copiii lor depun cerere până la 6 martie, pentru anul şcolar în curs”[3] s.n.), pare a acoperi, în mod retroactiv, semestrul I şi prima lună a semestrului al II-lea din anul şcolar 2014-2015, cu principiul neretroactivităţii deciziilor Curţii Constituţionale, statuat de art. 147 alin. (4)din Constituţie, care spune: “Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor”, şi cu prevederea din art. 15 alin. (2) al Constituţiei României, care spune: “Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile” (s.n.)? Viitorul începe, în primul caz, care priveşte direct Parlamentul sau Guvernul, de la 23 ianuarie 2015, data publicării în M. Of. a Deciziei nr. 669/2014, iar în al doilea, care priveşte direct Ministerul Educaţiei, din momentul în care noua formulare a primei teze din art. 18 alin. (2) al Legii Educaţiei va intra în vigoare. Până la momentul intrării în vigoare a articolului modificat din lege, decizia CCR produce, conform articolului 147 alin. (1) al Constituţiei, suspendarea de drept a dispoziţiilor tezei neconstituţionale, iar, după 45 de zile, dacă Parlamentul sau Guvernul nu o pune în acord cu Constituţia, încetarea efectelor juridice ale dispoziţiilor sale, ceea ce înseamnă doar că elevii care nu vor să facă Religie nu vor mai depune cererea de a nu participa la oră, lucru care nu îi afectează după 9 martie 2015, deoarece pentru anul şcolar în curs au depus deja astfel de cerere la începutul acestuia, iar după modificarea legii (sau după încetarea efectelor juridice ale dispoziţiilor tezei 1 din art. 18 alin. 2) nu vor mai fi obligaţi să o depună. Art. 147 alin. (1) din Constituţie nu sugerează că, pe perioada suspendării de drept şi chiar după cele 45 de zile, până când teza va fi pusă în acord cu Constituţia şi va intra în vigoare, ar exista, în această speţă, obligativitatea depunerii cererii de către elevii care doresc ora de Religie, ci doar că obligativitatea depunerii cererii nu mai există pentru cei ce nu o doresc, pentru că în teza 1 din art. 18 alin. (2) al Legii Educaţiei, declarată neconstituţională şi aflată acum în suspendare de drept, se vorbeşte numai despre modul în care se pot retrage cei care nu doresc să facă ora de Religie, însă despre modul în care se pot înscrie cei care doresc să participe la această oră nu se vorbeşte deocamdată nicăieri în Legea Educaţiei.Acest lucru contrazice afirmaţia că elevii care nu au depus până la 9 martie 2015 cerere nu pot participa la ora de Religie în semestrul al II-lea, mai ales că cei ce au optat la începutul anului pentru ora de Religie vor avea la 6 martie 2015 aproape o lună de când participă deja la oră în semestrul al II-lea, care a început în data de 9 februarie 2015.
5. Domnul ministru al Educaţiei vorbeşte despre această cerere ca despre o simplă “interogare a sistemului”, dar, din felul în care pune problema (de exemplu, atunci când afirmă că cine nu semnează cererea nu poate face ora de Religie în semestrul al II-lea), lasă să se înţeleagă că este vorba de fapt despre o implementare de către minister, prin intermediul acesteia, a deciziei CCR. Când vorbeşte despre “interogarea sistemului”, domnia sa face referire la “punerea sub semnul întrebării a derulării în legalitate a orelor de Religie”, fără a explica cum s-ar întâmpla acest lucru, de vreme ce semestrul I, mai puţin ultima săptămână, s-a desfăşurat în mod absolut legal, în baza prevederilor în vigoare înaintea publicării deciziei CCR, iar, începând din 23 ianuarie 2015, s-a intrat într-o perioadă de aşteptare, în care legea trebuie modificată, iar până când modificarea va intra în vigoare ora de Religie se desfăşoară după prevederile legale existente, cu excepţia celei care se referă la cererea de refuzare a prezenţei la oră. Indiferent de rezultatul “interogării sistemului”, legalitatea desfăşurării orei de Religie a fost recunoscută şi întărită şi de către CCR, prin referirile din motivarea deciziei, în care se arată clar că pentru stat ora de Religie este obligatorie, ea fiind opţională doar pentru părinţi şi elevi, cum a fost şi până acum, în sensul respectării dreptului acestora de a-şi exercita libertatea de conştiinţă religioasă. Singurul lucru care se schimbă prin decizia CCR este modul în care elevii aleg să participe sau nu la ora de Religie. Dacă “interogarea sistemului” ar arăta, de exemplu, că un anumit procent dintre elevi nu mai fac cereri de înscriere la ora de Religie, acest lucru nu ar însemna decâtcă a) fie acei elevi majori şi/sau părinţi/tutori ai minorilor nu s-au îngrijit în septembrie 2014 să se retragă/să-şi retragă copiii de la ora de Religie, deşi legea le permitea acest lucru; b) fie este posibil ca procentul respectiv de elevi majori şi/sau părinţi să fi fost determinaţi de propaganda din spaţiul public îndreptată contra orei de Religie[4] după 12 noiembrie 2014, când s-a dat publicităţii decizia CCR, să îşi schimbe opţiunea între semestrul întâi şi al doilea[5]. Şi într-un caz şi în altul, cererea respectivă nu se poate răsfrânge asupra situaţiei din semestrul I şi, după cum ne-a spus ministrul însuş când a afirmat că ministerul nu face schimbări în cursul anului şcolar, nici asupra celei din semestrul al II-lea. Şi atunci, unde ar finelegalitatea desfăşurării orei de Religie?
6. Ce garanţii poate oferi ministerul că nu vor exista situaţii în care, la nivel de şcoală, decizia elevilor majori sau părinţilor creştini de a depune cererea va fi influenţată negativ? Are deja o strategie foarte bine pusă la punct pentru a soluţiona eventuale reclamaţii din partea unor părinţi sau chiar profesori de Religie care ar putea semnala situaţii de acest fel bine documentate? Printr-o Hotărâre a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 17 decembrie 2014, Patriarhia Română, care este partenerul Ministerului Educaţiei în ce priveşte ora de Religie, decide că “profesorii de religie şi părinţii trebuie să facă publice cazurile din şcoli în care se încearcă descurajarea participării elevilor la ora de Religie”[6], de unde rezultă că BOR ia în calcul o astfel de posibilitate.
7. Dacă luăm în calcul Ordinul nr. 3637 din 19 iunie 2014 al ministrului Educaţiei, care spune, în articolul 2, că “anul şcolar 2014-2015 începe pe data de 1 septembrie 2014, se încheie pe data de 31 august 2015 şi are două semestre”, rezultă clar că învăţământul preuniversitar este structurat în România pe ani şcolari, nu pe semestre, ceea ce înseamnă că regula statuată la începutul anului şcolar funcţionează până la sfârşitul său, nu se schimbă de la un semestru la altul şi nici nu poate fi aplicată retroactiv, lucru pe care l-a confirmat şi domnul ministru, când a precizat foarte corect: “… Ministerul Educaţiei nu iniţiază modificări în timpul anului şcolar” (s.n.).Atunci ce motivează graba de a cere părinţilor să semneze, până la data de 6 martie, o cerere, de vreme ce, oricum, ministerul nu iniţiază schimbări de la un semestru la altul? Cum va putea “interogarea sistemului” rezolva problema salarizării profesorilor, de vreme ce, indiferent ce indică rezultatele acesteia, ministerul nu va face modificări în timpul anului şcolar în curs?Singurul mod în care salarizarea profesorilor de Religie va fi afectată de punerea în aplicare a deciziei CCR va fi prin dispariţia unor ore de Religie, în cazul în care nu vor exista cereri de participare la această oră.Or, domnul ministru a explicat clar că, după „interogarea sistemului”, se va aşteptapublicarea legii modificate de către Parlament sau Guvern, după care se va da un ordin de ministru, ale cărui efecte vor opera în viitor, nu în trecut. Ceea ce înseamnă că abia după ce noua lege va decide de când intră în vigoare modificarea la nivel de minister se poate pune problema salarizării profesorilor de Religie, numai pentru situaţiile în care se vor pierde clase ca urmare a nedepunerii cererilor de înscriere. Până atunci, salarizarea ar trebui să se facă ca şi până acum.
8. Dacă ar fi să acceptăm logica Ministerului Educaţiei, conform căreia se poate crea o situaţie de “limb juridic”, ca să îi spun aşa, dacă nu se fac cereri de înscrieri la ora de Religie până pe 6 martie, ne întrebăm de ce nu s-au cerut astfel de cereri în ultima săptămână a semestrului I sau în prima zi a noului semestru, care a început, conform art. 2 din Ordinul de Ministru citat mai sus, în data de 9 februarie 2015, în timp ce cererile se strâng începând din această săptămână (16-20 februarie 2015) până la data de 6 martie 2015? Răspunsul: ministerul nu face modificări în cursul anului şcolar în desfăşurare. Dacă e aşa însă, de ce ministrul este citat ca spunând: “Cei ce nu depun cerere, nu fac Religia în semestrul II”? Înţeleg de la profesori de Religie că s-a distribuit şi o metodologie, conform căreia cei ce nu mai depun cerere de participare la ora de Religie, dar au participat în primul semestru, vor avea media anuală încheiată prin “clonarea” mediei din semestrul I. Cât de legală ar fi o asemenea decizie, de vreme ce elevii care au acceptat la 1 septembrie 2015 să participe la ora de Religie au făcut-o pentru tot parcursul anului şcolar 2014-2015, nu doar pentru semestrul I? Ce se întâmplă cu notele la Religie acumulate în perioada 9 februarie – 6 martie 2015, din semestrul al II-lea? Se anulează? Se creează un sistem “al subsidiarităţii”, în care fiecare este servit cum doreşte?
9. Ce se întâmplă dacă Parlamentul sau Guvernul, aflate încă în perioada de 45 de zile dictată deConstituţie, rezolvă problema până la 9 martie, printr-un vot în Parlament sau printr-o Ordonanţă de Guvern, iar în corpul legii sau în metodologia sa de aplicare se face precizarea că noua prevedere intră în vigoare din toamna anului 2015, cum e şi firesc[7]? Dar dacă Parlamentul sau Guvernul rezolvă problema în altă manieră decât depunerea unei cereri? Dacă soluţia găsită va fi, de exemplu, anunţarea verbală a diriginţilor sau scoaterea cu totul a tezei 1 din art. 18 alin. (2)? Este adevărat că CCR argumentează decizia luată prin ideea că: “Sub acest aspect, manifestarea liberă a opţiunilor implică în mod necesar iniţiativa proprie a persoanei în sensul frecventării disciplinei Religie, iar nu consimţirea tacită sau refuzul expres” şi că această manifestare trebuie să aibă un “aspect pozitiv”, dar este la fel de adevărat că motivarea CCR nu sugerează în mod explicit ideea de “cerere” şi, chiar dacă ar face-o, “în termen de 45 de zile, Camerele sunt obligate să reexamineze [articolele neconstituţionale – n.n.] pentru a le pune în acord cu prevederile Constituţiei, iar nu cu ale deciziei CCR”[8] (s.n.). Parlamentul ar putea considera că prin eliminarea tezei neconstituţionale se soluţionează problema obligativităţii săvârşirii unui act de conştiinţă “cu aspect negativ” şi se elimină refuzul explicit, lăsând ca simpla prezenţă sau neprezentarea la ora de Religie să fie considerate ca manifestări libere ale opţiunii religioase, fără a mai formula alt paragraf. E puţin probabil ca aceasta să fie soluţia, mai ales după explicaţiile date în motivarea sa de către CCR, dar ca posibilitate teoretică există, de vreme ce Comisia Juridică a Camerei sesizate este cea care trebuie să emită un raport „în care e necesar să se propună soluţiilede urmat”[9]. Ştie Ministerul Educaţiei deja cum va arăta decizia finală a Parlamentului sau Guvernului? De vreme ce “pasul următor este să aşteptăm să vedem formularea prin care Parlamentul va implementa modificarea legii educaţiei”, presupunem că nu.
10. Ce se întâmplă cu miile, zecile de mii de copii români ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate şi nu pot completa în timp util astfel de cereri? S-au făcut demersuri pe lângă ambasadele României pentru ca acei părinţi să primească cererea de înscriere? De vreme ce părinţii din România au primit cererea pe hârtie, la clasă, cei din Diaspora cum o primesc? Prin e-mail? Cum o semnează? Unde se contabilizează? Cum se verifică validitatea lor? Cum se verifică dacă nu cumva au existat cereri semnate care s-au pierdut, din diverse motive (anomalii ale poştei electronice, nepriceperea părinţilor în ale tehnicii)? Cum se verifică dacă toţi părinţii români din Diaspora sunt conectaţi la internet, în cazul în care cererile le sunt trimise pe internet? Are Ministerul Educaţiei o evidenţă a părinţilor din Diaspora?

Pe lângă aceste nedumeriri stârnite de decizia Ministerului Educaţiei, trebuie luate în calcul şi unele propuneri controversate, apărute în spaţiul public, fie la nivel de zvon, fie la nivel de „atitudini ale societăţii civile”. Faţă de acestea se pun următoarele întrebări:

1. Pe ce bază legală ia Ministerul Educaţiei în calcul exilarea orei de Religie în prima sau în ultima oră din orar: “[ora de Religie] va trebui să fie plasată ultima sau prima oră”? Site-ul care publică interviul domnului ministru susţine că această idee a fost şi subiectul unei campanii proprii. Există posibilitatea ca ministerul să-şi fi însuşit această transformare a orei de Religie într-o cenuşăreasă [şi] la sugestia sau la presiunea cititorilor unui site de ştiri? Cât de legal ar fi acest lucru şi cum ar cadra, cu precizarea făcută de Decizia nr. 669a CCR, art. 20, că “şcoala trebuie să fie deschisă pentru idei şi valori religioase”[10] şi art. 21: “statului îi este interzis să adopte soluţii legislative care pot fi interpretate ca fiind lipsite de respect faţă de convingerile religioase sau filozofice ale părintilor, motiv pentru care organizarea activităţii şcolare trebuie să se subordoneze atingerii unui scop de conciliere în exercitarea funcţiilor pe care şi le asumă în procesul de educaţie şi de predare a religiei cu respectarea dreptului părinţilor de a asigura educaţia în conformitate cu propriile convingeri religioase”[11]? Cum poate un profesor de religie să acopere orele, având în vedere că sunt cinci zile de şcoală, fiecare având o primă oră şi o ultimă oră, iar catedra impune obligatoriu 18 ore pe săptămână pentru fiecare profesor? Se pregăteşte ministerul să mai angajeze profesori de religie? Nu există biblioteci, săli de sport, alte spaţii din incinta şcolii, în care elevii care nu doresc ora de religie să poată petrece timpul afectat acesteia? Cea mai simplă soluţie ar fi ca aceştiasă stea unde au stat şi până acum în timpul orei de Religie. Dacă ar pune în practică astfel de idee, Ministerul Educaţiei ar ajunge să trateze profesorii de Religie ca pe nişte paria, ca pe nişte toleraţi. Ce se întâmplă cu un profesor de Religie navetist, de exemplu, care are în program zilnic patru ore “fereastră” (cum se spune în sistem), în care se uită pe pereţi în cancelarie? Profesorii de Religie sunt absolvenţi au unei facultăţi acreditate de stat, cei mai mulţi sunt acum absolvenţi şi de mastere, poate chiar studenţi la şcoala doctorală, au o pregătire umanistă vastă, sunt trecuţi prin toate cerinţele unei pregătiri pedagogice, au modulul pedagogic care le permite să predea Religia, aşa cum orice alt profesor predă alt obiect. Cine are dreptul să decidă că noţiunile de teologie şi spiritualitate, pe care ora de Religie le oferă elevilor, sunt inutile în formarea acestora ca oameni, în conturarea unei morale sănătoase, individuale şi chiar societale, în educarea unor cetăţeni loiali, oneşti, cu frică de Dumnezeu, pentru a le trata ca demne de dispreţ şi a le arunca la extremităţile orarului? Oare apartenenţa obligatorie la trunchiul comun al planului-cadru de învăţământ nu îi dă orei de Religie dreptul de a se bucura de acelaşi respect ca celelalte ore? Dacă Ministerul Educaţiei riscă să aibă o problemă, aceea nu e de salarizare a profesorilor de Religie, ci de discriminare a lor, în cazul în care măsuri ca aceasta s-ar pune în practică.
2. Afirmaţiile publice ale unor asociaţii, conform cărora, din 23 ianuarie 2015, profesorii de Religie nu mai pot fi plătiţi din bani publici, pentru că religia nu este obligatorie pentru elevi, sunt contrazise de art. 16 al motivaţiei Deciziei nr. 669/2014a CCR, care spune că: “De aceea, caracterul obligatoriu al Religiei, ca disciplină şcolară, parte a trunchiului comun, nu poate fi opus elevilor, întrucât instituirea lui are drept scop atingerea exigenţelor constituţionale mai sus arătate, prin îndeplinirea de către stat a obligaţiei de a include această disciplină în planul-cadru de învăţământ. Prin urmare,obligativitatea disciplinei Religie este opozabilă numai statului, care este ţinut de necesitatea organizării învăţământului religios prin asigurarea predării Religiei pentru cele 18 culte recunoscute (a se vedea si art. 32 din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 21 martie 2014). Faptul ca alineatele (2) ale art. 9 din Legea nr. 84/1995 şi art. 18 din Legea nr. 1/2011 dau elevului drept de opţiune prin instituirea posibilităţii de a nu participa la aceste cursuri, consacră caracterul opţional al disciplinei, care, de această dată, vizează elevul major, părintele sau tutorele legal instituit pentru elevul minor. Drept urmare, Curtea urmează a respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) si alin. (2) teza a doua şi a treia din Legea nr. 84/1995, precum şi a dispoziţiilor art. 18 alin. (1)[12] si alin. (2) teza a doua şi a treia din Legea nr. 1/2011”. Prin această decizie, CCR afirmă că statul este obligat a avea în trunchiul comun ora de Religie, pentru a-şi respecta obligaţiile constituţionale faţă de cultele religioase, dar că această oră, care trebuie să existe obligatoriu, este opţională pentru elevi, pentru a li se respecta libertatea de conştiinţă. Pentru ca statul să-şi achite obligaţia constituţională de a avea Religia în planul-cadru, ea trebuie să fie predată de profesori calificaţi şi remuneraţi de către stat. Decizia CCR este în mare parte favorabilă orei de Religie, dacă ţinem seama că a respins eliminarea ei din trunchiul comun şi a reiterat obligaţiile statului faţă de comunităţile religioase. Ea oferă garanţia că, chiar dacă unii dintre elevii care au participat până acum la ora de Religie ar opta pentru a nu depune cerere, acest lucru nu înseamnă că vor exista şcoli în România care vor putea decide că nu organizează ore de Religie, în condiţiile în care vor exista suficienţi elevi înscrişi pentru a întruni o clasă. Modul distorsionat în care a fost prezentată în unele medii de informare această decizie poate ţine de o propagandă triumfalistă care doreşte să îmbrace un semieşec în aura unei victorii istorice[13].

Situaţia nou creată pentru ora de Religie mai are nevoie de unele clarificări juridice. Pentru moment, părinţii care doresc ca ai lor copii să facă ora de Religie trebuie să depună acea cerere de înscriere, chiar dacă, din motivele arătate mai sus, cererea respectivă nu ar fi trebuit să apară decât odată cu noul an şcolar sau în momentul decis de Parlament sau Guvern prin modificarea legii. Este bine să o depună, pentru ca procentul celor care doresc această oră să fie clar perceput prin “interogarea sistemului”.

Cât timp rămâne în vigoare actuala Constituţie, dreptul persoanelor religioase de a face Religia în şcoli nu va putea fi îngrădit decât de un număr redus de participanţi la oră. Lucru care se putea întâmpla şi până acum. Însă ceea ce ar trebui să ocupe intens Ministerul Educaţiei în aceste zile este soluţionarea problemei nou-create: odată ce un elev major/tutore/părinte depune cerere de participare la ora de Religie, el îşi exercită un drept constituţional care nu poate fi îngrădit de prevederile art. 63 lit. (c), (d), (e) al Legii nr. 1/2011, potrivit căruia o clasă trebuie să aibă minimum 12 elevi. Până acum, elevul care dorea să facă ora de Religie nu era chemat să se exprime în mod deschis şi “sub aspect pozitiv” asupra opţiunii sale. Acum însă statul trebuie să se simtă obligat să ofere ora de Religie elevilor care optează pentru ea, indiferent de cât de puţini doritori sunt într-o clasă, fie prin derogare de la art. 63 din Legea Educaţiei, fie prin comasare, fie prin orice altă metodă consideră de cuviinţă ministerul. Dacă într-o clasă vor exista 10 elevi care vor opta pentru ora de Religie şi nu o vor putea face, înseamnă că au cerut statului ceva ce acesta era obligat să le dea şi i-a şi obligat pe ei să-i ceară, însă nu au primit ceea ce au cerut, deşi au fost obligaţi să ceară pentru a primi. Cum se rezolvă această situaţie?

Întrucât în rândul unor părinţi creştini se conturează sentimentul expunerii copiilor lor la o propagandă ateistă în şcoală, în viitor este de aşteptat ca CCR să fie interogată şi cu privire la constituţionalitatea predării elevilor creştini a unor teorii evoluţioniste despre apariţia vieţii şi a universului sau despre evoluţia speciilor, pe motiv că, măcar şi prin faptul că sunt mai multe, iar opiniile savanţilor despre anumite aspecte ale lor sunt divergente, aceste teorii nu pot fi considerate adevăruri ştiinţifice apodictice, ci cel mult opinii cu caracter ştiinţific, lucru care produce o incompatibilitate între articolul constituţional: “Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie… contrară convingerilor sale” (art. 29 alin. 1 – sublinierea noastră) şi obligaţia impusă elevilor creştini de a-şi însuşi aceste teorii la clasă, pentru a putea primi note sau a trece examene. S-ar putea ca soluţia constituţională propusă să fie eliminarea acelor teorii din manualele în care sunt acum şi gruparea lor într-o disciplină specială, care să se predea în şcoală sub acelaşi regim pe care îl are acum ora de Religie. O soluţia care ar putea să-i mulţumească şi pe elevii majori/părinţii/tutorii creştini, şi pe cei agnostici.

[1] Ministerul Educației se răzgândește – Ora de Religie devine opțională pentru elevi din martie. Sorin Cîmpeanu: Părinții care vor ora de Religie pentru copiii lor depun cerere până pe 6 martie, pentru anul școlar în curs.
[2] Ibidem. Neconstituţional a fost declarat doar modul de înscriere la ora de Religie, nu şi modul de derulare a acesteia.
[3] Ibidem. Sistemul a fost deja “interogat” cu privire la participarea la ora de Religie pe anul în curs, la 1 septembrie 2014, când cei ce nu au dorit să o frecventeze au putut depune o cerere în acest sens, valabilă pentru tot anul în curs, iar cei ce au dorit au decis să intre la oră, informaţi că prin această decizie vor fi obligaţi să participe la ea întregul an şcolar. Anul şcolar în curs a început la 1 septembrie 2014 şi se încheie la 31 august 2015.
[4] Tema desfiinţării orei de Religie şi înlocuirea ei cu o oră de “istorie a religiilor” a fost subiect al campaniei electorale a unui candidat la preşedinţia României. În Parlament, a fost depus un proiect de lege (trecut prin aprobare tacită de Camera Deputaţilor, dar oprit la Senat), care viza înlocuirea orei de Religie cu una de “etică”. Ambele propuneri ignoră prevederile constituţionale care vorbesc despre un învăţământ religios organizat„potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult” (art. 32 alin. 7 din Constituţie). Pe câţi părinţi creştini vor fi convins însă argumentări repetate în spaţiul public potrivit cărora “e firesc ca elevul să-şi aleagă singur religia” (deşi art. 29 alin. 6 din Constituţie spune că “părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine” – s.n.) sau “trebuie să ne asigurăm că elevii nu sunt supuşii prozelitismului şi îndoctrinării” (este absurdă ideea că tinerii care sunt membri ai Bisericii încă de la naştere pot fi supuşi la îndoctrinare şi prozelitism de către propria Biserică. După logica aceasta ar trebui ca părinţilor să le fie interzis şi să-şi ducă copiii la biserică până la majorat, ceea ce ar fi şi absurd, şi profund ilegal)?
[5] Nu excludem nici posibilitatea existenţei unui anumit grad de indiferenţă religioasă, dar este greu de înţeles de ce un creştin ar refuza, în condiţii normale, să participe la un curs care ar putea să-l înveţe lucruri despre spiritualitatea Bisericii Sale?
[6] Hotărâri ale Sfântului Sinod pentru susţinerea orei de Religie în învăţământul public.
[7] Această precizare poate fi prezumată, fără a mai fi scrisă negru pe alb, de vreme ce raporturile juridice instituite odată cu începerea anului şcolar nu pot fi modificate pe parcursul derulării acestuia.
[8] Gheorghe Iancu, Drept constituţional şi instituţii politice, ediţia 3, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2014, p. 603.
[9] Ibidem.
[10] Prevederi ale Legii educaţiei naţionale ref. studiul religiei în școli. Excepție de neconstituționalitate admisă.
[11] Ibidem.
[12] Art. 18 alin. (1): „Planurile-cadru ale învăţământului primar, gimnazial, liceal şi profesional includ Religia ca disciplină şcolară, parte a trunchiului comun. Elevul, cu acordul părintilor sau al tutorelui legal instituit, alege pentru studiu religia şi confesiunea”.
[13] Întrebarea care merită cercetată este pe câţi dintre elevii majori şi/sau părinţi/tutori îi va afecta această propagandă?