Comunismul terorist în acţiune

Arestările din 14 mai 1948

articol de Silviu ARONEŢ

Inchisoarea-Ramnicu-Sarat1

Ziua de 14 mai, mai exact noaptea de 14/15 mai 1948 marchează începutul altei prigoane – a câta oare? – îndreptată împotriva neamului românesc. Aceasta a fost începutul unui val de arestări, care viza Mişcarea Legionară, studenţimea, organizaţiile subversive (subversive pentru România erau de fapt guvernul comunist, securitatea care se năştea şi celelalte din arcul guvernamental), dar şi Biserica, cultele religioase şi partidele politice. Iar arestările au continuat pe tot parcursul anului ’48, când loturi masive de oameni au fost aduşi în aresturile miliţiei şi securităţii, apoi la anchete, condamnaţi şi vărsaţi sinistrelor închisori.

Putem spune că pregătirea listelor cu opozanţii regimului au fost întocmite încă din 1947, cu multe luni înainte şi au fost folosite chiar pentru a forţa abdicarea Regelui Mihai. Astfel, în ziua de 30 Decembrie 1947 primul ministru, Petru Groza şi secretarul PCdR, Gheorghiu Dej folosesc în scop de şantaj politic listele cu opozanţii comuniştilor. Nicoletta Franck, în articolul Coroana secerată consemnează momentul:

„- Şi dacă refuz să semnez?

– Dv. aţi văzut – totul a fost prevăzut! Ordinele sunt date, noi deţinem poziţii cheie. Dacă noi nu părăsim deîndată această casă ducând cu noi actul semnat al abdicării, Guvernul va pedepsi cu străşnicie. Înainte de lăsatul serii. Lista cu miile de oameni care vor fi arestaţi este deja întocmită (subl. mea). Poate vom avea un război civil. Eu nu pot răspunde de securitatea nimănui. Nici chiar de aceea a Reginei-mamă. Va curge sânge. Şi Dv. veţi purta responsabilitatea!”, a răspuns Groza1.

Lista, listele, adnotate şi completate vor fi puse în aplicare ceva mai târziu, în primăvara anului următor şi va însemna arestarea într-o singură noapte a 10-15 mii de oameni, potrivit diferitelor surse. Acestora se vor adăuga mai multe mii în lunile următoare, oameni ale căror nume au fost dezvăluite în cumplitele bătăi şi torturi la care au fost supuşi cei din primul val. Au fost arestaţi atunci Părintele Justin Pârvu, preot slujitor la Seminarul Teologic Neamţ, Păr. Zosim Oancea şi Arsenie Boca, Pr. Dr. Gheorghe Chiriac şi fostul rector al Inst. Teologic Cluj, Liviu Munteanu. Virgil Maxim şi Ioan Ianolide, aflaţi în temniţe de pe vremea Mareşalului Antonescu – mare român, dar şi mare călău al tineretului român, cine să înţeleagă? – consemnează în memoriile lor sosirea sutelor de arestaţi din primăvara şi până în toamna anului, de tristă amintire, 1948.

De fapt este foarte greu să facem referire la o singură zi, o zi din neagra noapte comunistă, când arestările erau ceva obişnuit în acele vremuri şi care au început în 1945, după intrarea în ţară a comuniştilor, veniţi pe tancurile sovietice şi până la amnistierea celor care mai trăiau în 1964 în temniţele care împânziseră ţara.

Nu putem vorbi de 14 mai 1948, fără a aminti de 14 iunie 1947, când securitatea le-a întins la Tămădău o cursă fruntaşilor PNŢ, pentru a părăsi ţara la bordul unui avion utilitar – ei înşişi aveau această dorinţă, de a fugi din ţară şi a continua rezistenţa împotriva comuniştilor din exil. Arestarea liderilor ţărănişti a însemnat începutul distrugerii partidelor istorice, PNŢ şi PNL, dar şi a PSD-ului. Acestea culegeau, practic, ce au semănat. Prin laşitatea şi complicitatea lor, alături de trădarea regală, a fost posibilă predarea ţării în mâinile ocupantului sovietic.

Nu putem vorbi de 14 mai ’48, fără a face referire la 14 iunie 1958 când au fost arestaţi, tot aşa printr-o operaţiune desfăşurată la scară naţională, a celor care făceau parte din mişcarea Rugul aprins. Şi în acest caz, Părintelui Daniil Tudor şi cei apropiaţi lui, clerici, monahi şi laici, au urmat numeroase arestări în perioada următoare. Arestări determinate de dezvăluirea numelui altor şi altor oameni, obţinute prin cumplite şi inimaginabile torturi.

De asemenea, nu putem să nu remarcăm că băieţii cu ochii albaştrii şi petliţele ca cerul aveau o simpatie deosebită spre data de 14, fie ele mai sau iunie. Să fie o simplă coincidenţă sau… dar mai bine nu, să nu se spună că vedem peste tot conspiraţii şi semne oculte.

 

Noi nu ne considerăm victime ale comunismului

Aşa afirmau unii din cei trecuţi prin sistemul concentraţionar comunist românesc, adăugând: am fost învinşi de un duşman a cărui forţă am subestimat-o [şi] am suportat supliciile destinate prizonierilor săi. Însă conştient îşi asumaseră această luptă şi acest deznodământ.

Arestările din noaptea de 14 mai 1948 făceau parte dintr-un amplu plan pregătit de Moscova şi care purta numele de cod, după unele surse, Operaţiunea Ganayeh. Acesta a fost pus în practică de Brigada mobilă (echivalentul românesc al Smerş-ului rusesc) coordonată de generalul Saharovski, pe plan extern şi de gen. Gheorghe Pintilie (Pantelei Bodnarenko), de col. Alexandru Nikolski (Boris Grundberg) şi de ministrul de interne Teohari Georgescu (Baruh Tescovici), pe plan intern.

Prin Ordinul nr. 5/13 mai 1948, al acestuia din urmă se declanşează operaţiune, în noaptea de 14/15 mai, concomitent pe teritoriul întregii ţări. Şefii unităţilor de siguranţă erau în posesia unui plic sigilat, pe care aveau indicaţia de a-l deschide atunci când vor primi un anumit semnal şi de a executa ordinele aflate în el2.

Traian Popescu – Macă îşi aminteşte: s-au alcătuit echipe speciale formate din trei persoane. Şeful echipei era, de regulă, agent al Siguranţei Statului, organism încă în funcţiune. El a primit un plic închis, conţinând adresele celor care urmau să fie arestaţi, dar nu avea voie să-l deschidă înainte de plecare.

Şi Pr. Gheorghe Calciu, student la medicină în acele zile rememorează: arestările au început în ziua de 15 mai. Era o acţiune masivă, spectaculoasă, desfăşurată pe întreaga ţară şi după un plan minuţios stabilit. Teohari Georgescu, ministrul de interne şi Ana Pauker şi-au calculat lovitura cu sânge rece. Securitatea întocmise vreme de peste trei ani dosarele tuturor grupărilor care proliferau în ţară şi a tuturor indivizilor periculoşi […].

Studenţii se aflau printre cei vizaţi cu precădere şi toate facultăţile mari erau sub stare de asediu, înconjurate de efective mari formate din agenţi şi militari, care legitimau şi arestau pe cei aflaţi pe listele negre. „În toate facultăţile s-au distins cu acest prilej studenţi care s-au făcut unelte ale comuniştilor, conducând, cu lista în mână prin camerele căminelor, pe agenţii siguranţei şi indicând acestora pe agenţii vizaţi. Aceste secături umane au făcut, fără excepţie, carieră în anii care au urmat. Din rândurile lor s-au ridicat profesorii universitari, cercetătorii şi academicienii, care au spălat creierele a generaţii de tineri şi au murdărit prin laşitatea lor prestigiul instituţiilor de cultură ale României. Numele acestor nemernici vor trebui făcut publice – unii dintre ei trăiesc astăzi în onoruri – pentru a fi blestemate de români şi a rămâne veşnic în cartea ruşinii acestui popor3”, consemnează Florin Dobrescu.

Acum după mai bine de o jumătate de veac de la acele evenimente stăruie întrebarea: de ce? De ce a îngăduit Dumnezeu o asemenea prigoană? Un posibil răspuns îl putem găsi în cartea părintelui Moise de la Oaşa, Sfântul închisorilor:

„Ne putem întreba de ce nu au reuşit legionarii să dea ţării o aşezare politică creştină. Deşi unii pun eşecul politic pe seama violenţelor care l-au făcut pe Dumnezeu să-şi întoarcă faţa de la ei, totuşi, ţinând cont că sistemul satanic comunist a fost îngăduit de pronia divină chiar dacă a făcut sute de milioane de victime, cred că – dar cine poate şti gândul lui Dumnezeu? – altul este răspunsul. Odată cu căderea în 1917 a ultimei orânduiri statale de inspiraţie creştină, Imperiul Rus, darul unei aşezări creştine a societăţii, pentru păcatele oamenilor, a fost ridicat din lume. Pentru orice lucru este o clipă prielnică şi vreme anume pentru orice îndeletnicire de sub cer, spune Sfânta Scriptură. În faza apocaliptică în care a intrat omenirea în veacul XX nu mai era vreme pentru o orânduire creştină, cum ar f dorit-o legionarii. Chemarea pe care la început au înţeles-o politic era de fapt ceva mult mai înalt: martirajul. De aceea o încercare de resuscitare astăzi a Mişcării Legionare sub aspect politic mi se pare utopică. Nu mai este vreme pentru aşa ceva . De la ei ne rămân doar – şi nu este puţin – moştenirea spirituală pe care fiecare o putem folosi în lucrarea mântuirii4 (subl. mele).

Este un punct de vedere cu care putem sau nu fi de acord, dar la care trebuie să medităm şi fiecare, după cât îl luminează Dumnezeu, să facă cele pe care le crede de cuviinţă.

 

Note:

1 Gh. Buzatu, România cu şi fără Antonescu, Ed. Moldova, Iaşi, 1991, pag. 385.

2 www.buciumul.ro – Florin Dobrescu, 14-15 Mai 1848, Cele mai mari arestări din istoria României.

3 Ibidem.

4 Sfântul închisorilor, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2007 – nota 37, pag. 37.

6 răspunsuri la „Comunismul terorist în acţiune. Arestările din 14 mai 1948”

  1. vreau sa fac unele precizari importante: ambasada americana, CIA si agentii teroristi americani au fost INSTRUITI( ca si LUCIA HOSSU LONGIN, bolnava mintal si angajata lui dan voiculescu)

    sa va duca in eroare, cu crimele comunismului, cu scopul ca israelienii sa nu aiba concurenta si romanii sa nu se concentreze pe ceea ce conteaza: Crimele nazistilor in Romania, pentru ca Romania sa ia despagubirile bine-meritate in bani.

    Iar romanii sa nu mai faca foamea in propria tara, si sa-si dea in judecata propriul stat romanesc pentru crimele comunismului, adica eu te dau in judecata pe tine acuzandu-te de comunism, frate roman pe frate roman ca la reeducarea de la PITESTI!

    AMERICANII va debusoleaza intentionat, pe partizani i-au tras de limba cu legionarismul ca sa-i acuze de fascism, exact versiunea Securitatii : partizanii au fost legionari.

    Intentionat ca sa nu ajunga la putere si sa ne ridicam neamul !! Asta si este scopul nostru de fapt, sa ne ridicam neamul, urmasii, rudele, PATRIA!!

    trebuia sa ne concentram pe crimele nazistilor, pentru IP TRASNEA Huedin, pentru ce a fost in Ardealul cedat, sau in Romania la ocupatia nazista de dupa 23 24 august 1944. https://stopnorway.wordpress.com/2016/05/12/lucia-hossu-longin-agent-cia-terorist-american/

    ati fost dusi de nas fratilor si ati cazut in capcana!! nu poti face politica decat lovind cu propriile lor argumente. Neamul nu nu-i putem ridica impuscandu-ne in picior si dandu-ne in judecata statul propriu pentru crime comuniste! ci trebuia s-o dam in judecata pe MERKEL asa cum fac israelienii, si sa ne luam banii despagubiri de razboi si ocupatie nazista, si sa putem sa ne ridicam bunicii,

    ca daca aveau sau au pensie de 1000 euro de la despagubirile germane lunar, e alta poveste, iar nepotii lor pot face cate 10 copii din banii aia, sa se intretina, si astfel neamul nostru sa nu fie invadat de tiganii cu o mega-natalitate. Avem nevoie de solutii nu de bocete! Avem nevoie de un partid care sa ne spuna adevarul , nu de tradatori, agenti CIA ca si hossu longin care sa puna batista pe tambal si sa-l compromita pe Gavrila, pe cei peste 10.000 de partizani in viata de dupa 1990, care puteau AJUNGE LA PUTERE prin PNTCD, prin alt partid de ecou, sau macar in parlament sa faca o lege sa ne SALVAM NEAMUL de la avort, de la vaccinurile criminale, au fost infestati cu HIV SIDA 30.000 de copii ai neamului nostru in orfelinate dupa 1990, nimeni nu ne-a aparat in parlament. Faceti POLITICA cu capul si inteligenta sau ne ia dracul pe toti din neamul romanesc!

    Apreciază

  2. […] via Comunismul terorist în acţiune. Arestările din 14 mai 1948 — Bucovina Profundă […]

    Apreciază

  3. KOLLER ultimul israelian evreu tortionar comunist(seful lagarului AIUD inanii lui stalin si pauker dej) a murit nu de multa vreme. De atunci tisminetki KGB Tismeneneanu a inceput ,,procesul comunismului,, adica comunistilor ROMANI visinescu, Ion ficior si alti 30 fosti directori de penitenciare comuniste, cu totii de origine romaneasca.

    Fratilor, ori punem botul si ne meritam soarta, ori incepem si lovim in merkel pentru crimele nazistilor din Romania, pentru Ip Trasnea, si sa ne luam banii despagubiri pentru ca apoi sa ne putem ridica ONG-urile noastre si sa putem lupta si prin tribunale si pentru neam.

    https://stopnorway.wordpress.com/2016/05/03/prizonier-roman-in-lagarele-naziste-la-dachau-germania-in-1945/

    Apreciază

  4. sa nu spui ca nu e o adevarata conspiratie anti-romaneasca in Romania, sa fie umiliti si ucisi romanii:

    -ANAF inchide firme romanesti, restaurante, xerox-uri, magazine pentru evaziune fiscala de 12 lei, si gratiaza firmele STRAINE pentru evaziune de 1 miliard euro, cazul LUKOIL si altii

    -DNA-ul aresteaza in massa politicieni romani, dar nu si pe afaceristii straini,americani( MICROSOFT), israelieni, arabi, turci, unguri, care au cetatenie romaneasca cu totii.

    -PROCESUL COMUNISMULUI aresteaza doar etnicii romani din Securitate: Visinescu, ficior etc

    -PROCESUL NAZISMULUI: Romania e acuzata de holocaust nazist, si crime inventate, cum e groapa de la POPRICANI Iasi, unde s-au gasit 16 cadavre si armament langa, si nu se stie ale cui sunt romani nemti rusi, fiind frontul acolo la 23 august , evreii sar repede : Holocaust, evrei morti ,fara cercetare ADN asupra oaselor.

    Deci ROMANIA sa plateasca pentru toate aceste inventii si crime, romanii sa fie facuti tigani si ,,RROMI,, batjocoriti in propria tara.

    -Ogoranu e acuzat de fascism si crime fasciste, desi el in anii fascismului a fost inchis in lagare si inchisori de Antonescu. Dar denigrarea conteaza.

    CE ESTE DE FACUT?

    -organizarea imediata, informarea CORECTA si concluzie de tras. Trebuie sa ne luam batranii nostri si sa dam in judecata pe Merkel si Germania care si-a asumat crimele razboiului, si sa plateasca romanilor despagubirile pentru crimele naziste in ROmania- Ip Trasnea Huedin si altele.

    – votarea patriotilor care candideaza in partidele romanesti, sau independenti si promovarea lor.

    – sponsorizarea cazurilor umanitare, si colectarea de fonduri la ONG-urilr noastre.

    Si trebuie de dezbatut serios ce trebuie sa facem ORGANIZAT si nu individual. Basarabenii cand se aduna sa faca ceva vin cu miile, de ce ei pot si in Romania sunt asa adormiti romanii?

    Apreciază

Lasă un comentariu

Tendințe