floarea pastelui

Federația ProVita Ortodoxă:

VACCINAREA ESTE UN DREPT, 

NU O OBLIGAŢIE!

Publicăm aici un punct de vedere cu greutate din partea unuia din cele mai de încredere forurile civice etice din România, Federația ProVita Ortodoxă, pol de atitudine creștină cu tradiție. Federația ne-a obișnuit deja cu luări de poziție avizate, echilibrate și elaborate, manifestate în apărarea față de diversele abuzuri și injustiții la care este expus poporul român.

FEDERAȚIA ORGANIZAŢIILOR ORTODOXE PRO VITA DIN ROMÂNIA

VACCINAREA ESTE UN DREPT, ŞI NU O OBLIGAŢIE!

 SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE MINISTRUL SĂNĂTĂŢII, FLORIAN BODOG,

PRIVIND OBLIGATIVITATEA VACCINURILOR

 

Domnule Ministru,

Federaţia Organizaţiilor Ortodoxe Pro Vita din România îşi exprimă consternarea faţă de noul proiect al legii vaccinării, intrat recent în dezbatere publică, document care a indignat foarte mulți părinţi români decişi să nu-şi vaccineze copiii, din motive obiective. Astfel, proiectul de lege prevede că înscrierea copiilor la şcoală va fi condiţionată de efectuarea vaccinurilor obligatorii, iar părinţii care refuză vaccinarea copiilor riscă să fie acuzaţi de rele tratamente aplicate minorului, putând fi chiar decăzuţi din drepturile parentale.

Cu toate că aţi declarat că legea nu va cuprinde sancţiuni[1], documentul publicat marţi, 11 aprilie, pe site-ul Ministerului Sănătăţii prevede „sesizarea instituțiilor abilitate privind constatarea infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului de către părinți sau reprezentanți legali în cazul minorului care împlinește vârsta de 3 ani și nu a primit vaccinurile obligatorii corespunzătoare vârstei.[2] (art. 11, pct. 4, litera n)

De asemenea, legea condiţionează accesul copiilor la învăţământ de efectuarea vaccinurilor: „Pentru garantarea dreptului la sănătate și la educație al tuturor copiilor și tinerilor, la înscrierea acestora într-o colectivitate de învățământ se solicită prezentarea adeverinței care atestă efectuarea vaccinărilor obligatorii eliberată de medicul de familie/furnizorul de servicii medicale de vaccinare.”[3] (art. 8, pct. 1) Se încalcă, astfel, dreptul fundamental la educație, prevăzut în Constituţia României, la art. 32, alin 1.

Departe de a se limita la stricta consiliere a părinţilor cu privire la utilitatea vaccinării, viitoarele Comisii Județene de Vaccinare – structuri care  vor funcţiona în cadrul Direcţiilor de Sănătate Publică – au obligaţia, între altele, de a sesiza forurile superioare, în cazul refuzului părinţilor de a-şi vaccina copiii: „Sesizează serviciul public de asistenţă socială şi direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului privind neglijarea medicală și încălcarea drepturilor copilului de către părinți sau reprezentanți legali în cazul minorului care împlinește vârsta  de  18  luni  și  nu  a  început  sau  a  întrerupt  schema  privind  vaccinurile obligatorii” (Art. 11, pct 4. litera m), urmând ca aceştia să fie acuzaţi de rele tratamente aplicate minorului, putând fi chiar decăzuţi din drepturile parentale, aşa cum prevede Codul Penal.

 

Amintim că relele tratamente aplicate minorului reprezintă, potrivit Codului Penal, punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului, de către părinţi sau de orice persoană în grija căreia se află minorul, pedepsindu-se cu închisoarea de la 3 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.[4]

Să înţelegem că părinţii care nu-şi vaccinează copiii vor fi judecaţi şi vor primi pedepse, asemenea unor infractori periculoşi? În cazul acesta, ne întrebăm spre ce formă de guvernământ se îndreaptă ţara noastră? Ce fel de regim este acela care transformă copiii în proprietatea statului, privând părinţii de un drept fundamental, acela al obiecţiunii de conştiinţă? Totodată, ne întrebăm ce valoare mai poate avea dreptul părinţilor de a refuza vaccinarea copiilor, atâta vreme cât statul ameninţă părinţii cu închisoarea sau confiscarea copiilor nevaccinaţi?

Vaccinarea este şi trebuie să rămână un drept, şi nu o obligaţie, iar aceste ameninţări nu credem că sunt demne de o societate civilizată, ci mai degrabă de o dictatură comunistă, deoarece subminează autoritatea parentală şi drepturile omului, punând în pericol principiile elementare ale democraţiei.

După cum arătam într-un punct de vedere exprimat public în octombrie 2015[5], existenţa efectelor adverse grave ale vaccinurilor (întregi clase noi de patologie certificate de studii publicate în literatura de specialitate sau chiar de producătorii de vaccinuri, în prospectul oficial) împiedică posibilitatea stipulării într-o lege a obligativităţii acestora.

Deontologia medicală şi jurisprudenţa internaţională nu admit ca rezonabilă nici măcar recomandarea unor acte medicale ale căror beneficii sunt inferioare riscurilor, cu atât mai puţin obligativitatea unor proceduri dovedite drept potenţial periculoase şi controversate în ce priveşte eficienţa.

Astfel, în literatura ştiinţifică medicală se menţionează faptul că vaccinurile pot provoca: boli autoimune[6] [7] [8], boli neurologice[9], autism[10] , encefalită[11], diabet(tip I)[12], sindromul morţii subite a sugarului[13] şi alte afecţiuni grave[14].  Aceste afecţiuni postvaccinale au fost certificate şi de instanţe judecătoreşti sau medicale, iar producătorii responsabili puşi să plătească despăgubiri victimelor[15], aproximativ un milion de dolari pe caz[16].

Pentru liniştirea părinţilor români, guvernanţii îşi asumă răspunderea pentru eventualele „reacţii adverse postvaccinale”, promiţându-le acestora anumite „măsuri compensatorii”. În ce măsură pot fi însă dovedite „relaţiile de cauzalitate” despre care se vorbeşte în proiectul de lege, atâta timp cât în ţara noastră nu există tehnologia necesară depistării intoxicaţiei cronice cu metale grele, precum mercurul sau aluminiul, folosite ca adjuvanţi? Cât de relevante pot fi concluziile investigaţiilor efectuate de Grupul Tehnic de Coordonare a Activităților de Vaccinare (Art. 2, pct. 7) privind „relaţiile de cauzalitate”? Considerăm că acest viitor organism ministerial se află într-un vădit conflict de interese, eventualele investigaţii fiind de competenţa unor instituţii independente.

De asemenea, ce valoare mai pot avea „măsurile compensatorii” pentru părinţii unui copil nenorocit în urma vaccinării? Pentru dumneavoastră, domnilor guvernanţi, cât valorează viaţa unui copil?

Nu în ultimul rând, personalului medical i se interzice să furnizeze pacienţilor informaţii sau studii privind pericolul vaccinurilor, cu toate că, în ultimii ani, din ce în ce mai multe materiale cu caracter ştiinţific au atestat nocivitatea acestora: „Personalul medico-sanitar și farmaceutic cu drept de liberă practică, indiferent de specialitate, are următoarele responsabilități și obligații: a) Să nu furnizeze informații eronate, nedovedite științific, tendențioase legate de vaccinuri și activitatea de vaccinare.” (Art. 18)

Cu toate acestea, articolul 17 (1) prevede că furnizorii de servicii medicale de vaccinare au obligaţia, între altele, „să  transmită  informații  corecte  și complete  dovedite  științific  în  procesul  de comunicare cu populația privind activitatea de vaccinare.” Această prevedere ar fi de bun augur, dacă s-ar aplica într-un mod onest şi echidistant, nu părtinitor şi tendenţios, amintindu-le părinţilor că:

  1. În Germania, Marea Britanie, Olanda şi Spania vaccinarea nu mai este obligatorie, deoarece mii de cazuri de scleroză multiplă şi de autism au fost considerate ca fiind urmare a unor vaccinuri[17].
  2. În Germania, accesul copiilor în școli și grădinițe nu este condiționat de efectuarea vaccinurilor, iar părinții care nu-și vaccinează copiii nu sunt amendaţi şi nici nu sunt discriminaţi de către părinţii copiilor vaccinaţi.
  3. În noiembrie 2015, Curtea Constituțională a Turciei a decis că vaccinarea copiilor nu poate fi făcută fără acordul părinților.
  4. Polonia a fost singura ţară din lume care a refuzat, în anul 2009, să achiziţioneze vaccinuri împotriva virusului gripal AH1N1, premierul de la Varşovia acuzând companiile farmaceutice că nu vor să-şi asume responsabilitatea pentru efectele secundare şi solicitând Comisiei Europene o „declaraţie” prin care să îşi asume riscurile vaccinării.[18]
  5. Franţa este singura ţară din UE care menţine politica vaccinării obligatorii împotriva difteriei, tetanosului şi tusei convulsive. Însă, conform Institutului Naţional Francez pentru Prevenţie şi Educaţie de Sănătate, nivelul de neîncredere al francezilor în vaccinuri a crescut de la 10% în 2005, până la 40% în 2010.[19]
  6. Doi bebeluşi au decedat, în Franţa, în 2012 şi în 2014, după ce au fost vaccinaţi cu Rotarix şi Rotateq, după cum a confirmat, după o amplă anchetă, Agenţia franceză pentru siguranţa medicamentelor (ANSM), cele două vaccinuri fiind utilizate şi în România.[20]
  7. Anul trecut, 237 de copii au murit, în Sri Lanka, la 3 zile după efectuarea vaccinului pentavalent.[21]
  8. Un raport al Corpului de Control al Primului Ministru privind cazul copiilor internați cu afecțiuni grave, în primele trei luni ale anului 2016, la Spitalul de Pediatrie din Pitești și Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Maria Sklodowska Curie” arată că la îmbolnăvirea copiilor ar fi putut contribui un lot de vaccinuri adus din Kazahstan, vaccinuri nedestinate pieţei europene. [22]
  9. Întregul efort internaţional de vaccinare în masă utilizează drept justificare teoria imunităţii de turmă sau comunitare (herd immunity).  Această teorie este pusă sub semnul întrebării de însemnaţi membri ai comunităţii ştiinţifice mondiale[23], fiind considerată un mit întreţinut artificial şi interesat, dar infirmat de realitatea concretă[24]. Imunitatea vaccinală limitată în timp, cât şi desele nereuşite ale vaccinurilor în a produce anticorpi, dar mai ales nenumăratele epidemii pornite în sânul comunităţilor integral vaccinate spulberă mitul imunităţii de turmă realizată prin vaccinare[25].

 

Având în vedere cele expuse mai sus, vă rugăm să precizaţi:

 

  1. Cum îşi asumă Ministerul Sănătăţii răspunderea în faţa legii pentru efectele adverse ale vaccinurilor?
  2. Cum poate fi impusă vaccinarea obligatorie, când orice tratament medical prevede, prin lege, consimţământul informat al pacientului?
  3. Cum justificaţi contradicţia dintre consimţământul prezumat al vaccinării, prevăzut în prezentul proiect de lege, şi art. 13 din Legea drepturilor pacientului, care prevede că „pacientul are dreptul să refuze sau să oprească o intervenție medicală asumându-și, în scris, răspunderea pentru decizia sa”[26]?
  4. Cum se respectă dreptul constituţional la viaţă şi la integritate fizică şi psihică a persoanei, precum şi dreptul la ocrotirea sănătăţii şi dreptul special de protecţie a copiilor şi tinerilor, drepturi consacrate de art. 34 şi art. 49 din Constituţia României, atâta timp cât statul nu poate prezenta garanţii cu privire la siguranţa vaccinurilor, existând posibilitatea ca persoanei căreia i se administrează vaccinul să i se pună în pericol viaţa, sănătatea şi integritatea fizică sau psihică?
  5. Cum se respectă dreptul fundamental la educație, prevăzut în Constituţia României, la art. 32, alin 1, în condițiile în care înscrierea copiilor în școli și grădinițe nu va mai fi posibilă fără efectuarea schemei obligatorii de vaccinuri?

 

În concluzie, considerăm că decizia care obligă părinţii să îşi vaccineze copiii are un caracter totalitar, este ilegală, neconstituţională şi abuzivă, întemeindu-se pe informaţii false sau tendenţioase şi punând în pericol sănătatea copiilor.

 

De aceea, Vă informăm că ne opunem categoric tuturor presiunilor privind obligativitatea vaccinurilor, condamnând ameninţările umilitoare şi defăimătoare la adresa părinţilor din România, care au dreptul consituţional de a decide în privinţa sănătăţii copiilor lor.

Cu încrederea că veţi avea în vedere aspectele mai sus argumentate, vă asigurăm, DOMNULE MINISTRU, de întregul nostru interes pentru promovarea transparenţei şi independenţei decizionale în ce priveşte politicile de sănătate publică.

 FEDERAŢIA ORGANIZAŢIILOR  ORTODOXE  PRO VITA DIN ROMÂNIA

 

Note:

[1] http://www.mediafax.ro/stiinta-sanatate/ministrul-sanatatii-legea-vaccinarii-nu-va-impune-sanctiuni-16225423

[2] http://www.ms.ro/wp-content/uploads/2017/04/LEGEA-VACCINARII-10.04.2017-002.pdf

[3] http://www.ms.ro/wp-content/uploads/2017/04/LEGEA-VACCINARII-10.04.2017-002.pdf

[4] http://legeaz.net/noul-cod-penal/art-197

[5] http://www.activenews.ro/stiri-sanatate/Un-ONG-condus-de-un-medic-contesta-proiectul-legii-vaccinarii-obligatorii-Pune-in-peri

[6] Yehuda Shoenfeld, Nancy Agmon-Levin -„ Autoimmune/inflammatory syndrome induced by adjuvants”, Journal of Autoimmunity, 2010;3:1-5

[7] Agmon-Levin N, Paz Z, Israeli E, Shoenfeld Y. -„Vaccines and autoimmunity”, Nat. Rev. Rheumatol.,  2009;5(11):648-52

[8] Adam Austin, Angela Tincani, Shaye Kivity-“Transverse myelitis activation Post-H1N1 immunization: a case of adjuvant induction?”, Israel Medical Association Journal,vol.17, febr.2015

[9] Grose C, Spigland I.-“Guillain-Barré syndrome following administration of live measles vaccine”- American Journal of Medicine, 1976 Mar;60(3):441-3

[10] Young HA, Geier DA, Geier MR. -“Thimerosal exposure in infants and neurodevelopmental disorders” – Journal of Neurological Sciences, jurnalul oficial al World Federation of Neurology, afiliat OMS, 2008

[11] Avinoam Shuper – “Suspected measles-mumps-rubella vaccine-related encephalitis”- Scandinavian Journal of Infectious Diseases, sept.2010

[12]   Harris Coulter, Ph.D.- “Childhood Vaccinations and Juvenile-Onset (Type-1) Diabetes , 2005

[13]  Prospectul oficial al vaccinului DTP produs de Tripedia, la pagina 11, la sectiunea Reactii adverse: http://www.fda.gov/downloads/BiologicsBloodVaccines/Vaccines/ApprovedProducts/UCM101580.pdf

 

[14]  e. g. prospectul vaccinului Priorix produs de GSK, sectiunea despre reactii adverse:  http://gsk.ro/Produsele-noastre/Vaccinuri/232/Priorix.aspx

 

[15]   Vaccine Court Awards Millions to Two Children With Autism: http://www.huffingtonpost.com/david-kirby/post2468343_b_2468343.html

 

[16]   http://www.financiarul.ro/2013/02/01/copii-care-au-dezvoltat-autism-in-urma-vaccinarilor-de-rutina/

[17] EurActiv France

[18] http://www.gandul.info/international/polonia-refuza-sa-achizitioneze-vaccinuri-impotriva-ah1n1-5090390

[19] http://www.euractiv.com/sections/health-consumers/distrust-vaccinations-rise-across-eu-313296

[20] http://www.click.ro/news/lume/doi-bebelusi-au-murit-dupa-vaccinarea-impotriva-rotavirusului

[21] http://www.sundayguardianlive.com/news/7314-237-deaths-pentavalent-vaccine-and-still-counting

[22] http://www.stiripesurse.ro/raport-ocant-al-guvernului-vaccinurile-posibila-cauza-a-imbolnavirii-copiilor-din-arge_1135611.html http://www.stiripesurse.ro/raport-ocant-al-guvernului-vaccinurile-posibila-cauza-a-imbolnavirii-copiilor-din-arge_1135611.html

[23] Tetyana Obukhanych, Ph.D.in Imunologie  – Herd Immunity: Myth or Reality? Can Mass Vaccination Achieve It? : http://vaccinechoicecanada.com/about-vaccines/general-issues/herd-immunity/herd-immunity-can-mass-vaccination-achieve-it/

[24] Dr. Russell Blaylock, Ph.D. – The Deadly Impossibility Of Herd Immunity Through Vaccination : http://www.vaccinationcouncil.org/2012/02/18/the-deadly-impossibility-of-herd-immunity-through-vaccination-by-dr-russell-blaylock

[25] Catherine Diodati –  Vaccination-Utilitarianism &Herd Immunity, din  Immunization: History, Ethics, Law and Health : http://vaccinechoicecanada.com/specific-vaccines/measles-mumps-rubella-vaccine/rubella-vaccination-utilitarianism-herd-immunity/

[26] http://www.dreptonline.ro/legislatie/legea_drepturilor_pacientului.php

5 răspunsuri la „Federația ProVita Ortodoxă: VACCINAREA ESTE UN DREPT, NU O OBLIGAŢIE!”

  1. Off topic: Un frumos documentar inchinat Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință, a carui mana dreapta se afla la Manastirea Xenofont si a carui praznuire o savarsim maine

    Apreciază

  2. Multumim Federația ProVita Ortodoxă!

    Apreciază

  3. Hristos a inviat!

    Apreciezi actiunile federatiei Pro-Vita ortodoxa! Dumnezeu sa le rasplateasca ! Argumentele legale si stiintifice din domeniul medical impotriva vaccinarii sunt foarte clare! Eu personal sunt impotriva vaccinarii! Prin legea vaccinarii obligatorii se contesta fiecarui individ dreptul de a exista in stare naturala, asa cum a fost creat omul de Dumnezeu, practic il contestam pe Dumnezeu, saracutul nu a stiut ce face cu imunitatea, trebuie sa-L corectam noi! Nu vreau sa fiu cobaiul sistemului farmaceutic si nici sursa de profit pentru big-pharma si pentru cei care incaseaza comisoane la ministerul sanatatii sau in cabinetele medicale ca recompensa pentru votarea unei asemenea legi dictatoriale sau pentru promovarea ei! In plus, as intreba autoritatile romane care este profitul detinatorilor de actiuni in cadrul corporatiilor farmaceutice daca acestia reusesc sa-i mituiasca pe decidenti sa aprobe o astfel de lege prin care fiecare individ care se naste , sa devina obligatoriu pe parcursul vietii un consumator obligatoriu de vaccinuri toxice, cangericene, alergene? care sunt comisioanele celor de la Ministerul sanatatii din Romania, comisioanele celor de la OMS care ne isterizeaza cu pseudo-epidemii, comisioanele parlamentarilor care voteaza astfel de legi intr-un stat corupt si pe o planeta plina de coruptie la nivelul marilor institutii internationale, sau poate se finanteaza campaniile electorale, cu cat se finanteaza votarea acestei legi a genocidului Romaniei?

    Dumnezeu sa ne apere de cei care ne vor „binele” cu forta!

    Apreciază

  4. […] mai ales, față de proiectul vaccinării obligatorii. Federația Pro-Vita a trimis în acest sens o scrisoare deschisă ministrului Sănătății, scrisoare din care vă prezentăm câteva argumente competente și […]

    Apreciază

  5. […] mai ales, față de proiectul vaccinării obligatorii. Federația Pro-Vita a trimis în acest sens o scrisoare deschisă ministrului Sănătății, scrisoare din care vă prezentăm câteva argumente competente și […]

    Apreciază

Lasă un comentariu

Tendințe