REZISTENȚA DIN MUNȚII BRAȘOVULUI de Petre Baicu, Colecția Omul Nou, 1994. Fragmente. DE LA ORLOV LA NICOLSKI. SIGURANTA BRASOV, MINISTERUL DE INTERNE

REZISTENȚA DIN MUNȚII BRAȘOVULUI

de Petre Baicu

Colecția Omul Nou, 1994

-fragmente-

  DE LA ORLOV LA NICOLSKI

 -SIGURANTA BRASOV, MINISTERUL DE INTERNE-

     Dupa spusele lui Orlov in ultima sedinta de ancheta, incerc sa-mi imaginez mental evolutia actiunii profesorului Nicolae Petrascu, actiune conceputa de el, poate in colaborare cu avocatii Vica Negulescu si Nistor Chioreanu, inainte de a fi arestat. Am fi putut deduce actiunea sa din scrisoarea adresata noua si lansata public inainte de arestare.

    Se sfarsise o lupta in care nu se sperase prea mult, dar marcase durerea in care intrase o Tara si un Popor, care aveau dreptul la un alt destin politic, nu la cel care avea sa duca sigur in campul cruzimilor comuniste, prevazute de mult si de multi romani, de unii inca din 1922, incercand sa avertizeze conducerile politice ale Tarii.

    Continutul scrisorii era dramatic, ca si momentul istoric, si ar trebui pus aici in locul acestor cateva idei din cuprinsul ei, intrucat scrisoarea-apel, nu e de gasit acum.

    Continea indemnul ca fiecare sa-si reia ocupatia, preocuparile pentru ai sai, pentru familie.

    In viata politica sa opteze pentru partidul pe care il doreste. Pe de alta parte, se cultivase si pana atunci preferinta pentru Partidele Istorice, din ratiuni ce priveau trecutul istoric, din respect pentru ceea ce realizasera pentru unirea Tarii inainte si dupa 1900.

    Era exprimata ideea de a lasa guvernului raspunderea activitatilor sale.

    Ideile de Neam, de Sacrificiu, de Patrie, erau exprimate cu grija cuvenita momentului.

 ***

   Spre surprinderea mea, trec zilele si nu apare nici cel mai mic semn, nici in bine, nici in rau in situatia mea. Astept! Era luna Noembrie. Imi dau seama ca afara ninge si e frig. Dupa alte zile, mi se deschide usa de catre un comisar al Chesturii; unul din comisarii vechi, cunoscut. Imi strange mana si ma intreaba daca accept sa ajut la trierea unor acte de arhiva.

    Imi sopteste: „Acceptati! Atat am putut aranja pentru dumneavoastra cu scopul de a va scoate la aer”.

    Am raspuns afirmativ. M’a tras in holul corpului de garda si mi-a dat in primire unui om in varsta, costeliv -figura de arhivar. Acesta m’a dus in pod. Acolo mi-a aratat spatiul imens, întortochiat, plin cu hartii, dosare, legitimatii, fotografii, tiparituri si carti provenite de la fostul Grup Etnic German. Arhivarul, se plangea de pierderea documentelor „foarte importante de care am fi avut nevoie la partid”.

    Mi-a explicat „ce trebuia sa alegem, ce trebuia sa salvam”. Ma nimerise!

     Insul, aplecandu-se peste unele hartii, rupte sau intregi, calcate in picioare ori terfelite, murmura: „Ce documente importante pentru partid!”

    Eram de acord cu ceea ce murmura, dar nu in mana comunistilor care cautau legitimari sa trimita sasi si sasoaice in U.R.S.S., cum trimisesera in tot cursul anului 1945.

    Le trebuiau date sa caute pe cei care traiau ascunsi, cum traiau fetele vecinului meu Orendi din str. Aurel Popovici nr. 14, ori fetele arhitectului Kimm din str. Fuiorului nr. 5. (Au plecat mai tarziu in Germania. Pe unde vor fi?)

    Incep trierea. Aleg cum imi spusese, dar pun deoparte ce mi se pare potrivit sa fie ascuns de mana costelivului, care dupa ce ma supravegheaza stand cu o servieta la subtioara il prinde frigul, tremura si pleaca sa se incalzeazsca. Dupa ce imi mai explica odata ce-l intereseaza mai mult si observa documente rupte de mine ori neculese din noianul de hartii sfasiate ori ghemotoace, imi spune ca nu e din localitate -lucru de care eram sigur. Il intreb daca e din Bucuresti. Nu-mi raspunde. Ma roaga sa fiu atent la alegerea actelor pentru ca are o misiune cu raspunderi. Pleaca si vine. Ii e teama sa nu se imbolnaveasca.

    Eu imi fac treaba mea. Rup hartii, distrug carnete de legitimatie si fac praf tabele si fotografii cu adrese pe dosul lor. Cercetez niste hrube zidite si gasesc intre ele cateva nefolosite. (Cladire din Evul Mediu). Pe usitele lor laterale, le indop cu resturi de la rupturi. Cum spun, el vine si pleaca. Spera sa fac treaba cumsecade. Si ceea ce fac alaturi de spusele lui, o fac, exclusiv din motive umane.

    Ii par prea putine actele alese de mine. Gaseste resturi mai valoroase, dar nu-i convine sa faca el treaba. Pare un rebegit in toate. La cateva zile aduce doua fete sasoaice din arestul Chesturii. In scurt timp, ele pricep ce trebuie facut. Ne intelegem „din ochi”, si rupem hartii. Daca imi amintesc, una din fete era din Bod.

    Profesorul, pentru ca asa imi spunea ca este, cerceta cate un dosar si tremurand de frig, scotea cate un document pe care, pa-rand incantat, il baga in servieta ca piesa speciala de aratat undeva la partid.

    Din pietate pentru documentul ca document, nu mi-am permis sa rup acte ce mi s’au parut ca au astfel de caracter, spre deose-bire de cele ce ar fi atins oameni in viata, pe cat am putut.

***

    Intr’o parte a podului erau teancuri de carti.

    Unele raspandite si acoperite de praf, ori de murdarii; altele suferind scurgeri de sub tigle. De cateva ori am dat pe la ele, doar cate un minut, doua.

    Mi s’a spus de la inceput ca nu am voie. „Sunt carti confiscate!…”

    Poate acolo se vor fi aflat carti din biblioteca diplomatului roman Budu. Colectionar de carti rare, de carti straine, de valoroase colectii achizitionate de el cu pasiune de-o viata, fapt cunoscut de multi carturari din tara. Brasovean de origine.

    Biblioteca fusese adapostita in vila sa de pe Valea Timisului. Prin lunile Mai-Iunie 1945, comunistii de la partid au trimis sa incarce in camion cartile si sa le aduca la Brasov. Au facut doua-trei drumuri.

    Unde le-au dus, nu stiu; dar cand trecea camionul cu cartile incarcate in varf pe soseaua vaii ori prin Dârste, comunistii calare pe cartile din camion, zvarleau volume la oamenii de pe drum, la cei care le cereau, ori o faceau din distractie.

    Falfaiau foi in vant. Unii trecatori radeau si faptul lasa in urma o nestiuta rana.

***

    Pe la jumatatea lunii Decembrie a aparut seful Sigurantei. Mi-a spus sa ma pregatesc, pentru ca are ordin sa ma trimita de urgenta la Ministerul de Interne. Adica, sa ma scutur pe haine si sa ma spal pe fata. Altcum n’aveam cum sa ma „gatesc”. Un barbier ma asteaptã in camera de garda, dupa care ma vor conduce la el.

    In birou Negreanu era radios.

    -Domnule Baicu, ne-am asteptat sa va eliberam noi. V’a cerut Ministerul sa va elibereze de-acolo. Intr’o ora trebuie sa plecati. Va dam un gardian pe drum, doar atat. Maine veti fi liber. Sa nu faceti greseala sa parasiti gardianul. Ieri, domnul profesor Petrascu a trecut cu trenul acasa la Fagaras. Azi noapte a trecut si domnul Chiorneanu la Alba.

    Domnul Aurel Calin n’a trecut la Sibiu… Stiti?!… cel cu care trebuia sa va intalniti in noaptea aceea de sub padure!?… Ori cu Vica Negulescu?!

    -Cu niciunul!

    -?… Poate, ar trebui sa aveti ceva bani la dumneavoastra. Sa trimitem pe cineva acasa?

    -Nu! Am bani aici.

    -Unde?

    -La casierie. De cand? De cand mi-ati facut perchezitie. I-ati trimis la casierie.

    -Va rog sa mergeti sa-i luati.

    Din curiozitate, a mers si el. Casierul mi-a intins banii pusi deoparte, intre care se afla o nota cu un numar de coduri al unor unitati rusesti din Brasov, pe care cumnatul meu le aproviziona cu unele marfuri. Il ajutam sa-mi scot un ban.

    Nota, o credeam zvarlita de mine din trasura, in drumul de acasa la Siguranta. Cand am vazut-o, m’am infiorat. Daca Orlov ar fi pus mana pe nota?…

    Cu gardian cu tot, am dat cinci minute in poarta casei.

    Dupa amiaza, eram la serviciul de incarcerare al Ministerului de Interne.

***

    Am fost coborît in subsolurile cu celule moderne, avand usi in coridor cu ochiul de supraveghere si geamuri in spate ca vitrina -deci supraveghere totala in orice clipa.

    Ma insotesc pana in celula doi agenti din Siguranta veche: foarte cunoscutul schingiuitor Oproiu si un altul, la fel, fost bataus, al carui nume mi-a ramas necunoscut. Acestia doi, facusera parte din echipele inspectorului Georgescu si Curelea in regimurile politice trecute.

    Acum serveau cu acelas zel regimul comunist tocmai la M.A.I., miezul ucigas al lui, ca specialisti. Erau agentii cu experienta de ieri si desigur, consilieri in probleme privind oameni. Un ins de langa ei avea in brate un cearceaf si o fata de perna, si personal, Oproiu si colegul, au înfãtat cu ele patul si perna. Din ordin de sus? Cine era sus? Directorul General Nicolski, insarcinat de guvern sa puna in aplicare intelegerea cu profesorul Petrascu.

    Mai tarziu, acest functionar guvernamental a devenit generalul Nicolski -celebrul ucigas.

    A doua zi, la Nicolski! Om marunt! Pare a-l ascunde biroul sau masiv. Figura cu cap lunguiet! Fatã cu ochii mici!

    Profil in chip de soarec, ori de sarpe? Am fost adus de aceleasi slugi la el.

    Birou mare!, fotolii, amabilitate. Eram sigur ca ma va examina. Si ochiul si amabilitatile vor fi utilizate pentru asta. Banalitatile ‡i vor fi, in fals, utile.

    In discutii va incerca sa fie subtil.

    Ma preocupa sa fiu cat mai personal, si pe de alta parte sa nu stric cumva din planul profesorului.

    A inceput cu nimicuri. Ba, sa-si ceara scuze pentru ceea ce am suferit la Brasov, ca ancheta.

    -Cum stati cu sanatatea?!…

    Apoi a formulat:

    -Stiti! Guvernul, a realizat un acord cu seful Organizatiei din tara, domnul profesor Petrascu. Conditiile sunt urmatoarele: Noi in-cetam orice ancheta in legatura cu activitatile legionare.

    Procesele in curs, se suspenda si cei implicati in ele vor fi pusi in libertate. Elementele aflate in ilegalitate, ascunsii, se vor prezenta Sigurantelor de unde vor fi imediat pusi in legalitate.

    La fel cei veniti fdin strainatate, fara sa fie anchetati; iar dum- neavoastra, in schimb, trebuie sa admiteti intrarea in legalitate si sa predati armele pe care le detineti.

    Ati citit scrisoarea-apel a domnului Patrascu inainte de a fi arestat? Nu e o intrebare, nu facem ancheta…

    -Nu, n’am citit-o! -i-am raspuns.

    In timpul acesta a deschis seiful si a scos-o. N’a schitat nici un gest la negatia mea.

    -Poftiti!

    O recitesc, trec cateva minute si ma intreaba:

    -Sunteti de acord?!…

    Trece vreun minut si-i raspund:

    -Da!

    Ce se mai putea raspunde in momentul tragic al unui sfarsit de lupta, datorita imprejurarilor favorabile comunismului, impotriva caruia am luptat?… Si cat va dura regimul lui?

    In suflet, ascunsa, ma incearca o lacrãmã de sange.

    -Intr’o zi, doua va eliberam si de Sarbatori veti fi acasa. Maine va trece pe aici si domnul Negulescu.

    A doua zi, intr’adevar am fost dus in biroul lui Nicolski. Venise sotia mea. Tocmai îi promitea ca voi fi eliberat. Intre timp a sosit si Vica Negulescu. Nu ne cunoscusem direct.

    Vica i-a spus: -„Cand il eliberati pe domnul Baicu? Intarziati prea mult. Iata, il asteapta si doamna. Ar fi cazul sa plece impre-una la Brasov.”

    Nicolski s’a codit. Si a spus intarziat: -„Intr’o zi, doua…”

    Au urmat mai multe zile. M’a mai chemat, si voia sa stie, numai asa de curiozitate, cam cati oameni cred eu ca ar trebui sa se prezinte la Siguranta din Brasov. Ori, eu nu puteam sti asemenea lucruri. De unde? Se vedea ca nu voise sa fiu la Brasov in timp ce se desfasura actiunea. Privindu-ma atent, mi-a spus: „-Radu Sutu s’a prezentat”.

   Intre timp mai voise sa stie parerile mele despre U.R.S.S., intrucat fusesem pe frontul rusesc. Si, despre lupta popoarelor sovietice, pentru o alta ordine in lume. Nu mai stiu ce am raspuns.

    A treia zi de Craciun, in sfarsit am fost chemat, spunandu-mi ca seara pot fi la Brasov sa fac macar ultima zi a sarbatorilor in familie¹⁾.

    M’am despartit de un om care avea de gand sa ucida cat mai multi dintre noi in alta etapa, cum a si facut-o.

    Vica Negulescu a fost omorît la Gherla.

    Profesorul Petrascu, rearestat in 1948, a suferit ani de zile de anchetari, terorizari si lipsuri. Catre anul 1964, in inchisoarea Aiud, arata cu vreo 20 cm. mai scund. S’a eliberat in 1964, dar ceva mai tarziu a fost din nou arestat de Securitatea din Brasov. Eliberat tot de aceasta Securitate, a murit la doua-trei zile. Moartea a fost suspecta si a ramas la fel, pana azi, Martie 1991.

    1)______

   -Subsolul cu celule din care am plecat, a rãmas gol de detinuti. Ultimul fusesem eu si o elevã de la liceul din Lugoj. Ea a rãmas. Nu cred cã Negulescu stia de detinerea ei. Ïn golul holurilor întortocheate si a ne-numãratelor celule, si ele de tot felul, plânsul fetei se auzea în ecouri si, straniu ca rezonantã. Paznicii, niste tineri mahalagii, vreo patru, angajati în vederea înrolãrii în Securitate, de altfel decenti în comportare cu fata, o încurajau, dar se e-puizaserã în argumente. Ea, de dincolo de gratii, se oprea din plâns, si o lua de la capãt. La despãrtirea de Nicolski, l-am întrebat ce e cu eleva. Mi-a spus cã e de-o încãpãtânare cum n’a mai vãzut. -Da! Dar e un copil! -I-am cerut sã spunã vreun coleg, vreo colegã cu care a tinut legãtura si nu vrea, asa, sã stim si noi. Ïi dãm drumul „într’o zi, douã”. N’am plecat din Bucuresti pânã nu i-am comunicat lui Vicã Negulescu, situatia ei. N’as vrea sã închei fãrã sã spun si urmãtoarele lucruri mai simple: Ïnainte de plecare, mai precis în ziua de Crãciun, cei patru mahalagii mi-au lãsat celula deschisã ca sã pot vorbi cu eleva, si sã vãd unele celule, ca-re, dupã ei prezentau interes. Ïn timp ce doi mã conduceau sã vãd, doi pãzeau: unul la scara de coborîre în subsol, altul la un cot de coridoare. -Aici a stat Iuliu Maniu. Aici a stat Dinu Brãtianu. Colo, cutare si cu-tare! Colo si dincolo, de-ai dumneavoastrã. Unii au scris pe tencuialã. Sefii n’au scris. Sãracii! Unii erau tineri. Veneau de la anchete, bãtuti. Mai ales noaptea… Studenti, elevi, eleve, femei… Majoritatea celulelor aveau desene în creion pe pereti, unele prelungite pânã pe tavan. Tavanele erau înalte! Cum se vor fi suit?… Acestea fuseserã fãcute numai de prizonieri germani, prinsi si trecuti provizoriu prin celule. Erau desene fãcute cu talent! Chiar uluitoare! Prezentau scene biblice. Teme din activitatea de rãzboi, animale, casa, de-acasã… Altele reprezentau copii, femei, portrete. Se vedea cã prizonierii veniserã în celule, cu toate sentimentele umane.