19 noiembrie – Sfântul Mucenic Ilie Imbrescu, preotul, care in temniţa Aiudului s-a săvârşit (1909-1949)

19 noiembrie

Sfântul Mucenic Ilie Imbrescu, preotul

care in temniţa Aiudului s-a săvârşit

(1909-1949)

 

S-a născut la 26 aprilie 1909 în Dalboşet, Caraş-Severin. A fost preot la Balcic şi Bucureşti. Prima dată a fost arestat în Săptămâna Patimilor 1938 şi dus în lagărul de la Miercurea-Ciuc. Ajunge şi în lagărul de la Sadaclia, special pentru preoţii deţinuţi închişi de regale Carol II în complicitate cu patriarhul Miron Cristea. Aici au indurate cumplite suferinţe: foame sufletească şi trupească, santinelele urlau toată noaptea din cinci în cinci minute anume ca să nu poată dormi deţinuţii, „asiguraţi fiind că numai în iad ar putea fi ceva mai rău decât acolo”, cum spune părintele.

Este eliberat la 20 decembrie 1938. Între 21-26 sept. 1939 este din nou arestat fără motiv, ca urmare a uciderii lui Armand Călinescu. În 1940 publică volumul: „Biserica şi Mişcarea Legionară” (Ed. Cartea Românească, Bucureşti).

Arestat în martie 1948, a fost condamnat prin sentinţa 1025/1.07.1948 la 10 ani temniţă grea şi 15 ani muncă silnică. Toţi care l-au cunoscut spun că a dus o viaţă de sfinţenie şi a murit ca un martir. Moare la Aiud în 19 noiembrie 1949.

„În acest punct, deci, se întâlnesc şi se contopesc, în una şi aceeaşi Chemare sfântă, rosturile pe care le au de îndeplinit: Preotul, în slujba Bisericii, pentru binecuvântarea Neamului – Legionarul, în slujba Neamului, cu binecuvântarea Bisericii. Orice Preot adevărat va fi, aşadar prin firea lucrurilor şi legionar, aşa cum orice legionar, tot prin firea lucrurilor, va fi cel mai bun fiu al Bisericii. Că, la noi, azi, mulţi slujitori ai Bisericii sunt cu totul altceva decât ceea ce trebuie să fie, este încă o dovadă mai mult că Mişcarea Legionară a fost rânduită tocmai la timp, ca să fie gata a da din Neamul nostru şi Bisericii caracterele cele mai tari, pe cari să fie altoit şi Darul Preoţiei fără batjocură – cum, altfel, se practică lucrurile îngrozitor de neruşinat de lumea generaţiei satanice a acuzatorilor!

Preotul României Legionare – care va fi cea mai strălucită manifestare în lume a Trăirii şi Slujirii de îngemănarea „Creştin-Român” a Legii! – va fi cel mai frumos dar de recunoştinţă făcut Bisericii de către Mişcarea Legionară, pentru că el va trebui să fie vasul sfinţeniei, în care roua năzuinţelor legionare se va topi şi transfigura în roua însuşirilor pe care Preotul trebuie să le întruchipeze după Sfintele Canoane şi după exemplul Sfinţilor! De aceea, dacă Legionarii, la un moment dat, au fost învredniciţi să devină Martiri ai lui Hristos, în prigoana iudeo-masoneriei şi a generaţiei ei satanice din veacul nostru – Preotul, trebuie să ardă Permanent pe rugul Martiriului, al rugăciunilor şi lacrimilor şi al jertfei pentru Hristos. Iar, printre Legionarii rămaşi pentru ziua biruinţei, Preotul va trebui să fie prezenţa neîntreruptă a martiriului. Şi, prin ei, printre toţi fiii generaţiei harice a Creştinătăţii-Româneşti, care va zidi România cea adevărată: România Legionară. În raport cu Legionarii „nebuni pentru Hristos”, Preotul trebuie să fie cel mai mare „nebun pentru Hristos”, Amin!” (op.cit.).

Pr.  Ilie  Imbrescu :

„…Iisuse, plâng ogoarele sărace

Şi toate visurile Ţării plâng,

De când în lanţuri Neamul nostru zace.

Şi-a ridicat urgia braţul stâng

Şi-şi strânge pumnul lângă scăfârlie

Rânjind când închisorile ne frâng…

Dar taina Darului din inimi ştie

Nădejdea care-n foc de Har, mă rog

Pentru Gunoiul strâns la Liturghie…

Iisuse, fă-ne Neamul teolog!”

(Căinţă pentru Neamul meu).

„Mai greu au trecut sărbătorile. Iisus a fost totuşi prezent în celule: în colindele murmurate, în strânsul mâinilor, în glasurile tremurânde care rosteau urarea: „La mulţi ani!”. Pe la ceasul vecerniei din ziua întâi de Crăciun, când paznicii au întârziat ceva mai mult pe la căminele lor (pe întreg etajul era de pază doar Florea cel bun), a început să răsune, ca într-o catedrală pravoslavnică, întâi mai încet, apoi tot mai plin, Irmosul Naşterii: „Îngerii cu păstorii măresc,/Iar magii cu steaua călătoresc…”.

Şi întrebarea: „Cine-i? Cine-i?” a înconjurat celularul, ca să se întoarcă şi să se furişeze, prin toate celulele, răspunsul şoptit: „Părintele Imbrescu, de la Biserica Boteanu din Bucureşti”. Glasul de bariton al Părintelui Imbrescu a declanşat o explozie generală. Întâi un zumzet, de pe toate laturile T-ului uriaş, ca să crească şi să răsune apoi, ca un vuiet de ape multe, vestirea despre Cel născut în ieslea Betleemului. (pr. Zosim Oancea, „Închisorile unui preot ortodox”, Bucureşti, 2004, p.95)

 din “Martiri si marturisitori romani din secolul XX” – Fabian Seiche

Pr. Ilie Imbrescu in fotografii:

sursa: fototecaortodoxiei.ziarullumina.ro

Preotul Ilie Imbrescu alături de fiul său

Preotul Ilie Imbrescu sfinţind fântâna din incinta palatului reginei Maria din Balcic

Preotul Ilie Imbrescu, alături de coslujitorul său, preotul Aurel Popescu,  la o solemnitate religioasă în oraşul Balcic

Preotul Ilie Imbrescu, paroh la biserica „Sf. Gheorghe” din Balcic alături de notabilităţi ale oraşului