AUTISMUL – o boală nouă, postvaccinală

“Primele  victime ale atacului  Medicinii asupra creierului ( prin intermediul vaccinurilor) au fost copiii americani.” Într-un  articol din anul 1946, descria  Leo Kanner –  medic  psihiatru cu renume mondial – nu mai puţin de 11 cazuri a unei boli noi apărute în rândul copiilor şi tinerilor pe care a descris-o sub forma unor “tulburări autistice ale relaţiilor afective.”  El nota:” Simptomele  diferă  radical de oricare alte simptome cunoscute până la ora actuală.” ( Kanner, Leo, 1942/1943, 250).

După primele articole scrise de Leo Kanner, mai mulţi cercetători au căutat studii şi cazuri care să ateste  existenţa autismului în trecut, dar ei nu au  găsit  astfel de date, boala fiind cu adevărat necunoscută. Înainte de 1943 s-au găsit doar câteva cazuri. În 1958, Kanner număra 150 de cazuri. În anii ’50-’60 se  observă însă o creştere spectaculoasă a cazurilor de autism la copii. Psihiatrii renumiţi precum Goodwins scriau:”Autismul la copii era o raritate în spitalele de psihiatrie infantilă înainte de anul 1964. “ În perioada“  1952-1964, ei au relatat de existenţa a doar 6 cazuri. De aceea nu erau deloc pregatiţi când  la un moment dat au apărut un număr de 65 de cazuri. Această explozie de cazuri de autism se corela cu perioada în care a început noul program de vaccinare la sugarii din SUA.( Goodwin,, M.S. and T.C., 1969, 558 ).

Acelaşi paralelism între debutul autismului şi noul program de vaccinare se poate observa şi în alte ţări. În Japonia, primul copil autist s-a născut în 1945. Una din condiţiile obligatorii impusă Japoniei de către americani care tocmai ocupaseră ţara, era un program obligator de vaccinare împotriva tusei convulsive. În Franţa, Chile, Austria, Olanda şi Scandinavia primele cazuri de autism apar la începutul anilor’50. Tot în acest timp s-a introdus pentru prima dată vaccinul pertussis ( împotriva tusei convulsive). În Anglia, campania de vaccinare împotriva tusei convulsive a debutat doar la sfârşitul anilor ’50. Când în 1962 se formează în Londra prima Asociaţie a părinţilor cu copii cu autism, se constată că aproape toţi s-au născut în perioada când s-a început această vaccinare, doar câţiva se născuseră la începutul anilor ’50. ( Everard, M.P., 1973, 278). În Anglia numărul copiilor autişti este mult mai mic ca cel din SUA, probabil datorită faptului că vaccinul pertussis nu este obligator, ci voluntar, fiind regiuni unde se vaccinează doar 30% din copii. (Coulter, H. and Fisher, B., 1985, 200-204, 235).

Cine au fost primii copii vaccinaţi ? Primele cazuri de autism au apărut la copiii din familii înstărite, dar mai ales de intelectuali, părinţii fiind adeseori medici, avocaţi, profesori, etc. Deci primele victim nu au fost copiii muncitorilor sau a oamenilor săraci, ci copiii oamenilor cu studii superioare, cu mame exagerat de grijulii pentru care nici un sacrificiu nu era prea mare, având în vedere că acest vaccin era şi foarte scump…Kanner ne relatează: “Până acum nu avem nici un caz de autism la copii a cărui părinţi să nu fie inteligenţi”. Din primele 100 de cazuri de copii cu autism, 87 din taţi  şi 49 din mame aveau studii superioare, restul având cel puţin un colegiu. ( Harris L. Coulter, 2004, (5): 71 ). Și alte studii arată că toţi copiii autişti provin din familii cu un statut aparte în ce priveşte inteligenţa şi personalitatea părinţilor. Acest lucru era cu totul ieşit din comun având în vedere că în cazul celorlaţi copii cu alte afecţiuni psihice, doar un procent mic, de 19 % din părinţi, absolviseră facultatea. ( Coleman, Mary, ed., 1976, 12). Aşa se explică de ce în primul deceniu vedem o răspândire inegală a autismului  între copii. Dar după extinderea unui program obligator de vaccinare  în aproape toate ţările, au beneficiat copiii din toate categoriile sociale de trivaccinul antidiftero-tetano-pertussis (DTP). Din acest moment autismul se va răspândi în mod egal la copii iar cercetătorii au considerat  din acest motiv ( în mod greşit desigur), că primele statistici ar fi fost false! Astăzi putem compara evoluţia  autismului cu cea a unui arbore bolnav. Din primele ramuri, respectiv cele 11 cazuri descrise de Kanner în 1943, au crescut alte 200.000 doar în SUA. (p.73, ibidem).

Manifestările clinice ale autismului. Cazuri concrete.

a.) Înstrăinarea de sine şi de lume. Denumirea autismului vine din grecescul “autos” care înseamnă “propriu” sau “eu însumi”. Kanner descrie această înstrăinare ca  fiind  “incapacitatea copilului de a avea relaţii normale cu oamenii încă de la naştere…Chiar de la început vedem o înstrăinare extremă…” ( Kanner, Leo, 1942/1943, 250). Aceşti copii trăiesc în lumea lor şi nu lasă pe nimeni să se aproprie de ei. Sunt “absenţi” şi nu pot zâmbi . Nu le place nici o atingere, uneori nici de la părinţii lor, iar faţă de străini se poartă cu nervozitate şi ură. Ei suferă de acest “sindrom afectiv disproporţionat”. ( Eisenberg, Leon, 1956, 609-611).

Caz concret : Jerry Goldsmith, un băiat de 18 ani, cu autism, este descris în felul următor:” El funcţionează a o masină, fără sentimente şi se raportează la lumea din jur doar cu mintea ( intelectul)….La 14 ani, fiind plecat cu părinţii într-o excursie în Mexic, nesuportând la un moment dat mirosurile dintr-o piaţă, a dispărut pur şi simplu şi a mers pe jos cei 16 km până la Motel, fără ca să spună ceva părinţilor…”(Harris L. Coulter,2004, (5):23).

b.) Egoismul. Copilul autist se identifică cu lumea întreagă. El crede că doar el există pe lume. Nu realizează că are şi semeni şi crede că totul se învârte doar în jurul lui. Se vede ca fiind singurul şi cel mai important “obiect” din lume şi îl intereseaza doar ce efect pot avea asupra lui situaţiile, obiectele din jur, etc.

Caz concret: Ronald, cu o formă moderată de autism, ne relatează:” nu am ştiut până la vârsta de 7 ani că există oameni pe lume. Dar chiar şi acum trebuie să îmi aduc uneori aminte că mai există şi oameni pe lumea asta. “ I se întâmplă acest lucru mai ales când este într-o relaţie cu oamenii. Spre exemplu: se retrage brusc şi pleacă în mijlocul unei conversaţii ca şi când acel o ar fi murit brusc. ( Cohen, Donald J., 1980, 388).

c.) Frica. Acest sentiment de teamă se vede pe faţa lor care exprimă permanent acest sentiment. Cauza poate fi faptul că le este mereu teamă să nu intervină în lumea lor cineva “de afară”. ( Kanner, Leo, 1944, 217).

Boli neurologice care însoţesc autismul. Se ştie că autismul este însoţit adeseori şi de alte tulburări neurologice precum  retard mental,  epilepsie, paralizii. Un procent de  20-30% dintre copiii cu autism suferă de convulsii, spasmul sugarului, epilepsie formă minoră ( petit mal) sau majoră ( grand mal), pierderi scurte ale cunoştinţei, etc. (Wolf, L. and Goldberg, B. , 1986).

Dr.Christa Todea-Gross

Cluj-Napoca, 12.10.2010